Opinii

Enigmele istoriei din spatele uşilor închise

Valeriu Anghel
23 aug 2014 2713 vizualizări

Mărirea şi decăderea unui general de armată născut la Odobeşti, Nicolae Dragomir, şeful de Stat Major al Armatei 4 în timpul lui Antonescu u a fost asasinat Nicolae Iorga de agenţi sovietici infiltraţi în mişcarea legionară? u şeful comandoului de ucigaşi a fost exclus din mediile legionare şi ocolit de ruşi u vă invităm să citiţi un material interesant despre culisele istoriei şi poziţia ingrată a Romaniei, între cizmuliţa prusacă a doamnei Merkel şi cnutul rusesc al lui Putin

Istoria românilor, ca a atâtor alte neamuri, cunoaşte multe enigme care n-au fost dezlegate şi trecerea timpului le-a acoperit de colb. Despre unele se mai scrie în câte-o carte, bătrânii le mai povestesc celor tineri dacă vor să-i asculte şi cam atât. Aşa se scapă din vedere faptul că dezlegarea lor ar elucida substratul real al unor evenimente interpretate greşit sau rămase în umbră. Un caz căruia cercetătorii nu i-au acordat toată atenţia este asasinarea savantului Nicolae Iorga la 27 septembrie 1940, pusă de contemporanii celui dispărut şi apoi de istorici exclusiv pe seama legionarilor, fără a folosi toate informaţiile. De la început e bine de ştiut că nici guvernarea mareşalului Antonescu, nici mişcarea legionară destrămată de el nu au fost considerate fasciste, nefăcând obiectul proceselor judecate de Tribunalul Internaţional de la Nürnberg. Datele care răstoarnă teoria asasinării marelui istoric de către legionari au fost furnizate de generalul de brigadă Nicolae Dragomir, şeful de Stat Major al Armatei 4, născut la 8 septembrie 1898 în oraşul Odobeşti, trecut la cele veşnice la 17 iulie 1981, în Bucureşti.


Participant la cele două războaie mondiale


Absolvent al şcolii de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină în 1916, între 1923 şi 1925 urmează şcoala Superioară de Război, anul I la Bucureşti şi anul II la Torino (Italia). Sublocotenet în 1916, locotenent în 1917, căpitan în 1923 şi maior în 1934, locotenent-colonel în 1938 şi colonel în 1942, Nicolae Dragomir  ajunge general de brigadă în 1944. După mai multe funcţii pe lângă organisme superioare ale armatei, în 1943-1944 este comandant al Regimentului 8 Artilerie Grea, apoi, din aprilie 1944 până la începutul lui martie 1945 – şef de Stat Major al Armatei 4. În 1941 a fost decorat cu Ordinul „Steaua României“, iar în 1943, cu Ordinul „Mihai Viteazul“. La începutul războiului, generalul Nicolae Dragomir a primit misiuni de mare responsabilitate şi încredere din partea mareşalului Ion Antonescu şi a Marelui Cartier General. În bătălia de la Stalingrad, din toamna anului 1942, în cea din Moldova din vara anului 1944 şi în operaţiunile de pe frontul din vest după 23 august, generalul Dragomir a manifestat competenţă şi demnitate faţă de comandamentul german, apoi sovietic, în momentele dificile în care acestea s-au aflat.


Pe linia frontului în august 1944


În urma unor neînţelegeri între comandanţii germani şi români de pe frontul din Moldova în faţa ofensivei Armatei Roşii, generalul Nicolae Dragomir a încercat să ia legătura cu mareşalul Antonescu în dimineaţa zilei de 23 august şi să-i explice necesitatea replierii Armatei 4. Nereuşind să-l găsească, la ora 9.45 l-a sunat pe generalul Constantin Sănătescu, şeful Casei Militare Regale, căruia i-a cerut să intervină pe lângă mareşal pentru retragerea imediată a armatei pe aliniamentul fortificat Focşani-Nămoloasa-Galaţi. La sfârşitul convorbirii, a precizat Dragomir ulterior, generalul Sănătescu i-a declarat că, dacă situaţia e aşa de gravă, îl va determina pe rege „ca până într-o oră să fie chemat domnul mareşal Antonescu şi să i se impună a alege între demisie sau semnarea armistiţiului“.

Primul om căruia şeful Casei Militare Regale i-a comunicat posibilitatea demiterii mareşalului Antonescu a fost deci generalul de armată odobeştean. Generalul Dragomir nu părea însă dispus să aştepte. La ora 12.00 a trimis un nou raport Conducătorului statului, informând că situaţia este gravă, frontul dintre Bârlad şi Siret fiind total rupt, singurul scop al operaţiunilor militare rămânând doar salvarea Armatei 4.

Înainte de a pleca spre Palatul Regal, unde avea să fie arestat, mareşalul Antonescu i-a răspuns generalului Dragomir că îl lăsa să acţioneze cum crede că este mai bine. În „Proclamaţia către ţară“ redactată de Lucreţiu Pătrăşcanu şi citită de Regele Mihai, se spunea că „România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Socvietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii“, deşi nu exista niciun armistiţiu, el fiind semnat abia la 12 septembrie 1944, la Moscova.


Arestat şi de sovietici, şi de români


După întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste, generalul Dragomir ajunge cu Armata 4 până în Cehoslovacia, dar la 2 martie 1945 este arestat la Divin de sovietici, este dus în URSS, anchetat, judecat şi condamnat la 8 ani de muncă silnică, în timp ce în ţară e condamnat în acelaşi an 1946 la o detenţie de 10 ani, sub acuzaţia de participare la guvernarea mareşalului Ion Antonescu. Eliberat din închisorile sovietice la 4 aprilie 1953, e trimis să muncească în diferite colhozuri până în 1956, când este repatriat. Revenit în ţară, este arestat la 11 ianuarie 1957, condamnat şi încarcerat din nou până la 27 iulie 1964. În această a doua detenţie este coleg de suferinţă cu un oarecare Toma Petrescu, căruia îi povesteşte despre anii petrecuţi în Siberia. Din relatările acestui Toma Petrescu în legătură cu cele auzite de la general, făcute în faţa profesorului universitar Ion Coja, doctor în lingvistică, fost senator, este una aproape halucinantă. O rezumăm, sub titlu de inventar, după pasajele din cartea „Legionarii noştri“, publicată de Ion Coja în 1997.


Nicolae Iorga, asasinat de agenţi sovietici?


În timpul deportării în Siberia, Nicolae Dragomir a înfruntat gulagurile staliniste alături de un general sovietic, fost membru al CC al PCUS, căzut în dizgraţia tătucului. Acesta i-a făcut generalului român câteva destăinuiri în legătură cu împrejurările în care a fost asasinat Nicolae Iorga, susţinând că persoanele care l-au ucis pe savant au fost agenţi ai KGB-ului infiltraţi în mişcarea legionară. Asasinarea unui simbol naţional ca Iorga, care se bucura de un uriaş prestigiu european, ar fi putut compromite, cum de altfel s-a şi întâmplat, mişcarea legionară, motivaţia ruşilor fiind lupta necurmată a legionarilor împotriva bolşevismului. Din comentariile lui Ion Coja, cele mai multe bazate pe documente şi mărturii, reiese că asasinii lui Iorga, sau măcar unul dintre ei, au acţionat după un plan elaborat din afara mişcării legionare. Se pare că ucigaşii din echipa condusă de Traian Boieru au acţionat de capul lor, fără ştirea conducătorilor legionarilor noştri. Când aceştia au aflat de intenţiile grupului Boieru, au telefonat comandamentului legionar din Ploieşti să le iasă înainte şi să-i întoarcă din drum, iar profesorului – să părăsească imediat locuinţa, pentru că este în pericol. Soţia lui Nicolae Iorga ar fi relatat ea însăşi la procesul asasinilor despre telefonul primit, afirmând că savantul a considerat avertismentul parte a unui scenariu, legionarii urmând să-l  ucidă când ieşea din casă.


Familia lui Traian Boieru, ocolită de soldaţii ruşi


După săvârşirea gestului ireparabil, liderii mişcării legionare nu şi-au arătat niciodată acordul pentru cele petrecute, Traian Boieru fiind exclus din mediile legionare ca un proscris, ceea ce nu s-a întâmplat după niciunul din celelalte asasinate săvârşite de legionari. Fugind în Occident în 1941, Boieru nu s-a retras din faţa înaintării Armatei Roşii, ca mulţi dintre foştii lui camarazi, pe care soldaţii ruşi îi vânau oriunde îi găseau, cum nici familia sa de la Constanţa nu a păţit nimic după 1944, când rudele apropiate ale celor fugiţi din calea trupelor sovietice înfundau puşcăriile. Mărturia generalului Dragomir, transmisă posterităţii de Toma Petrescu, pe care, cunoscându-l, Ion Coja nu l-a bănuit nicio clipă că ar avea simpatii pentru legionarism, priveşte desigur doar luarea unei decizii referitoare la exterminarea fizică a savantului Nicolae Iorga. Confirmarea prin documente existente în arhivele occidentale sau ruseşti, unele încă închise sau necercetate îndeajuns, ar duce la o disculpare spectaculoasă a legionarilor, pe umerii căror apasă povara celei mai odioase şi de neiertat crime cu care istoria le-a pecetluit soarta. Chiar de s-ar întâmpla aşa, rămân totuşi câteva asasinate comise de legionari, condamnate de întreaga opinie publică: prim-ministrul liberal I. G. Duca la 29 decembrie 1933, prim-ministrul Armand Călinescu, exponent al cercurilor burgheze ostile expansiunii germane, la 21 septembrie 1939, economistul Virgil Madgearu, fost ministru naţional-ţărănist la 27 noiembrie1940.


Românii – în faţa unui alt arbitraj germano-rus?


Constatând când implicarea germanilor, când a ruşilor în momente cheie ale istoriei noastre naţionale, multe de domeniul incredibilului, gândul mă duce la fraţii de dincolo de Prut, atât de înghesuiţi de ucrainenii înspăimântaţi de ruşi. Discuţiile purtate la Berlin între Uniunea Europeană, Rusia şi Ucraina au eşuat, fapt care a determinat-o pe Angela Merkel, actualul cancelar al Germaniei, să viziteze Kievul. Ce se aude că ar trata cu ruşii (lămurindu-i pe ucraineni să aceepte) e uluitor: în schimbul cedării Transnistriei către Moscova, Republica Moldova ar primi judeţele Cahul, Ismail şi Cetatea Albă, cunoscute sub denumirea generică de Bugeac. Aceasta nu pentru faptul că regiunea a făcut parte din trupul Moldovei, ci pentru sistemul de amenajări subterane din stânga Nistrului, unde ar fi depozitate 32.000 de vagoane de tehnică militară şi muniţie cu care se poate echipa oricând o armată. Iată-ne deci din nou între cizmuliţa prusacă a doamnei Merkel şi cnutul rusesc al lui Putin, dându-i dreptate lui Ceauşescu când spunea, într-o butadă a epocii, că „vinde politică externă excepţională contra poziţie geografică acceptabila“. Orice alt comentariu despre deciziile luate în spatele uşilor închise, peste capul românilor, este inutil...




                                Prof. Valeriu Anghel


Continuare din numărul de ieri.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
òlè, acum 2107 zile, 19 ore, 19 minute, 10 secunde
Nu cred ca "legionarii" sant lipsiti de orice resposabilitate, dar cred ca aceste relatari pot fi adevarate. Cand vrei sa pui o natiune in genunchi ,ucizi sau discreditezi persoanele ce citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.