Ce a fost si ce mai este presa!
In decembrie 1894, curtea de juri din Focsani a avut de judecat un proces de presa. Un macelar de profesie, Danalache, fondase o revista numita Luceafarul si, gratie acestei arme, ziaristul se dadu la un mic santaj cu diferite informatiuni tendentioase. Intre altele, a atacat pe presedintele tribunalului, dl. Tazlauanu, ca intr-un proces al lui Danalache ar fi schimbat dispozitivul unei sentinte. Dupa ce Luceafarul a defilat cu acest subiect mai mult timp, se constata ca seful curtii nu participase la sedinta in acea zi si, prin urmare, nu putuse savirsi fapta. In consecinta, juratii l-au condamnat pe ziaristul macelar la doua luni inchisoare si 300 de lei amenda.
Au trecut peste 100 de ani de la aceasta intimplare care, iata, isi pastreaza atit de bine actualitatea. O vedem pusa in scena sub ochii nostri, in diferite partituri. Dupa atita timp, putine lucruri s-au schimbat. Istoria presei este o istorie a conflictelor, a polemicilor, a duelurilor, asa numitele "afaceri de onoare" care erau considerate inchise doar atunci cind curgea prima picatura de singe.
Dintotdeauna au existat ziare facute sa fie puse in slujba partidelor si ziaristi de care deontologia se lipeste ca nuca de perete. Gazetele din perioada interbelica sint pline de asemenea exemple. De la jurnalisti batuti de cititori sau de politicieni infierbintati pina la "pirati ai condeiului" ori "apasi ai presei" care faceau specula cu adevarul. Au avut loc chiar asasinate intre ziaristi, generate de optiunile lor politice. S-au remarcat si acei reporteri curajosi care sfidau condica de cenzura tinuta de prefect ori acei publicisti care se intrebau zgomotos de ce sint scosi mereu ziaristii de sub scutul legilor.
Acum, deh"¦, boala de presedinti, Traian Basescu ii numeste pe jurnalisti "tonomate cu euro" sau chiar si mai urit, "gaozari", iar baronul Oprisan crede ca gindim "cu ficatul". Actualul sef al republicii a preluat modelul nefericit al predecesorului sau. De la virful clasei politice se vede lipsa de respect fata de aceasta profesie si, mai grav, fata de valorile pe care le promoveaza. Pentru ca, orice s-ar spune, politicienilor le place doar presa care ii tamiiaza.
Fara discutie ca exista si vor exista membri ai breslei care vor stirbi prestigiul adevaratilor ziaristi. Ei sint scribii de serviciu ai unuia sau altuia. Stiti cum e"¦ dupa buget.
Totusi, in breasla trudesc insa si o sumedenie de ziaristi cinstiti, dezinteresati, neimplicati care isi fac meseria avind cititorul in minte si nimic altceva in afara de propria lor constiinta. De multe ori le cerem imposibilul fara a lua atitudine atunci cind sint umiliti, agresati sau ignorati. Ii criticam gratuit doar pentru ca nu reusesc sa schimbe lumea, uitind ca presa nu poate fi mai mult decit oglinda societatii in care traim.
Citind o istorie a jurnalismului mioritic scrisa de sociologul si jurnalistul Marian Petcu, am avut un sentiment de deja-vu. Traim de vreo suta de ani incoace vremuri in care luciditatea e invinsa de patima.
Ca si in perioada interbelica, avem moguli de presa, avem politicieni care isi fac capital din razboaiele cu presa, multe ziare sint partizane si fac jocuri politice pe fata, articolele sint pline de cuvinte infamante, ziaristii, oameni si ei, au parti pris-uri personale...
Si toti bat cu pumnul independentei in piept.
Ziaristul integru - "omul de onoare", acea "constiinta luminata", "preot al adevarului" sau "atlet al justitiei", dupa cum era numit in gazetele vremii -, a ajuns sa se piarda in neghina tranzitiei, sa se infunde in comoditatea fotoliului ergonomic din fata tastaturii cu litere tocite, convins ca nu mai poate schimba nimic.
Pe 3 Mai a fost Ziua Mondiala a Libertatii Presei. Nici o organizatie de breasla nu a facut nimic pentru a marca acest moment. S-au temut toti ca ziua va fi confiscata de politicieni, pentru ca ecranele si paginile ziarelor au fost arvunite deja de falsele dueluri ale celor care vor sa ne mai conduca patru ani. Trist este ca in ultimii 18 ani presa nu a reusit sa se impuna prin ea insasi, ca vorbim in continuare de o fragilitate a profesiei, ca cititorul se mai lasa inca pacalit "de marele numar al micilor gazete cari apar astazi ca sa dispara miine", dupa cum nota in 1912 ziaristul si avocatul Tiberiu Constant. Si, din pacate, fara o breasla puternica vom fi victimele unui perpetuu "divide et impera".
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 23 ore, 35 minute, 38 secunde 
