Opinii

Mutilarea spirituală a ,,decrețeilor”

Ion Apostu
13 apr 2019 1835 vizualizări

Cine nu a auzit de controversatul decret - dat de Ceaușescu - în anul 1966? Puțini sunt cei care nu au auzit…Prin acest decret se urmărea accelerarea ritmului de creștere a populației, o strategie demografică  prin care oamenii erau forțați să producă oameni. În mod vădit, se dorea o reacție violentă a natalității, se dorea nașterea unei noi generații, generație care ar fi trebuit să ducă utopia politicii de la acel moment la realizare, la împlinire. Ce a urmat… știm foarte mulți!

           Dacă un popor se dezvoltă cantitativ, nu e rău! Dar să nu fie lăsată de izbeliște calitatea, educația sănătoasă, dezvoltarea spirituală - conformă cu evoluția lumii dezvoltate - a celor care fuseseră hărăziți să devină ,,oameni noi”. Se dorea forță de muncă, se dorea un instrument cu chip de om, un instrument care să execute ,,întocmai și la timp” sarcinile trasate. Ar fi fost aproape imposibil să-ți alegi drumul în viață, actul tău de voință era nul… Așa s-au născut câteva milioane de suflete, oameni numiți, peiorativ… ,,decreței”.

             E drept, munca nu a omorât pe nimeni și nu se putea plânge nimeni că nu avea de muncă! Totuși, un copil de 11, 12 ani… și-ar fi dorit să facă altceva, nu să fie dus la muncile agricole. Era inexistentă acea măsură socio-umană, acea modalitate eficientă prin care individul putea fi canalizat către o profesie potrivită cu veleitățile proprii. Cei cu aptitudini filologice erau trimiși la construcții, cei cu năzuințe cazone erau trimiși în agricultură. Desigur, erau și excepții, dar numai pentru cei puțini: favoriții sistemului. Acesta era, de fapt, scopul controversatului decret: obținerea forței de muncă fizice, în detrimentul muncii intelectuale.

             Normal, au fost destui cei care au reușit să ,,evadeze” din această constrângere planificată și aplicată în mod odios, atingând culmile înalte ale culturii românești.Ceva s-a rupt, nu a mai existat o interacțiune eficientă între generațiile anterioare decretului și generațiile rezultate între anii 1966-1989. Că acei născuți în prima jumătate a secolului al XX - lea au avut șansa de a primi o educație aleasă, autentică, este destul de evident. Inerția rezultată ca urmare a exploziei culturii românești din secolul al XIX - lea, a reușit să transmită valori ample secolului următor, astfel că identitatea culturală a perpetuat neștirbită în primele decenii. Chiar dacă, după această perioadă, au survenit dezastre naționale și schimbări politice radicale, a mai rămas, în conștiința trăitorilor acelor vremuri, ceva din splendoarea apogeului cultural. Unii dintre aceștia au strecurat urmașilor o parte din zestrea școlii, culturii clasice românești, zestre care, din păcate, în mare parte, s-a pierdut prin închisorile comuniste.

              Fiind un produs rezultat la câțiva ani după decret, am crescut într-o lume plină de non-valori, valorile reale fiindu-ne prezentate în doze mici, după o cenzură atroce, o cenzură care mă făcea să cred că Ștefan Gheorghiu însemna, pentru poporul român, mai mult decât Mihai Eminescu sau Duiliu Zamfirescu. Eram un ,,om nou”, gata să contest existența Divinității, eram îndobitocit. Desigur, nu eram un caz singular, eram parte a majorității.

               Dacă în mediul urban se mai ,,făcea” câte oleacă de școală, în mediul rural era o educație precară. La sate, cadrele didactice ne influențau mai mult spre a nu merge la biserică, în loc să ne inoculeze cultură. Poate că nu era vina lor, poate că așa li se impunea…Totuși, unii dintre ei făceau exces de zel. Îl contestau pe Dumnezeu…în timp ce-și arogau puteri depline. Știu ce spun, am vrut să mă transfer de la școala din Negrilești, la o școală din Focșani. Nu s-a putut, tata nu era membru de partid, nu era nici ateu, avea prea mulți ,,prieteni” printre ,,otoritățile” locale Am rămas în sat până la fuga mea din Vrancea, către Ardeal. Ardealul m-a primit ca pe un om, fiind tratat ca atare. Alte locuri, alți oameni, altă mentalitate…

            Aș fi dorit să învăț, îmi era dragă cartea, dar…eram un ,,om nou” , trebuia să fiu bun de muncă. Din fericire, am moștenit acea simplitate, acel bun-simț specific oamenilor de la țară, am moștenit dragostea față de natură, de pământ, de tradiție, dragostea față de semenii mei. Această moștenire a fost mai puternică decât orice calcul odios. Clar, decretul avea lacune serioase, mințile subiecților nu puteau fi controlate în totalitate.

            Nu fac aceste afirmații din dorința de a mă victimiza, nu prezint situația mea; generalizez. A fost necesară această prezentare, nu pentru că nu s-ar cunoaște aceste aspecte, ci doar de a evidenția concluzia la care am ajuns, concluzia personală.      

            Se vorbește tot mai mult despre cultură, despre mijloacele folosite întru diseminarea actului cultural. Se vorbește despre cultura elitistă, despre cultura digitală. Eu nu pot stăpâni în profunzime aceste noțiuni, nu pot afirma că mă pricep! Pentru că sunt DECREȚEL! N-am gustat din splendoarea culturii autentice (atunci când ar fi trebuit s-o fac!), nu eram născut pentru această regală evoluție, pentru această elevare individuală, beneficiind doar de instrucția colectivă. Cât despre cultura digitală…suntem prea bătrâni pentru o însușire completă, e tardiv pentru noi. În asta constă tragedia ,,omului nou”; nu-i nici vechi, nici de actualitate, fiind condamnat să poarte stigmatul unui plan politic inuman.

            Cu ocazia unor evenimente desfășurate în locațiile, edificiile culturale, m-a izbit o constatare: absența celor care sunt de vârstă medie, absența celor care s-au născut, uneori, împotriva dorinței propriilor părinți. Ca iubitor de frumos, ca aspirant la titlul de scriitor, particip la aproape toate activitățile culturale ce se desfășoară în cadrul Bibliotecii județene ,,DUILIU ZAMFIRESCU”– Vrancea. Ador acest loc… pentru că aici am fost de câteva ori în centrul atenției, prin cele câteva volume de poezie lansate, volume semnate de mine.          Bineînțeles, ador acest loc…pentru că aici am participat la multe lansări de carte ale unor autori consacrați sau debutanți. Se cuvine să amintesc de editura ,,SALONUL LITERAR” -  condusă de domnul Ioan Culiță UȘURELU - sub egida căreia visurile au căpătat format tipografic, în aproape toate cazurile celor ce au avut lansări de carte.  

            Majoritatea autorilor și participanților este formată din cei aflați la senectute, o majoritate care poartă emblema calității morale, atitudinale. O majoritate nobilă prin tot ceea ce a dobândit și a emanat, un exemplu demn de urmat pentru cei mai săraci cu vârsta. Scriitori valoroși, jurnaliști de excepție, profesori,  oameni cu umbre justificate, creatori de cultură care fac cinste plaiului mioritic.

            Pentru că nu se poate altcumva, orice lucru bun - în ceea ce privește actul de cultură -este tulburat de imixtiunea unor inși, de felul unora de a fi cârcotași, de unii care nu reușesc sau nu doresc a vedea partea dominantă a frumosului, observând doar acea mică zgârietură existentă sau închipuită. Până la urmă…nu e rău, pentru că această atitudine nu face altceva decât să sporească, să gireze calitatea acestui lucru. Nu este greu de înțeles că…doar ce dai, aia primești!

            Îmbucurător este faptul că se conturează o implicare juvenilă în procesul de cultură, tineri cu talente diverse, tineri creatori de artă plastică, muzică, proză, poezie. Acești tineri reușesc să resusciteze, să trezească la viață, să readucă în prim-plan zestrea noastră culturală. Să-i ajute Dumnezeu să poată să aducă strălucirea, gloria de altădată…

             Noi, decrețeii, n-am știut ce să facem cu această țară, cu această zestre, nu am știut cum să ne implicăm în salvarea, conservarea și continuarea culturii noastre. Noi am fost destinați muncii fizice, trebuia să ne pricepem la asta!

             Am fugit, foarte mulți dintre noi, printre străini, după 1990! Ne plăteau mai bine, cred că ne-au dorit mai mult decât Țara Mamă! Ca circumstanțe atenuante, înainte de a ne condamna pe drept…amintesc: frigul din locuințe, întunericul, foamea, lipsa dreptului la exprimare, frica la gândul că fratele tău, sora ta… ar putea fi informatori.

             Aceasta este cauza celor treizeci de ani de degringoladă cultural-națională, socială, politică, după anul 1989: ,,Omul nou” - mutilat din punct de vedere spiritual – o eroare a epocii de aur!

Ion APOSTU

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Mara Ioan, acum 6 zile, 16 ore, 46 minute, 27 secunde
"Dumnezeu a facut omul, dupa chipul si asemanarea Sa..." Cam asta se voia cu cei nascuți la acele vremuri... după chipul și asemănarea sa... Și a fost... a fost produsul unei minți care dorea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.