Tineret în (Re)Acțiune

“La Bouche” la Focşani: ”Estul Europei a întins covorul roşu pentru noi”

Serena Țenea
2 ian 2018 6873 vizualizări

Trecerea dintre ani a fost şi de data aceasta sărbătorită cu fast în Piaţa Unirii din Focșani, unde au cântat atât vedete româneşti cât şi invitați speciali din străinătate. Cei mai așteptați au fost artiștii din celebra trupă disco a anilor ’90, “La Bouche”.

Compusă acum din Lane McCray şi Sophie Cairo, formaţia a susţinut un recital de 30 de minute din care nu au lipstit celebrele hituri – “Be my lover”, “Sweet dreams” sau “S.O.S.”, de data aceasta într-o acustică cu totul nouă sau chiar remixate. Membrii trupei ne-au acordat un interviu înainte de concert, din care am putut afla cum se descurcă artiştii disco în era tehno house şi cum sunt primiţi în România. “Estul Europei a întins covorul roşu pentru noi”, ne-a declarat cel mai vechi membru al grupului, Lane McCray, care a adăugat că se simt mai apreciaţi aici faţă de Occident.

Dacă încerci ceva nou ca artist al anilor ‘90 poate fi văzut rău, de aceea trebuie să avem mare grijă. Probabil că muncim mai mult acum decât în ’90”,  a adăugat  Lane McCray. Despre noua formula a trupei cât şi a cântecelor acesta ne-a spus că el şi Sophie, noua solistă de origini maghiare, duetează de aproximativ doi ani şi că vocile lor sunt ”fantastice” împreună. “Am înregistrat Sweet dreams într-un aranjament diferit de cel puţin 16, 17 ori cu DJ diferiţi ca să o putem reintroduce pe piaţă”, a adăugat liderul trupei.

La mulţi ani, Focșani!

Solistul trupei “La Bouche” a declarat că vremea a fost frumoasă în seara de Revelion la Focşani, comparativ cu iarna din Statele Unite, unde locuieşte în prezent, iar spectatorii s-au putut bucura împreună cu ei. “La Bouche” nu cântă pentru prima oară în România, liderul formației amintind de un un Revelion în Transilvania, unde a cântat la -14 grade Celsius. Invitații speciali ai revelionului focșănean spun că au fost de fiecare dată foarte bine primiţi la noi în ţară.

Înainte de concert cei doi ne-au spus că îşi doresc ca oamenii să se simtă bine în prezenţa lor, să se distreze şi să petreacă, iar la final ei le-au urat focşănenilor un călduros “La mulţi ani!”.

Despre “La Bouche

Trupa La Bouche a fost fondată în 1994 în Germania, fiind compusă din doi interpreţi de origini americane – solista Melanie Thornton şi rapperul Lane McCray. Aceştia au cunoscut succesul în 1995 cu piesa “Be my Lover” care a ajuns în Top 10 în mare parte din ţările europene. După mult timp de la moartea tragică a solistei într-un accident de avion în 2001, Lane McCray hotărăşte să readucă hiturile trupei La Bouche pe scena internaţională, duetând cu artiste precum Kayo Shekoni sau Dana Rayne, solista actuală a formaţiei cu care a şi concertat la Focşani, fiind Sophie Cairo. (Serena ȚENEA)

Focșăneanca Serena Ţenea este studentă în anul III la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Ea activează încă de pe vremea liceului în cadrul Clubului de Jurnalism Tineret în (re)acţiune fondat de jurnalista Silvia Vrînceanu Nichita pe lângă Ziarul de Vrancea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.