Foto | Tradiţii şi obiceiuri în Vrancea Arhaică, la „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” - Ovidenia
Astăzi creştinătatea ortodoxă sărbătoreşte „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, sărbătoare cunoscută şi sub numele de Ovidenie sau Vovidenie. Din bătrâni se spune că este sărbătoarea Luminii, aducătoare de noroc şi bucurie. În această zi se respectă tradiţii care atrag norocul, sporul şi sănătatea credincioşilor şi se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare.
În această zi importantă, Fecioara Maria, în vârstă de 3 ani, a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana la Templul din Ierusalim. Se spune că Sfinţii Ioachim şi Ana, care nu puteau avea copii, s-au rugat bunului Dumnezeu să le dăruiască unul, cu promisiunea că dacă acest lucru se va împlini, ei îl vor duce la Templu şi-l vor închina bunului Dumnezeu. Dorinţa lor s-a împlinit, un înger vestindu-i că vor avea o fată pe care trebuie să o boteze Maria.
„Sărbătoarea arată deopotrivă felul în care oamenii îşi îndeplinesc făgăduiala, e vorba de părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, care făgăduiseră să o dăruiască pe prunca primită de la Dumnezeu către Templul din Ierusalim dar, deopotrivă, sunt semne bine vestitoare ale împlinirii făgăduinţei pe care Dumnezeu o face oamenilor”, spune părintele protopop Oscar Frunză, preot la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - Ovidenia”, din Focşani.
În Vrancea, în această zi, sunt respectate cu stricteţe obiceiuri vechi de sute şi sute de ani. Se spune că, la „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, ca şi la Crăciun, cerurile se deschid. Este momentul în care credincioşii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorinţe din viata lor şi dau de pomană de sufletul morţilor bucate de post, fructe şi peşte.
„Am pregătit un pilaf de post cu ciupercuţe, sărmăluţe de post cu cartof şi, bine-nţeles, nelipsitul peşte afumat cu mămăliguţă caldă şi o pâine caldă, făcută în casă”, spune doamna Gabriela Melu-Butu, din satul Căpătanu.
Totul se aşează în farfurii de lut, aşa cum făceau bunicile şi străbunicele noastre.
„Am mai pregătit struguri şi covrigei şi peşte, tot cu pilaf. Avem străbunici, bunici, datorită lor suntem noi astăzi, aici, trebuie să avem grijă şi de sufletele lor”.
Primul drum îl face la bunica Arminia, pe care doamna Gabriela o ştie din copilărie.
„Să fie de sufletul celor adormiţi!” spune doamna Gabriela.
„Bogdaproste!” spune tanti Arminia, ”Să fie primit!... Dumnezeu să primească!. Eu ţin toate posturile, aşa am ţinut la tinereţe, aşa ţin şi acum. Nu-mi face poftă nimic, poate să fie mese încărcate, eu nu poftesc dacă-i de dulce, în post mă întăreşte Dumnezeu.”
- Aţi simţit că vă ajută Dumnezeu, întreb.
„Da, nu-mi venea nici să mă uit la ceilalţi care mâncau de dulce, ieşeam afară şi nu pofteam”.
Tot azi se dau de pomană lumânări din ceară curată, să- i lumineze pe cei plecaţi fără lumânare dincolo de hotarul morţii.
„Lumină să aibă cel ce n-a primit lumina la plecarea sufletului”, spune tanti Arminia.
„Să Te-audă Dumnezeu!” şopteşte cu lacrimi în ochi, doamna Gabriela Melu- Butu, din satul Căpătanu.
În această zi de mare sărbătoare, este dezlegare la peşte. În Vrancea nu-i casă să nu miroasă a peşte. Cel mai bun şi dorit pe masa de sărbătoare este păstrăvul afumat în cetină de brad, pe care-l mai ştiu face doi- trei gospodari din satul Lepşa, de sub Munte.
- E dezlegare la peşte, spun.
„Dezlegare la peşte..., da”, răspunde nenea Ionică Danţiş zâmbind
- Toată lumea mănâncă peşte? întreb
„Peşte, da, nu se mănâncă carne. Peşte, afumat la afumătoare, prăjit îi bun şi ciorbă-i bun, oricum îl faci, el e bun”, spune nenea Ionică Danţiş, din satul Lepşa.
Secretul păstrăvului afumat în cetină de brad este păstrat cu străşnicie, dar azi, Vasilică, feciorul lui nenea Danţiş, ni-l spune.
„Secretul? Tre să-l ţii foarte mult la fum şi foc mic, după aia să-l bagi în cetina de brad, ca să iasă treaba bună.”
După 5 ore la foc mic, vine momentul adevărului stropit şi cu-n pahar de vin roşu.
- E gata? întreb
„Hârzobul este gata!”
- Vestitul hârzob de Lepşa! spun privind zâmbetul fericit al feciorului.
„De Lepşa!”..., întăreşte Vasilică. ”Doamne ajută, hârzob de Lepşa şi o cană de vin roşu de Boloteşti!”
Bătrânii spun că pe vremea tinereţii lor era obiceiul ca fata, care voia să-şi afle ursitul, să meargă azi la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fata aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi, dacă are noroc, pe luciul apei, vede chipul ursitului ei.( Janine VADISLAV )
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Evenimente speciale
