Opinii

Cum și-a bătut Oprișan joc de vrânceni în 2019

Corneliu Condurache
1 iun 2020 5571 vizualizări

În cei 30 de ani de democrație, inclusiv cei de democrație originală, românii au avut parte de mulți politicieni care au încercat și au reușit să-i păcălească. Și nu o dată. 

Numai că, așa cum se întâmplă deseori în viață, vine o vreme când acestor păcălitori de profesie li se mai și înfundă. În sensul că realitatea îi devoalează, prezentându-i exact așa cum sunt. Așa ceva s-a întâmplat joi, 28 mai 2020, în ședința Consiliului Județean Vrancea, cu Marian Oprișan, când s-a ajuns la punctul 11 de pe ordinea de zi.

Acesta a avut următorul conținut: „Aprobarea contului de încheiere a exercițiului bugetar al UAT Județul Vrancea și al instituţiilor publice de sub autoritatea Consiliului Județean Vrancea, precum și aprobarea situaţiilor financiare anuale consolidate ale acestora, pe anul 2019” Iniţiator: Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea. Ne-am obișnuit cu baronul de Vrancea autopromovându-se de aproape 25 de ani, ori de câte ori i se oferă prilejul, ca neavând altă preocupare și nici liniște, decât soarta și bunăstarea vrâncenilor.

Cât este adevăr și cât e minciună în această strategie a lui Oprișan s-a putut vedea atunci când la punctul menționat de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Vrancea a fost prezentată în cifre seci economice execuția bugetară a instituției condusă de baron pe anul 2019.

Astfel, conform cifrelor prezentate în cadrul ședinței, deși au existat în conturile CJ Vrancea 84 de milioane lei alocate Programului pentru Întreținerea și Modernizarea Drumurilor Județene, în anul 2019 s-au realizat lucrări doar de 10 milioane la acest capitol! Adică în procent 11,9% din cifrele planificate prin buget. În procent de 12% au fost realizate anul trecut și lucrările finanțate din fonduri externe nerambursabile. În schimb, sumele alocate pentru ”paranghelii” și ”semi-paranghlii” au fost cheltuite cu mare succes în 2019, în cuantumurile impresionante cunoscute. Numai pentru 24 Ianuarie 2019 spre exemplu, s-au cheltuit 1 milion 700 mii lei. Cifrele arată cum nu se poate mai clar ce reprezintă pentru Vrancea conducerea de către Oprișan a Consiliului Județean. Un dezastru pentru dezvoltarea Vrancei, cu repercusiuni directe asupra nivelului de trai al locuitorilor: 12% drumuri județene întreținute și modernizate în 2019 din cele planificate-n buget, 12% fonduri nerambursabile europene atrase din cele prevăzute-n bugetul pe 2019, 100% cheltuieli astronomice pentru paranghelii. Sau altfel spus, cifrele arată cum nu se poate mai clar cum și-a bătut Oprișan joc de vrânceni în 2019, conducând Consiliul Județean Vrancea de fapt în disprețul lor,

Cum altfel poate fi catalogat faptul că în întreg anul 2019, doar 11,9% din banii alocați prin bugetul CJ Vr arancea s-au folosit pentru întreținerea și modernizarea drumurilor județene?

Multe din ele, aflate într-o stare total necorespunzătoare, le generează prin aceasta subdezvoltare economică și nivel de trai pe măsură vrâncenilor din astfel de zone.

Raționamentul este, desigur, valabil și-n cazul lucrărilor finanțate din fonduri externe nerambursabile, realizate și decontate în 2019, tot în procent de 12% din cifrele prevăzute în buget.

Cu toate aceste ”performanțe”- pentru care într-o firmă din mediul privat dac-ar fi fost manager Oprișan ar fi fost dat afară cu siguranță - baronul de Vrancea n-a avut nici o remușcare să încaseze în 2019 un salariu de aproare trei ori mai mare decât cu trei ani în urmă.Astfel după ce legea salarizării a permis șefilor de orașe și de județe să își „umfle” salariile după pofta inimii, președintele Consiliului Județean Vrancea câștigă cu 2.000 de euro pe lună mai mult decât în 2016.Comentariile sunt de prisos!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.