Evenimente speciale

Scriitori vrânceni la întâlnirile de la Văratec 

Ion Apostu
18 sep 2023 3276 vizualizări

”Cuvântu-i sunet, semn, simbol, înscrisuri

Ce împletește vieți, dorințe, visuri…” – Lucian Strochi

 Încă mă aflu sub efectul psihedelic, dacă se poate spune așa, al unei întâlniri la care am participat în calitate de invitat al reputatului om de litere vrâncean, domnul profesor Culiță Ioan Ușurelu, al unei întâlniri pe care eu aș numi-o ,,Eveniment cultural excepțional”, întâlnire care s-a consumat în jud. Neamț, în mai multe locații nemțene, având ca epicentru…Văratecul, cu tot ce ține de grația sa divină, cu tot ce ține de cultura sa profundă, ecleziastică sau mireană.

Această manifestare maiestuoasă, numită sugestiv ,,Întâlnirile de la Văratec”, a avut loc în perioada 4-6 septembrie, anul în curs, fiind la a V-a ediție, având ca temă principală ,,Poetica șocului: Emil Cioran și Nichita Stănescu”. 

În prima zi, la orele 10:00 ale dimineții, am fost primiți la Biserica ,,Izvorul Tămăduirii” din comuna Dumbrava Roșie, de preotul paroh Romeo Gheorghe Leonte. Cu această ocazie, Preacucernicul Părinte ne-a călăuzit prin ,,Repere spirituale. Istorie și credință”. În această ,,călătorie” spirituală s-a implicat, tot cu rol călăuzitor, și cunoscutul prof. dr. universitar, domnul Ștefan Munteanu. Moderatorul momentului a fost Maestrul Ion Fercu, figură emblematică a literaturii moldave, a literaturii române, un om plin de dinamism, un model de forță inepuizabilă, o scânteie permanentă. La plecare, Părintele ne-a dăruit câte un exemplar din ,,Învățătura de credință ortodoxă”, editura DOXOLOGIA, binecuvântându-ne.

Nu departe de biserică, în avalul ei, la câteva minute distanță de mers pe jos, se află reședința Maestrului Ștefan Munteanu, unde, începând cu orele 12:00, a avut loc, în biblioteca  ,,Mihai Eminescu” (oază de cultură a reședinței și a zonei!), o dezbatere absolut eminesciană: ,,Treptele spiritului hiperionic eminescian”. Un ton calm, vorbe așezate, terminologie elevată, pedagogie rafinată, asta am văzut în persoana distinsului domn prof. dr, universitar, scriitor genial, eminescolog desăvârșit. Cu un gest aproape insesizabil, în prealabilul dezbaterii, Domnia Sa ,,a dat drumul,, Simfoniei nr. 9 a lui Schubert, simfonie ce a contribuit armonios la frumusețea și necesitatea dezbaterii. Eminescian și eminescolog, domnul Ștefan Munteanu a readus în conștiința auditoriului contribuția semnificativă a vrânceanului George Popa (n. 07 iulie 1923, în com. Neicu, acum cartier al orașului Panciu, jud. Vrancea, d. 16 ianuarie 2021), medic, profesor universitar la Facultatea de Medicină din Iași, poet și cunoscut critic literar al operei lui Mihai Eminescu, ,,colaborator cu poezii, articole de critică literară și traduceri la numeroase reviste prestigioase: Convorbiri literare, Cronica, România literară, Luceafărul, Viața românească, etc.”           

Nu pot să nu amintesc de livada domnului Munteanu! Simetria viței de vie, a pomilor fructiferi (meri, peri, pruni, gutui), roadele bogate atârnând ispititor, aromele simțite în cerul gurii, m-au făcut să conștientizez virtutea mâinilor gazdei noastre, pe lângă cea a minții. Și, fără să vreau, mi-am amintit de ,,Livada cu vișini” a lui Cehov. Despre conduita, despre ospitalitatea distinsei consoarte a domnului profesor… mi-e teamă să spun, având temerea că nu o pot face pe măsura primirii avute.

După ce ne-am îndestulat cu hrana necesară minții, ne-am îndestulat cu hrana necesară trupului, în ,,trapeza” aceleiași reședințe.

Am purces la drum, către Văratec. La orele 16:00, eram ,,ochi și urechi” în fața Maestrului Petre Isachi, în fața acestui monument literar, în fața acestei instituții, în fața celui numit, chiar în acel moment, de către Maestrul Culiță Ioan Ușurelu, ,,cel mai mare critic literar cunoscut de mine”! Ni s-a deschis poarta către ,,Introducere în critica dialogică”. Pe lângă Maestrul Petre Isachi… nu te poți simți confortabil! Și… asta nu pentru că Domnia Sa ar avea apucături de zbir, din contra, ci pentru că în fața unui altar ți-e teamă să sufli, darămite să te mai scarpini pe undeva… Cu sinceritate vă spun, am uitat că exist… în timp ce dumnealui mă plimba prin critica dialogică. Ceilalți… se simțeau în largul lor, obișnuiți cu astfel de ,,poveri”.

A urmat lansarea cărții Maestrului Petre Isachi, ,,Aut Cioran, aut nihil”. Greu e să te deprinzi cu instituția Petre Isachi, darămite să intervii asupra operei sale! Au făcut-o, într-un mod excepțional, alte două nume grele ale culturii, ale literaturii române: Maestrul Ion Dinvale și Maestrul Mihai Botez (fiu al Văratecului). Doamne, ce mi-a fost dat să aud, ce mi-a fost dat să simt, să trăiesc! Ce vrei, bre!? Școliți prin cele mai bune facultăți, având, la rându-le, profesori eminenți, ajunși, în numele culturii, prin importante capitale ale lumii, profesori universitari care au dat acestei țări nume importante, doctori și o grămadă de alte titluri, niște ,,bestii”, niște ,,monștri”!

Nu am putut adormi ușor, mă rodea întrebarea: ,,Cine sunt eu?” Până la urmă… am adormit, găsisem răspunsul: Eram Ion, eram cel care era acolo, în proximitatea lor, în anturajul lor, eram fericitul ales…

 A doua zi, la orele 09:30, Centrul Cultural Spiritual al Mânăstirii Văratec, era plin… ochi! Oameni de cea mai înaltă ținută culturală, colcăia locul de erudiți, de teologi, de slujitori ai Domnului. Colac peste pupăză, acest Centru se află situat pe str. Veronica Micle… Te lua, pur și simplu, de la genunchi. Același fenomenal moderator, Maestrul Ion Fercu, a înlesnit revărsarea puhoiului nichitian. ,,Nichita există” – intervenție care a aparținut Maestrului Viorel Savin, întemeietorul Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Doamne, ce pledoarie! Am spus ,,pledoarie”… nu pentru că ar fi existat vreun rechizitoriu de combătut, ci pentru că atitudinea ilustrului comentator a fost ca o conștientizare a unui posibil, prin extensiune, sacrilegiu. Parcă îi era teamă… ilustrului comentator-apărător, de o elongație, de o valoare… cumva, oscilatorie a ceea ce înseamnă Nichita! Cu așa apărători, nemurirea e garantată! Și… da, am fost de acord cu Domnia Sa: Nichita există!

Nu s-au liniștit apele! Trăsnește Maestrul Mihai Botez… cu ,,Despre limba *poezească* la Nichita Stănescu”! Domnia Sa afirmă: ,,În consens cu ceea ce știu cunoscătorii de profesie, nu poți traduce acătării un scriitor, și cu atât mai mult un poet, dacă nu l-ai înțeles în prealabil cât mai intim posibil, altminteri riscând ca transpunerea pe care o dai să devieze de la individuația ori valorile originalului.” Această afirmație… are un temei dedus tot din intervenția Domniei sale: Doleanța ,,de a-i traduce în franceză un florilegiu reprezentativ din masiva sa operă poetică.”

Momentul ,,Nichita Stănescu” s-a încheiat cu aportul domnului profesor Jan Iscu, contributor eficace, pe care l-am cunoscut cu vreo 5, 6 ani în urmă, la o lansare de carte, la Moinești, acest lucru  întâmplându-se tot din cauze ,,ușureliene”, romancier pe care îl admir.

Cu voia lui Dumnezeu, începând cu orele 11:00, am fost martorul unei lansări de carte, în incinta aceluiași Centru, o lansare de carte cum rar am văzut! Nu fără mândrie, am fost prezent la acest act cultural moderat de cel care m-a apucat de mână și m-a dus în locul în care mă aflu astăzi, reputatul profesor Culiță Ioan Ușurelu. Ferească Dumnezeu, nu vreau să se creadă că m-aș crede vreun literat; sunt doar un fir de nisip agreat de stânci! Îmi e de-ajuns, sunt recunoscător pentru ceea ce mi s-a întâmplat, pentru ceea ce mi se întâmplă, adresez mulțumirile mele vectorilor! Așa cum am arătat mai sus, am fost fericitul martor la lansarea cărții domnului Petru Nica, un scriitor căruia Dumnezeu i-a ,,trasat” sarcini clare, deloc ușoare. Cartea, cu titlul ,,Safta Brâncoveanu, de la principesă la schimonahie” a apărut la Editura Salonul literar – Vrancea, 2023, editură condusă de Maestrul Culiță Ioan Ușurelu, editură care m-a învrednicit și pe mine cu editarea a șase volume de poezie. A fost un moment înălțător, un moment cu o încărcătură emoțională rar întâlnită! Despre această carte au vorbit: Culiță Ioan Ușurelu, Petre Isachi, Mihai Botez, Ștefan Munteanu, Ion Fercu și muzeografa Centrului Cultural Spiritual al Mânăstirii Văratec, Maica Serafima Țăruș. Nu mi-ar ajunge timpul și spațiul pentru a reproduce cele spuse, las la libera dumneavoastră apreciere, chiar dacă nu ați fost acolo! Maica Serafima Țăruș la numit pe autorul Petru Nica… antemergătorul principesei, antemergătorul maicii Safta Brâncoveanu, cea care a întruchipat deplina filantropie, cea care a încununat, prin contribuția-i creștină, sensul bunătății și milosteniei, cea care a trezit în autor această pornire divină de a scrie.

Ce frumos a vorbit doamna profesor Anca Ipate, ce frumos a vorbit soțul dumneaei, preotul paroh Ciprian Ipate de la Văratec! Parcă le-a pus Dumnezeu mir în vorbe, din gurile dumnealor am auzit cuvinte cum rar ți-e dat să auzi, niște cuvinte însoțite, parcă, de tot ce-i curat, imaculat, de dumnezeire. Din toată inima… îmi doresc să mă mai pot afla în preajma acestui Părinte, m-o ajuta Ăl de Sus!

 După amiază, chiar când soarele ne-a fericit cu o blândă căldură, la orele 16:00, sub bagheta Maestrului moderator, Ion Fercu, am participat la lansarea a șapte volume semnate de Maestrul Viorel Savin, șapte volume legate în ,,Romanele din B. – un construct prozastic insolit”.        Prezintă Mihai Botez, intervine Petre Isachi, intervin și alții! Închipuiți-vă o ditamai orchestră care tună și fulgeră din toate coardele și toate alămurile, care te izbește, prin aria-i, drept în piept… 

Și, pe urmă, la orele 17:30, altă minune: Emil Cioran! De acest delicat subiect s-au ,,legat” somitățile menționate mai sus, somități pe care le nominalizez din nou: Ion Dinvale - ,,Iubire și exasperare”, Petru Botezatu - ,,Infinitul în viziunea scepticismului cioranian”; ,,Caietele lui Cioran”, Dumitru Brăneanu - ,,Cioran: *Amurgul gândurilor*”, Cristina Ștefan - ,,Cioran vs. Eminescu”, Petru Nica: ,,Nihilismul în filosofia lui Cioran”, Culiță Ioan Ușurelu - ,,Cioran și femeile”. Foc, pârjol a fost!

În ultima zi, pe 06 septembrie, la orele 09, lansarea cărții cu titlul ,,Prozatori și poeți de azi (foiletoane critice), Bacău. Editura Egal, 2023, carte semnată de domnul Mihai Botez. Și cine să prezinte această bijuterie literară? Maestrul Petre Isachi și Maestrul Viorel Savin! Nici nu mai are rost să adaug ceva…

De parcă nu era de-ajuns extazul cultural de până atunci, extaz însumat de-a lungul celor trei zile, la ora 10:30 se pun paie pe foc; are loc lansarea cărții cu titlul ,,Nebunul înțelept”, Editura Sfera, Bârlad, 2023, volum de poezie semnat de alt uriaș literar: Maestrul Petruș Andrei. S-a lăsat cu ,,măcel”, nu alta! A prezentat același Petre Isachi, a intervenit același Mihai Botez!

Printre cei prezenți, au fost și doamnele Ecaterina Petrescu Botoncea (mediic, scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România), doamna Zenovia Ușurelu (scriitoare), doamna Lăcrămioara Apostu (poetă), Renata Nica (cadru medical și susținătoare înfocată a soțului dumneaei, scriitorul Petru Nica) și gazda noastră, Maria Mitulescu, căreia îi mulțumim pentru găzduire.

 Nu pot încheia fără a menționa faptul că acest proiect, care capătă vertiginos interes național, aparține Revistei de cultură ,,13 PLUS”, celui care conduce această revistă, Maestrul Petre Isachi, Asociației Culturale ,,Renașterea”, Bibliotecii Orășănești ,,George Bacovia” – Buhuși, totul sub egida  Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Bacău, filială condusă de Maestrul Dumitru Brăneanu.

 Eu, într-un moment de curaj extrem, am pus mâna pe microfon și am interpretat o melodie care mi s-a părut potrivită contextului, o melodie care mă urmărește și acum: ,,What a wonderful world” - Louis Armstrong. Da, ce lume minunată…      

  Ion APOSTU


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.