Educație

Foto | Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea” Focșani la ceas aniversar

​Motto:

„Dumnezeule, dă-mi seninătatea de a accepta

ceea ce nu pot schimba, curajul de a schimba ce pot

și puterea de a distinge între aceste două lucruri,

să știu ceea ce nu se poate și nu trebuie schimbat

și ceea ce se poate și trebuie să fie schimbat”

(Marc Aureliu, împărat și filosof roman)

 

După lovitura de stat din decembrie 1989 (Curtea de Apel București a decis, în sfârșit, judecarea lui Ion Iliescu & co. pentru crime împotriva umanității), învățământul românesc a fost bulversat de seismele sociale și politice care au urmat. A trebuit să treacă aproape un deceniu pentru ca școala să-și revină din amorțeală, odată cu aducerea le Educație, în 1997, a profesorului universitar de filosofie Andrei Marga. Personalitate marcantă în filosofia europeană, profesorul tocmai urmase un stagiu de perfecționare la Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington, fiind deci mai mult decât familiarizat cu pragmatismul american. Deși a rămas în fruntea Ministerului Educației și Cercetării doar trei ani, a reușit să lase un set întreg de idei, printre care și metodologia de atribuire a denumirii de „colegiu” grupurilor școlare din învățământul tehnic-profesional. Condițiile minime care trebuiau îndeplinite erau oarecum simple: să aibă cel puțin 30 de ani de funcționare cu statutul de liceu profesional, să se fi respectat profilul inițial pe parcursul funcționării, trei sferturi din cifra de școlarizare a ultimilor patru ani să reprezinte pregătirea elevilor în specializări, ocupații și meserii din profilul de bază al unității, școlarizarea din ultimii patru ani să se fi realizat în cel puțin trei din nivelurile de pregătire a elevilor (ucenicie, școală profesională, liceu, școală postliceală sau de maiștri).

Fostul Liceu Agricol din Focșani, devenit din 1990 Grup Școlar Agricol, îndeplinea toate criteriile de selecție, dar, „până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”: obținerea titlului de „colegiu” a fost un calvar...

„Agrotehnic” lăsat birocratic fără „agro-”

Prima acțiune a fost de atribuire a numelui „Valeriu D. Cotea” Grupului Școlar Agricol. Profesor univ. dr. Valeriu D. Cotea era unul dintre cei mai mari oenologi români, cu lucrări de specialitate publicate în toate țările mari producătoare de vin. Vicepreședinte al Organizației Internaționale a Viei-Vinului și membru al mai multor academii cu specific viticol din Europa, Valeriu D. Cotea a dinamizat nu numai cultivarea viței-de-vie în Vrancea, ci și viața culturală și învățământul de pe plaiurile „Mioriței”. Propunerea a venit din partea profesorului Florin Iamandei, directorul unității de învățământ, care, în calitate de consilier municipal, participase la acordarea titlului de „Cetățean de onoare al Focșanilor” și fusese impresionat de personalitatea academicianului.

Ajunsă la minister, propunerea a fost trecută pe linia moartă a aprobărilor pe motiv că academicianul este „în viață”. S-a apelat la același Teodor Marian, fost director general în Ministerul Agriculturii, acum pensionar, care se ducea la minister în fiecare săptămână, dar primea același răspuns. Iritat, a recurs la „pile”: era nașul de botez al soției unuia din primii patru oameni ai țării și aprobarea a venit imediat, la sfârșitul lui ianuarie 2008.

A urmat apoi cererea de transformare a Grupului Școlar Agricol în Colegiu. Neavând noi altceva de făcut (directorul Florin Iamandei și eu ꟷ consilierul personal voluntar al său), am cerut să se numească Colegiul Agrotehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani. „Agrotehnic” vine de la cuvintele grecești „argos” ꟷ „ogor” și „tehni” ꟷ „meșteșug”, ceea ce în termeni moderni ar fi însemnat „tehnologii de cultivare a pământului”. „Domnul” de la minister, care fusese și el un an și ceva director la o școală de pe la Brăila, nu numai că n-a înțeles termenul, dar ꟷ mare liberal într-o guvernare liberală ꟷ și-a aplecat urechea și la niște „binevoitori” de la Focșani. Rezultatul ꟷ amânarea aprobării sine die, pe motiv că în lege nu există decât domeniile tehnic, agricol, economic și vocațional, nu și „agrotehnic”.

Scos din sărite, directorul Florin Iamandei s-a dus personal la minister și i-a făcut o „vizită de curtoazie” inspectorului care se ocupa de caz. Discuția a fost atât de „amiabilă”, încât inspectorul l-a sunat a doua zi pe Nini Săpunaru, șeful organizației PNL Vrancea și l-a întrebat dacă directorul de la Grupul Școlar Agricol „este sănătos la cap”. Așa s-a primit pe 28 septembrie 2008 ordinul ministrului de schimbare a denumirii în Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani. Inspectorul ministerial nu l-a denumit nici măcar „Agricol”, cum îi este destinul, neînțelegând ce înseamnă „agro-” și i-a trântit un „tehnic”, deși percepția publică îndreaptă „tehnicul” spre „electrotehnică”, „mecanică”, „construcții” etc., „agricolul” fiind brăzdat mai mult de „tehnologii”.

Ce se va întâmpla de-acum, numai Dumnezeu știe, pentru că în cele 251 de articole ale noii legi a învățământului preuniversitar nu se vorbește nicăieri de „colegii”, ci, în cazul nostru, de „licee tehnologice cu profil preponderent agricol”. Oricum le-am lua ꟷ semantic, didactic sau juridic ꟷ, cele două denumiri nu sunt nicicum congruente...

„Sinceritatea lui caldă și dulcea lui moldovenească”...

Inaugurarea Colegiului „Valeriu D. Cotea” a avut loc în ziua de 7 noiembrie 2008, aleasă ꟷ la propunerea mea ꟷ Ziua Colegiului. Se împlineau atunci 1710 ani (azi 1725) de la uciderea prin sabie a 33 de mucenici creștin-ortodocși de la Meletina (azi în estul Turciei), unul dintre martiri numindu-se Valeriu.

La manifestările desfășurate cu acest prilej au participat zece academicieni, printre care Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române în două legislaturi, Marius Sala, vicepreședinte al Academiei, Maya Simionescu, director al Institutului de Biologie și Patologie Celulară din București, Ioan Robu, șeful Bisericii Romano-Catolice din România, D. R. Popescu ꟷ directorul Editurii Academiei, Teodor Marian, fost director general în Ministerul Agriculturii, poetul Gheorghe Istrate, un apropiat al domnului Valeriu D. Cotea, profesori universitari de la Iași, rude ale academicianului, autorități locale, oameni de afaceri. Vizibil impresionat de laudele care i s-au adus, noul patron spiritual al Colegiului a declarat, cu bonomia-i cunoscută, că „asemenea discursuri se vor mai ține doar la înmormântarea sa”.

Unii dintre înalții oaspeți au scris și câteva rânduri în Cartea de onoare a Colegiului: „Cum am zis cu douăzeci de ani în urmă, dacă am fi avut mai mulți oameni ca Valeriu Cotea, lumea românească ar fi fost mai frumoasă, mai bună și mai dreaptă” (Eugen Simion); „Academia Română se asociază la sărbătoarea Vrancei, care este a Moldovei. Vă felicităm pentru ce ați realizat” (Marius Sala); „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toți că știți să-i cinstiți pe oamenii de mare valoare, așa cum este academicianul Cotea” (Ioan Robu).

După cinci ani, de Ziua Colegiului, Valeriu D. Cotea a fost însoțit de Ana Blandiana și Romulus Rusan. Atunci ne-a povestit cum l-a cunoscut pe Domnul Profesor. Era prin 1967, la Berna, unde se opriseră câteva ore dintr-o călătorie câștigată la un concurs literar. Nu prea mai aveau bani și își adunau tot mărunțișul, când cineva i-a auzit vorbind românește. I-a contactat, le-a spus că este profesor la Universitatea „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, că a câștigat niște bani prin participarea la un Congres de oenologie și vrea să-i cumpere ceva soției sale. A rugat-o pe Ana Blandiana să cumpere ce vrea ea, pentru că el nu se pricepe deloc. Înduioșată de „sinceritatea lui caldă și dulcea lui limbă moldovenească” a ales ce-i plăcea din marile magazine, în care până atunci nu mai intrase niciodată. După câteva zile întârziate la București, au ajuns la locuința lor din Cluj, unde au găsit o lădiță cu „cei mai frumoși struguri pe care i-am văzut vreodată”. Așa a început una dintre cele mai trainice prietenii...

Optimismul bine temperat al conducerii actuale

La cincisprezece ani de la înființare, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” are o altă conducere. Director este un profesor inginer originar din partea de jos a județului, tânăr (sub 50 de ani), cu viziune managerială și pus pe treabă: Nicolaie Coman. Numele de botez este preluat de români, prin intermediar slav, din persană, unde „nike” înseamnă „victorie”, iar „laos” ꟷ „popor”. Coman este moștenit de la cumani.

Și-a făcut studiile primare și gimnaziale în localitatea natală (Suraia), după care a urmat Liceul de Industrie Alimentară din Galați, apoi Facultatea de Industrie Alimentară. Este titular la Colegiul „Valeriu D. Cotea” din 2001, în anul 2011 obținând gradul didactic I. În 2016 s-a calificat, prin reconversie profesională și în Tehnologie și control în alimentația publică și turism, formându-și astfel o paletă profesională largă, ceea ce i-a permis ca, în afara disciplinelor din domeniul alimentar pe care le predă la Colegiu, să fie solicitat, ca formator, de numeroase organizații implicate în pregătirea forței de muncă.

În funcția de director al Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” a venit în ianuarie 2021, mai întâi prin detașare în interesul învățământului, apoi prin concurs. Pregătirea profesională multiplă i-a permis să se impună de la început în mai toate problemele unității de învățământ pe care o conduce, deși dorința de a cuprinde și înnoi tot îi joacă uneori și feste. Dacă va fi receptiv în rezolvarea unor situații mai vechi, dar de mare importanță pentru dezvoltarea instituțională a Colegiului, poate ieși la pensie din funcția de director. Nu va ieși însă niciodată din memoria vrâncenilor.

Cu mai multă experiență managerială pe linie de învățământ este directorul adjunct Marilena Bărculescu, profesor gradul I de filosofie și antreprenoriat. Absolventă a Facultății de Filosofie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1995 și a studiilor postuniversitare de Economie și educație antreprenorială în 2010, din anul 2012 este și expert în managementul educațional pentru activitățile de consiliere la nivel de grup.

După absolvirea facultății a funcționat doi ani la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani (1995-1997), după care s-a titularizat prin concurs la Colegiul „Valeriu D. Cotea” ca profesor de științe socio-umane (logică, educație antreprenorială, psihologie, economie, economie aplicată). În perioada 2006-2007 a fost inspector școlar cu gestionarea programelor comunitare și a problematicii de integrare europeană, apoi, până în 2009, inspector școlar cu dezvoltarea profesională. Din 2016 a fost mai întâi consilier educativ, apoi director adjunct la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani, până în 2017 cu delegație, iar din acest an și până astăzi prin concurs. Răspunde de organizarea procesului de învățământ.

Calmă și atentă la detalii, directoarea adjunctă Marilena Bărculescu este competentă în ceea ce face și spune, prototipul didactic al dascălului de profesie ꟷ nu cred că a fost în stare să țipe la cineva vreodată; răspunde prompt la toate provocările Colegiului, se bucură de încrederea colegilor, este îngăduitoare cu personalul didactic auxiliar și tehnic-administrativ când trebuie, dar fermă în rest, ceea ce face să fie respectată și îndrăgită de toți. Un model de manager școlar.

Un proces pierdut de juriști „pre limba lor”

În descifrarea afirmației de mai sus trebuie lămurite mai întâi, în esența lor, trei chestiuni: 1. Cine este ca persoană juridică Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani; 2. Dacă acestuia i s-a restituit un drept de proprietate în conformitate cu Legile fondului funciar nr. 18/1991 și 1/2000; 3. Dacă Colegiul a intrat și a rămas în posesia acestui drept de prorpietate, în cazul în care i s-a restituit.

1. Titulatura de Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani înlocuiește denumirea de Grupul Școlar Agricol Focșani (cf. Ordinul ministrului educației nr. 5310 din 11.09.2008). Grupul Școlar Agricol Focșani este succesorul în drepturi și obligații al Liceului Agricol Focșani, situație în care s-a și completat titlul de proprietate (cf. Decizia civilă nr. 3/2005 a Tribunalului Vrancea; Titlul de proprietate nr. 134343/2003).

2. În urma apariției legilor fondului funciar, profesorul Florin Iamandei, directorul Grupului Școlar Agricol, a căutat la Filiala Vrancea a Arhivelor Naționale un document care să ateste deținerea de către liceu, în trecut, a suprafeței de 20 ha teren arabil. Negăsindu-l, s-a deplasat la București, unde, după două zile de căutări, l-a găsit la Arhivele Naționale. Documentul se află în dosarul care stă în spatele Hotărârii Comisiei Județene Vrancea de aplicare a Legilor fondului funciar nr. 29 din 28.11.2002, prin care Grupului Școlar Agricol Focșani i s-a reconstituit un drept de proprietate în suprafață de 12,04 ha „livadă” (în realitate fără niciun pom pe teren), echivalentul a 20 ha teren arabil.

3. Prin Protocolul de predare-primire nr. 82.449 din 5.12.2002, Agenția Domeniului Statului Vrancea a predat Primăriei Focșani suprafața de 12,04 ha „livadă” din patrimoniul Stațiunii de Cercetare Pomicola Focșani, pentru a fi transmisă Grupului Școlar Agricol Focșani. Prin Procesul-verbal nr. 4 din 16.12.2002, Grupul Școlar Agricol Focșani a fost pus în posesie, iar în februarie 2003 i s-a înmânat Titlul de proprietate nr. 134343 pe numele Grupul Școlar Agricol/Liceul Agricol Focșani, denumirile nouă și veche ale aceleeași unități de învățământ.

Când totul părea că s-a terminat și directorul Florin Iamandei începuse să se gândească la o mică fermă școlară situată la o aruncătură de băț de Focșani, ADS Vrancea a făcut-o de oaie: a inclus suprafața de 12,04 ha (cu care fusese pus în posesie Grupul Școlar Agricol Focșani, ADS-ul nemaiavând-o în administrare) într-o licitație publică adjudecată de o persoană particulară.

A urmat un șir de procese civile încheiate cu hotărâri judecătorești una mai ciudată decât alta: Judecătoria Panciu a anulat Titlul de proprietate pe motiv că Grupul Școlar Agricol nu a contestat în termen de 15 zile Procesul-verbal de adjudecare; Tribunalul Vrancea a desființat în tot Sentința Judecătoriei Panciu și a repus în drepturi Grupul Școlar Agricol; Curtea de Apel Galați, sesizată de partea adversă, a respins contestarea parțială a licitației, cu un complet de doi judecători, nu ca neîntemeiată, ci ca „tardivă”, concluzie menținută și de completul de trei judecători la recursul Grupului Școlar Agricol.

După luarea la cunoștință de Decizia Curții de Apel Galați am semnalat juriștilor focșăneni care se ocupau de caz, în calitate de consilier personal voluntar al directorului Florin Iamandei, faptul că Grupul Școlar Agricol nu este interesat de repararea erorii juridice comise de unele instanțe de judecată, ci de punerea în posesie, pe alte amplasamente, a dreptului de proprietate de 20 ha teren arabil recunoscut de Comisia județeană de aplicare a Legilor fondului funciar și neanulat de nicio instanță. Juriștii n-au înțeles acest lucru și au mers în continuare pe ceea ce îi incita pe ei ꟷ eroarea judiciară. Situația devenea dramatică, pentru că Legea învățământului preuniversitar nu prevedea în mod expres cine și cum asigura baza didactico-materială a liceelor agricole, cum o face acum, iar fondurile alocate învățământului din bugetul centralizat de stat erau din ce în ce mai mici.

Este bine și mai târziu decât niciodată

Respins în Justiție, Grupul Școlar Agricol Focșani s-a adresat, în septembrie 2007, și Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, solicitând sprijin în găsirea unei soluții, dar n-a primit niciun răspuns. O doamnă avocat mai în vârstă a trimis, în numele liceului, o sesizare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). După o jumătate de an, aceasta a cerut adresarea pe un format standard și Grupul Școlar Agricol s-a conformat cu ajutorul unui avocat tânăr, familiarizat cu treburile europene. Fostul director Florin Iamandei și-a încheiat mandatul, apoi a ieșit la pensie și așteaptă un răspuns de la CEDO și astăzi.

Grupul Școlar Agricol, astăzi Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani, a rămas astfel cu un drept de proprietate de 20 ha teren arabil recunoscut de Comisia județeană de aplicare a legilor fondului funciar, dar cu identificarea unui teren și punerea în posesie doar în plata lui Dumnezeu, dacă măcar acolo s-ar face dreptate.

În această situație se află astăzi, când noua Lege a învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede următoarele:

Art. 36. ꟷ (1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține pentru liceele tehnologice cu profil preponderent agricol finanțarea de investiții specifice în agricultură și industria alimentară cu toate ramurile ei, precum și a cheltuielilor materiale necesare funcționării acestora, în conformitate cu dispozițiile metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 37. ꟷ (2) Practica de specialitate a liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol se asigură cu sprijinul unităților subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(3) Investițiile specifice domeniului agricol și cheltuielile materiale necesare funcționării liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol se referă la: a) construcțiile agricole și zootehnice, clădirile cu destinație săli de clasă și laboratoare, inclusiv costurile aferente modernizării, înființării sau demolării acestora, precum și cele legate de cheltuielile privind costurile generale ale proiectului și pentru racordarea la utilități; b) achiziționarea de combine, tractoare și echipamente de lucru specifice acestora, mijloace de transport, echipamente pentru irigații, motoare și alte tipuri de echipamente pentru dotarea laboratoarelor și loturilor didactice, a atelierelor mecanice, animale vii și echipamente specifice activității în zootehnie și medicină veterinară, echipamente de procesare, încălzire, celule fotovoltaice, mijloace informatice pentru digitalizare în domeniul agriculturii și conexe acesteia; c) înființarea/modernizarea de plantații pomicole, viticole, sere, solarii și răsadnițe, inclusiv cheltuielile privind costurile generale de proiectare; d) alte tipuri de construcții precum cantine, internate, săli de sport, inclusiv costurile aferente modernizării, înființării sau demolării acestora, precum și cele legate de cheltuielie privind costurile generale ale proiectului; e) întreținerea și repararea bunurilor prevăzute la lit. a) - d).

Selectat pe lista liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” ar trebui să-și schimbe denumirea, înlocuind „Tehnic” cu „Agricol”. În paralel cu transformarea în Colegiul Agricol „Valeriu D. Cotea” Focșani, autoritățile administrației publice locale (Prefectura, Primăria, ADS și Direcția Județeană de Învățământ Preuniversitar (fostul Inspectorat Școlar) ar trebui să reia identificarea unui lot agricol de 20 ha și atribuirea acestuia Colegiului Agricol „Valeriu D. Cotea” în vederea înființării unei ferme școlare agrovoltaice. Încheierea activității de reconstituire a unui drept de proprietate prin punerea în posesie asupra a 20 ha teren arabil, prin reluarea directă a procesului de reconstituire sau printr-o hotărâre judecătorească, ar deschide alte perspective de dezvoltare Colegiului Agricol „Valeriu D. Cotea”...

Fermele agrovoltaice ꟷ viitorul agriculturii sustenabile

Ideea înființării unei ferme școlare agrovoltaice în Vrancea mi-a fost sugerată de un articol publicat de Gabriel Tudor în revista „Magazin” din 19 octombrie 2023, intitulat „Conceptul agrovoltaic – o soluție pentru hrana și energia mileniului III”, termenul „agrovoltaic” combinând „agricultura” cu „panourile solare” care generează curent electric folosind lumina astrului zilei. Se știe că panourile solare produc energie fără a degaja dioxid de carbon sau alte gaze cu efect de seră. Experimentate în Statele Unite, fermele agrovoltaice s-au răspândit rapid în toată lumea, ideea fiind preluată de viticultorii francezi, pomicultorii italieni, legumicultorii olandezi. Colaborând cu oamenii de știință, dezvoltatorii investighează cum să își mărească producția atât la alimente, cât și la energia electrică, selectând plante care cresc mai bine în umbra panourilor solare.

Înființarea unei ferme școlare agrovoltaice pe cele 20 de ha de teren arabil amplasate în apropierea unei surse de apă pentru irigații ar putea beneficia de investiții de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, eventual de fonduri europene, constituind un model sustenabil atât pentru exploatațiile agricole de pe loturile didactice din țară, cât și pentru fermele agricole mai mari.

Toată filosofia sistemelor agrovoltaice constă în a învăța ce culturi agricole și ce animale de fermă se pot dezvolta în jurul unor panouri solare și ce specii vegetale și animale ar putea fi afectate de acestea. Afinele, de exemplu – scrie Gabriel Tudor –, sunt o plantă care poate fi asociată cu panourile solare. În unele state, fermierii își lasă oile să pască pe sub panourile înălțate, pășunatul acestora menținând iarba la un nivel care nu mai necesită cosirea. Nu toate fermele cu instalații solare aduc profit de la început, dar nu se pune problema în fermele școlare unde câștigul se măsoară în cunoștințele dobândite și aptitudinile formate în cultivarea produselor „eco”, în primul rând pentru cantinele liceului și fermei. Recent, citeam într-un „Magazin istoric” un lucru incredibil: prin anii '70 ai secolului trecut, România deținea o treime din piața de pastă de tomate și suc de roșii din Statele Unite. Astăzi importăm roșii de peste tot, iar cele din producția internă, forțate și ele la coacere, sunt la fel de lipsite de gust. O fermă școlară agrovoltaică ar putea colabora foarte bine cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău – cea mai mare din țară.

Într-o emisiune „Agricool” (Doamne, ce stâlcire de limbă!) a Antenei 3 CNN am văzut o cultură „bio” de roșii a unei doamne care locuise zeci de ani „afară”, unde învățase, în tot acest timp, cum se realizează o afacere în care toată producția merge la export. Oare elevii vrâncenilor nu ar putea învăța așa ceva în patru ani, poate cu încă doi-trei de postliceală în același profil, într-o fermă școlară agrovoltaică?

Nivelul paradigmei cu care se operează în învățământul nostru este încă inadecvat schimbărilor care au loc în lume, a rămas reproductiv, doar cu ușoare îmbunătățiri în planul strategiilor didactice, al conținuturilor și al formelor de organizare. Deși există studii care promovează o întoarcere a educației de la trecut spre viitor și din afară către înăuntru, încă nu se pune accent pe formarea unor personalități proactive, care să conceapă, să realizeze, să preia și să valorifice transformările care au loc în domeniul lor de activitate. O fermă școlară agrovoltaică ar orienta procesul de instruire practică spre formarea atitudinilor , dezvoltarea aptitudinilor și educarea creativității altfel decât până acum.

Aer și soare – pe sponci, note – pe „intervale”

Comparând câteva date statistice  curente cu ce era acum cincisprezece ani, constatăm și progrese, dar și unele scăderi, care nu se pot imputa însă cadrelor didactice, astăzi în număr de cca 90, față de 110 în 2008. Dintre acestea, peste 50 au gradul didactic I, în timp ce 20 au definitivatul și gradul didactic II. Numărul celor nou veniți este de 18 și se datorează creșterii numărului de elevi (și automat de clase) față de anul anterior, ajungând la 1283 elevi (1925 acum cincisprezece ani) și 50 de clase (74 în 2008). Diminuarea numărului de elevi se datoreaza, desigur, unor cauze sociale fără nicio legătură cu școala, cum ar fi scăderea numărului de populație sau stabilirea temporară sau definitivă a unor familii în țările occidentale, cu copii cu tot. Numărul mare de profesori și maiștri instructori cu gradul didactic I este un mare câștig pentru procesul de învățământ în sine, cei cu experiență spunându-le colegilor din primul an de activitate prin ce trebuie să se caracterizeze omul de la catedră: migala lucrătoarei de broderie și spontaneitatea actorului, știința savantului și clarviziunea conducătorului, gingășia sorei și generozitatea fratelui, fermitatea tatălui și bunătatea mamei, meditația filosofului și entuziasmul vestitorului de vremuri noi.

Baza didactico-materială a Colegiului este mult îmbunătățită față de începuturi, spațiile de școlarizare fiind mai bine întreținute. Nu s-a rezolvat însă realizarea unor construcții școlare noi, la standardele cerute mai ales de regulile sanitare. Din cele 48 de săli de clasă, doar 19 au dimensiunile unei săli de clasă normale: 9 m lungime, 6 m lățime, 4 m înălțime și 3 ferestre mari, toate în sediul principal al Colegiului. Restul de săli de clasă sunt amenajări în fostele dormitoare ale elevilor, cu o lungime de 7 m, lățime de 4,5 m, înălțime de 3 m și o singură fereastră mai mică. Niște „conserve” didactice, în care elevii stau ca sardelele, lumina soarelui strecurându-se insuficient în săli (s-a uitat că „unde nu intră soarele pe fereastră, intră doctorul pe ușă”!). Un calcul simplu ne arată că unui elev îi revin 8,64 m3 de aer în cele 19 săli de clasă, dar numai 3,78 m3 în restul de până la 48. Atelierele mecanice ființează într-o fostă cantină, iar laboratorul de gastronomie, care parcă e abonat la premiile întâi de la toate concursurile – într-o sală alăturată. Procentual, doar 40% din săli respectă standardele cerute, deși cele amenajate în fostele dormitoare arată ca o farmacie.

Altădată au fost condiții mult mai precare, desigur, după cum s-ar putea spune despre clădirile din fotografia alăturată. Sunt foarte vechi, de la începutul secolului XX. Când profesorul Florin Iamandei a venit, în 1976, în liceu, în clădirea din stânga funcționa internatul, iar în cea din dreapta – bucătăria și sala de mese. După 20 de ani, când am venit eu – în clădirea din stânga erau „săli de clasă”, iar în cea din dreapta – două ateliere mecanice. Pe acest teren se pot construi două clădiri P+2: un corp cu două ateliere mecanice la parter, cancelarie (cu cameră de materiale didactice) și două săli de clasă la etajul I, trei săli de clasă la etajul II; în celălalt corp de clădire – un laborator modern de gastronomie și unul de analiza produselor alimentare la parter, o sală de festivități la etajul I și biblioteca (depozit și sală de lectură) la etajul II.

În final, ar fi trebuit să vorbesc despre noua structură a anului școlar cu cinci „intervale” de învățare și alte cinci de vacanțe – de toamnă, de iarnă, de schi (!?), de primăvară și de vară (vacanța mare). Este, vorba lui Creangă, „cel mai cumplit mijloc de tâmpenie”, încălcându-se unul din principalele principii ale psihologiei învățării – continuitatea. Cu vacanțele, aceeași aiureală: se studiază Religia de la grădiniță și până în anul I de facultate, dar ne este frică să spunem „vacanță de Crăciun” și „vacanță de Paști”, iar cu cea de schi este boacănă de tot: la Slobozia Bradului și la Ploscuțeni nu se practică acest sport, ci se joacă „țurca”, de exemplu: cum s-ar numi acolo –  „vacanță de țurcă”?

Domnilor de astăzi, de pe unde sunteți, Colegiul „Valeriu D. Cotea” se află între două ape: pe de o parte o băltoacă stătută a trecutului, care mai are câtva timp flori de nufăr pe ea, până devine urât mirositoare și, pe cealaltă parte, un torent ireversibil, cel al viitorului, care ne poate duce, vijelios și amplu, spre ziua de mâine. Specialiștii estimează că, în zece ani, agricultura va fi automatizată, lucrându-se cu drone agricole și roboți. Schimbați-i denumirea în Colegiu Agricol, să poată beneficia mai rapid de fondurile Ministerului Agriculturii, demolați cât mai repede, dacă Primăria are fonduri, ruinele de pe Ana Ipătescu nr. 14, ca să se poată vizualiza, măcar pe hârtie la început, construcțiile unui învățământ agricol modern și reluați imediat reconstituirea dreptului de proprietate asupra celor 20 de ha de teren arabil, cu care cei de dinaintea dumneavoastră au rămas datori față de vrânceni.

Se apropie marile Sărbători de Iarnă și vin colindătorii. Să nu vină cei ai lui Radu Gyr, revitalizați de Tudor Gheorghe: „Vin colindătorii cum veneau odată, / Să colinde-n seara asta minunată, / Dar li-i gura arsă şi li-s ochii-n lacrimi, / Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi. / Gazdelor creştine, să-i primiţi în casă / Şi cum se cuvine să-i poftiţi la masă, / Ni-i trimite Sfântul să ne-ncerce mila, / Domnii mari de astăzi să-şi deschidă vila... / Şovăielnic pasul, mâinile plăpânde, / Tremurat li-i glasul, nu ştiu să colinde, / Dacă stau în stradă şi nu zic nimica, / Domnilor de astăzi să v-apuce frica, / Mută-i întrebarea ce răsună-afară: / Am murit degeaba, ce-aţi făcut din ţară, / Tot în frig şi-n foame, tot cu mâini întinse / Pe la porţi străine ce ne stau închise... / Vin colindătorii cum veneau odată, / Să colinde-n seara asta minunată, / Dar li-i gura arsă şi li-s ochii-n lacrimi, / Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi”...

Domnilor de astăzi, vin colindătorii Vrancei: dați-le înapoi pământul de fermă pe care l-au avut și pentru care străbunii lor și-au dat viața la Mărășești și Mărăști. Și construiți-le săli de clasă, laboratoare și ateliere în care să respire aerul lor dacic pe cât posibil mai europenește. Dacă vreți, puteți...

Profesor Valeiu Anghel

---