Jurnalism cetatenesc

Lupta PNL vs. PSD - o ipocrizie cu un handicap sever

Dănuţ Belu
24 nov 2017 2049 vizualizări

Când vine vorba de politica din România am certitudinea (poate altii au doar impresia) că este o glumă prostă sau o joacă de grădiniţă, a unor puşti cu grave probleme de handicap sufletesc.

În Parlamentul României nu este nevoie de moţiune de cenzură, de o bombă (cum ar vrea un extremist - terorist) sau de o schimbare de atitudine, ci este clar nevoie de un psihiatru. Aproape toţi aceşti oameni deştepţi suferă de sindromul eu şi de ipocrizie crasă. Iar nebunia lor (pardon!) normalitatea lor face bine poporului român. Mai pe şleau, ei se ceartă ca nişte adolescenţi rătăciţi şi se masturbează (cu idei politice aberante şi absurde) public (şi mai ales la tv) de ani de zile, iar noi suferim ca stat, având rezultate zero din toate punctele de vedere. Ei se excită şi se incită cu tot felul de păreri bizare, cu ideologia (doctrina) de partid, cu pomeni electorale, cu promisiuni deşarte, cu legi tâmpite... cu toate mizeriile care duc spre o demenţă politică. Credeam în puterea unui referendum naţional... , credeam în politica bunului-simţ, credeam în liberalism (conştiinţa şi demnitatea poporului român) ... dar acum cred cu toată fiinţa că e nevoie de un psihiatru în politica românească şi în Parlamentul României. De ce? Pentru că e prea multă ipocrizie, frustrare, orgolii, anxietate, depresie, schizofrenie ideologică, demenţă...

Argumente? Mesajul PNL este ştiut de toată populaţia: JOS PSD! Altceva mai nou avem în program? Mesajul USL este tot JOS PSD! ? Mesajul meu este: PNL plus PSD egal IPOCRIZIE. Cum poţi să te faci frate cu dracu... iar acum (azi) să vii cu acelaşi slogan: JOS CIUMA ROŞIE! JOS PSD! Păi ori suntem noi proşti şi nu înţelegem jocul politic (scuze, conjunctura), ori voi sunteţi handicapaţi, care e adevărul? Până mai ieri era de vină PDL şi BĂSESCU, BOC, UDREA... Acum suntem prieteni cu PDL (adică am făcut un nou PNL din două semi-partide) şi strigă prin vocea unei caricaturi (Ludovic Orban) : JOS PSD! JOS CIUMA ROŞIE! Cine naiba vă mai crede dragi tovarăşi... ? Voi singuri mai credeţi ce spuneţi? Sunt curios ce psihologie vă ajută la atâta manipulare şi mitocănie. Ce psiholog vă predă aceste lecţii de ipocrizie? Problema e că eu vin din interior, din sistem şi vă cunosc pseudopolitica şi caracterul... Ştiu prea bine cum ajung oamenii (săracii de ei) de partid (masă de manevră) la mitting. Niciun om normal nu poate crede că vin oamenii din propria lor convingere. Sunt proşti din organizaţiile locale. Un preşedinte de partid (de judeţ), un deputat sau senator, adună oamenii din organizaţiile mici. Dacă le dă o apă şi un sandwich, şi ei în naivitatea lor merg acolo şi urlă ca fraierii: JOS PSD!, iar senatorul sau deputatul lui peşte (care ţine un discurs amorf, un fel de manele politice) stă ca şmecherul în parlament şi ia nişte bani frumoşi... şi nu face absolut nimic.

Logic, nu generalizăm. Există şi oameni politici (chiar parlamentari) de nota zece, de o calitate extraordinară, dar ei sunt minoritari, sunt ca nişte enclave, insule...   Eu tot nu pot să înţeleg cum gândesc aceşti mari politcieni corupţi, dinozaurii... Cei care au dosare penale sau au probleme serioase cu justiţia. Cum pot ei să arate cu degetul spre alţii şi să se creadă nevinovaţi? Dar acel milion de euro unde a zburat? Nici PNL, nici PSD , nici ALDE ... să nu vorbească de alţii. Şi PNL a avut şi are corupţi, penali... Şi PSD ... şi PDL. Dacă în toate aceste partide avem cazuri de indivizi care au făcut sau fac puşcărie, cum se poate ca azi să vină caricatura de politician (Ludovic Orban) şi să răgnească la microfon: JOS CIUMA ROŞIE! JOS PSD! În contextul USL nu mai exista CIUMA ROŞIE? De ani de zile PNL acuză PSD că este partid comunist... şi vine doar cu refrenul JOS PSD! Bine, am prins ideea... vă place acest mesaj, poate prinde la prostime, dar ce punem în loc, un PNL care a fost frate cu PSD şi acum e prieten cu PDL?

Până când această ipocrizie? Vedem prea bine ce băşcălie face mass-media (şi pe facebook, pe internet) de tinerii care vor să fie azi în politică. Sunt analfabeţi din punct de vedere politic. Da, pentru că mass-media vrea să vadă doar aceste valori. Tinerii de calitate din spatele acestui joc politic sunt mereu în umbră. Ei sunt nebuni şi dinozaurii sunt normali. Vedem la dezbaterile politice, polemici peste polemici. Auzim şi azi: JOS PSD! Dar de ce nu JOS USL? Altceva se poate? Salarii de 500 de euro? Pensii mai mari? Locuri de muncă? Şosele UE, autostrăzi? Turism? Agricultură? Industrie? Economie? Cultură? Sport? Educaţie? Sănătate? Legi sănătoase?

De 28 de ani se pare că nu se poate şi aceste lucruri sunt pentru noi (votangii) iluzii. Atunci înseamnă că votăm nişte (care votează asemenea caricaturi şi specimene) ipocriţi, orgolioşi, egoişti, corupţi... cu un grad de handicap sufletesc sever. Sau poate e o iluzie, dacă sunt handicapaţi pe bune? Ipocrizia e un handicap? Politica e un handicap?

Dănuţ Belu 

sursa: www.danutbelu.blogspot.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.