Opinii

Pierderile PSD, PNL şi PDL la alegerile locale din Vrancea

Corneliu Condurache
14 iun 2012 2016 vizualizări
După fiecare rand de alegeri precum cele locale din 10 iunie 2012, conducerile partidelor participante îşi fac bilanţuri

 Şi funcţie de constatări iau diverse măsuri. Interesant cum îşi vor autoaprecia din acest punct de vedere performanţele filialele PSD, PNL şi PDL din Vrancea. Pentru că PP-DD - fiind pentru prima oară participant într-un scrutin electoral - este clar că-i îndreptăţit să pretindă c-a avut doar plusuri. Sigur, faptul că USL este caştigător detaşat, e unul incontestabil. O analiză mai amănunţită face loc şi unor nuanţări. Chiar în cazul PSD Vrancea spre exemplu, strict pe documente, în alegerile de duminică acesta a obţinut  46 de primării faţă de 47, în urmă cu patru ani în confruntarea electorală asemănătoare din 2008. În afară de asta, la o analiză lucidă, şefii PSD n-ar trebui să omită că au pierdut în faţa unui adversar aflat în derută “redute grele”. De genul primăriilor: Urecheşti, Ciorăşti, Păuneşti, Năruja,Biliesti, Gura Caliţei sau Bordeşti. PNL-ul este evident că iese din aceste alegeri suficient de şifonat prin pierderea celor trei primării: Vitileasca, Dumitreşti, Vanători, ajungînd la 14 primării conduse în Vrancea  de primari PNL, după ce în urma alegerilor locale din 2008 caştigase 17. Nu-i de asemenea de subestimat ca semnal  politic o altă realitate crudă pentru liberali. Primării precum Slobozia Bradului, Homocea,Jitia, ori Andreiaşu au fost adjudecate de membrii lor cu mari emoţii desi in alegerile locale trecute acestea erau fiefuri electorale liberale de peste 60% procentaje obtinute la urne. O altă temă de discuţie pentru PSD şi PNL aliaţi de această dată  este următoarea: în această postură  - de aliaţi - au obţinut sub sigla USL la alegerile din 10 iunie 2012 , 556 de aleşi în Consiliile locale din judeţ. În comparaţie cu 695 (434 PSD + 261 PNL) cat au contabilizat la urne cele două partide candidînd separat în scrutinul  din 2008. În legătură cu PDL, orice analiză în legătură cu alegerile locale e obligatoriu să înceapă de la “performanţa”  de nu fi fost în stare să aibă candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean. La asta mai trebuie neapărat  adăugat  amendamentul că toţi consilerii locali obţinuţi sub sigla APV (Alianţa Pentru Vrancea) la scrutinul de duminică se împart cu aliaţii UNPR, PNŢCD şi PER. Ajungeand în situaţia în care, de pildă, PDL va avea în noul CL Focşani  doar  2 consileri din cei 4 caţi îi revin APV. Cu menţiunea că-n vechiul CL Focşani PDL Vrancea a avut 7 (şapte) consilieri. Prin “cucerirea” primăriilor Urecheşti, Ciorăşti, Păuneşti, Năruja, Gura Caliţei şi Bordeşti de la PSD, APV a arătat fără dubii un lucru: că atunci cand au alternativă,  alegătorii  vranceni ştiu să voteze. Problema pe care ar trebui să şi-o pună foate serios şefii PDL Vrancea este de ce n-au fost capabili să ofere alternative la candidaţii USL la alegerile din 10 iunie 2012 şi-n alte comunităţi  decat cele sus-menţionate?

 

Corneliu Condurache


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
JFK, acum 4329 zile, 4 ore, 46 minute, 38 secunde
APV a avut mai peste tot candidati f.buni dar daca lumea si-a dorit in continuare aceleasi gogosi pesediste si minciunile lui MOP ce sa le mai faci n-au decat sa sufere iar 4 ani...doar doar se vor citeste integral
tristorianu, acum 4334 zile, 13 ore, 25 minute, 11 secunde
Electoratul vrancean a dovedit ca se lasa mituit cu mici, bere, vin popesc, minciunele. Cineva are sigur interes sa tina poporul roman in incultura. PIERDUT NADEJDEA IN TREZIREA LA REALITATE. CINE O citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.