Întâlnire de gradul „Zero” la Focșani!
Dragii mei focșăneni,
În urmă cu aproximativ două săptămâni am primit pe contul meu de socializare un mesaj emoționant, prin care era exprimată dorința de a intra în posesia unui volum din cartea scrisă de mine „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”. Am văzut că expeditorul acestui mesaj este o veche prietenă din copilărie.
Mi-am amintit repede de ea și am realizat cu multă emoție, că locul nostru de joacă era același din zona bisericii unde slujea părintele Gheorghe Dumbravă. Grădinița noastră a fost aceeași, care era situată pe strada Dogăriei și am învățat tainele abecedarului la fosta școală generală numărul 3. De multe ori ne găseam la magazinul de pâine, de unde cumpăram franzele albe la 1 leu și 60 de bani, franzelă intermediară la 3 lei 20 sau pâine neagră la 5 lei și 40 de bani. De fiecare dată, pâinea caldă ne era pusă în sacoșă de către doamna Cernica și de multe ori ne mai punea în plus câte un covrig fierbinte. Cu alte ocazii, ne întâlneam la tutungeria doamnei Cernica (alta decât cea de la pâine), de unde cumpăram colonie ce mirosea a lavandă, ulei de păr sau țigări pentru tata. Doamna Cernica de la tutungerie ne făcea cadou la plecare câteva bomboane umplute cu miere de albine tăvălite prin pudră de cacao. Alteori ne intersectam în curtea doamnei Pesa, una dintre cele mai bune croitorese din cartier. Printr-un flash am văzut pentru câteva secunde părculețul îngrădit de un gard elegant, confecționat metalic și vopsit în verde, care străjuia un chioșculeț acoperit cu un lemn de brad vopsit tot în verde. În acel chioșculeț cochet, la fel ca și părculețul plin de flori, distribuia ziare mama prietenei mele. Probabil, ca orice mamă, avea revelația că fiica ei mai târziu va semna articole în ziare. Acel loc al copilăriei, părculețul, era situat pe Strada Mare a Unirii lângă Hala-Veche. Ce vremuri minunate stropite cu amintiri, care miros a mucegai și lavandă, amintiri despre care astăzi, o zi superbă de toamnă cu adiere ușoară de vânt, le-am trăit alături de prietena mea din copilărie. Tot ea a fost vecină cu un alt prieten, Dorin, dar și cu Camelia, despre care astăzi am vorbit.
Atunci când mi-am lansat cartea i-am promis, deși se afla departe de Focșani, tocmai în Londra, că îi voi păstra un volum. Astăzi a sosit timpul să îi dăruiesc cartea, în care și-a regăsit cărările copilăriei, trăite pe strada Mureșului.
Dar despre cine este vorba? Prietena pe care nu am văzut-o de foarte mulți ani este nimeni alta decât Doina Ganea, una dintre cele mai apreciate jurnaliste ale Focșaniului vechi. Am avut o reîntâlnire emoționantă, unde preț de aproximativ o oră am depănat amintiri din frumosul nostru Focșani, oraș al copilăriei noastre. În discuția noastră nu am uitat să amintim despre doi jurnaliști de excepție cu care Doina a colaborat și… ca o coincidență, astăzi, cu dumnealor colaborez eu. Am povestit despre domnii Corneliu Condurache și Radu Borcea. Cu tristețe am aflat și despre mutarea părinților Doinei în altă lume, dar ne-am despărțit într-o notă optimistă prin care prietena Doina și soțul său, juristul Mircea ne-au asigurat de o nouă vizită în luna martie 2023. Am promis că atunci vom petrece mai mult timp împreună și vom invita pe îndrăgiții jurnaliști amintiți mai sus la un ceai englezesc servit într-un local focșănean, unde vom putea retrăi amintiri frumoase.
Pentru focșănenii iubitori de amintiri vechi, presărate cu un covor arămiu din frunze uscate ale copacilor ce miros a lavandă și mucegai, vă oferim aceste poze cu urarea din partea Doinei Ganea „Să citiți și să fiți iubiți!”