Opinii

Vrancea încotro?

Dănuţ Belu
6 mar 2017 2265 vizualizări
Nu am auzit de un NUME din Vrancea care să vândă zeci de mii de cărţi.

Vrancea este unul dintre cele mai frumoase judeţe din ţară. Nu spun eu acest lucru, asta este realitatea geografică şi istorică. Din păcate judeţul Vrancea este foarte sărac din punct de vedere cultural. În contextul contemporan şi postmodern nu avem un NUME. Nu avem un scriitor, un muzician, un actor, un pictor... Nu avem niciun nume mare în acest sens. Nu putem naşte şi noi un Dan Puric, un Ion Palade, un Alex Ştefănescu sau un Daniel Cristea-Enache? Nu putem avea şi noi un Crin Antonescu, un Andrei Pleşu sau un Gabriel Liiceanu? Avem un Părintele Argatu şi un Părintele Macarie şi Părintele Drăgoi. Avem ceva frumos în context ortodox, dar cultura şi literatura de azi lasă mult de dorit.

Avem un cenaclu literar, dar nu avem un scriitor adevărat. Nu am auzit de un NUME din Vrancea care să vândă zeci de mii de cărţi. Dan Puric, chiar dacă este actor (cabotin pentru unii, maestru pentru alţii) vinde peste o sută de mii de cărţi, şi nu este scriitor. Avem o formaţie Provincialii, dar nu avem muzică. E prea puţin. Nu ştiu dacă are sens să ne uităm pe YouTube câte vizualizări are această formaţie din Focşani, Provincialii, iar o Carmen Ienci (din Banat) sau o Lena Miclăuş (din Ardeal) are peste două milioane de vizualizări la o melodie. Avem un cântăreţ EricZatt (George Zală) , dar nu a auzit nimeni de el. Avem un Alex Munteanu (DJ şi prezentator) dar nu este un Octavian Ursulescu. În fine, avem un Marian Oprişan, dar nu avem un Klaus Iohannis.

 Avem oameni de valoare, dar toţi sunt necunoscuţi

 De ce Vrancea nu mai naşte nimic din '90 încoace? Avem un Alin Olaru (sportiv), dar nu avem un nume naţional sau internaţional. Avem teatru, dar nu avem actori... Avem teatru, dar nu avem piese de teatru. Avem oameni de valoare, dar toţi sunt necunoscuţi. Marile valori sunt anonime. Nu înţeleg de ce Vrancea a trebuit să fie martora unui scandal cu preoţi caterisiţi şi cu enoriaşi excomunicaţi din BOR? Nu înţeleg de ce vrem să fim vedete la ProTV sau personaje la Acces Direct? Nu avem nevoie de accidente şi evenimente tragice. Un NUME trebuie să fie într-un context pozitiv. Avem şi noi nevoie de ceva frumos, de un om frumos... Nu putem sta aşa mult în anonimat. Avem un judeţ frumos ca o melodie. E bine să naştem şi noi o personalitate. Vrancea are un potenţial extraordinar.

 Vrancea merită mai mult

Vrancea nu este un judeţ oarecare. Vrancea nu este un judeţ al oamenilor beţivi sau manelişti. Vrancea este un judeţ mare şi e normal să naştem şi noi o personalitate. Avem multe lacune, dar putem face ceva în acest sens. Chiar dacă nu avem infrastructură, industrie şi turism, e foarte bine să investim mai mult în cultură. Vrancea poate să fie o mică Elveţia la ce agricultură avem. Dar din păcate Vrancea este un judeţ sărac şi cu salarii foarte mici. Nu sunt idealist, dar Vrancea merită mai mult. Proiectul Vrancea curată este o enigmă. Unde este Vrancea curată? Avem gunoie de ne punem în cap peste tot. Avem câini... Avem de toate cele urâte. De ce nu avem un judeţ model? De ce nu avem o cultură (ca la Iaşi) în Vrancea? De ce nu avem o universitate? De ce nu avem o Vrancea cu adevărat? Sper că nu e retorică, dar întreb: Vrancea încotro?

 

Dănuţ Belu 

 

Dănuţ Belu are 27 de ani, este absolvent al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi şi scrie pe blogul danutbelu.blogspot.ro.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Danut Belu, acum 2606 zile, 11 ore, 18 minute, 49 secunde
Dragi comentatori... imi place ca m-ati facut sa zambesc, doar că vă rog ceva, eu mă semnez cu nume și prenume, așa că nu am auzit de nume gen licuriciul, gicu, pralina... Gicu si mai cum? Nu citeste integral
Gicu, acum 2606 zile, 8 ore, 59 minute, 31 secunde
Dănuț, mă întrebi ”Gicu și mai cum?” Gicu Gică, normal! Dar prietenii mă strigă Gicuțu. Poți să mă strigi și tu așa.
leviathan, acum 2606 zile, 9 ore, 33 minute, 18 secunde
Dle Danut, nu te mai stropsi aiurea ca o gospodina oparita la coada la aprozar, fiecare scrie pe forumul unui ziar sub ce pseudonim vrea. Aici nu suntem la Evidenta Populatiei , aici conteaza opinia, citeste integral
Gicu, acum 2606 zile, 22 ore, 8 minute, 25 secunde
Dănuț, pe acesta îl știi: ”Alin George Moldoveanu (n. 3 mai 1983, Focșani) este un trăgător de tir român ce participă în competiții la categoria tragere cu „pușcă cu aer comprimat 10 citeste integral
licuriciul, acum 2607 zile, 5 ore, 26 minute, 27 secunde
bai copchile ,tu habar nu ai de personalitatile vrancei ?
pralina, acum 2607 zile, 6 ore, 50 minute, 15 secunde
iBa e retorică cât vrei si entuziasm debordant. Da idei, ceri si te vaieti ca nu ti se va da, chiar daca, poate, esti vrancean! Chiar, de ce nu dai dumneata ceva? Da un exemplu, vino cu idei, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.