Foto | Eroii din Orasul Erou Mărășești
Eroii din Orasul Erou Mărășești:Eremia Grigorescu, decedat pe 21 iulie, de la nașterea căruia se împlinesc anul acesta 160 de ani și George Ulisse Negropontes, cumnatul său.
Dacă pe George Ulisse Negropontes îl putem considera eroul civil de la Mărășești, în ceea ce-l privește pe Marele Erou de la Mărășești, cu greu s-ar mai putea adăuga ceva, deoarece s- a scris enorm despre Eremia Teofil Grigorescu, cel care a dat speranţă românilor, atunci când aceştia, aproape, o pierduseră definitiv.
Începând cu succesiunea de lupte de la Oituz din anii 1916-1917 şi apoi cu marea bătălie de la Mărăşeşti, Eremia Grigorescu a dovedit că maşina de război a Puterilor Centrale, coordonată de teribilul Stat Major al germanilor poate fi oprită. Pe lângă inspiraţia şi seriozitatea de care a dat dovadă la momentul potrivit, marele general şi-a mai dezvăluit o trăsătură despre care nimeni nu-l bănuia şi anume pasiunea.În conacul boieroaicei Elena Negropontes de la Oituz ( localizat azi pe str. Monumentului unde se mai gasesc în loc doar beciurile proprietății ), generalul a fost copleşit de atenţia acesteia, probabil şi de tinereţea ei, fapt pentru care s-a îndrăgostit lulea de cea alintată în celebra familie a Negroponților drept ”Lelo”.
Mai mică cu aproape două decenii decât generalul şi sora viitorului primar de Mărăşeşti, bogatul şi faimosul George Ulisse Negropontes,cel care primea la aniversări, drept cadouri, cai de rasă în valoare de milioane de franci, aceasta a reuşit să-l determine pe General să o uite pe prima soţie, la acest lucru contribuind şi copilul pe care cei doi l–au conceput în vâltoarea evenimentelor şi care a venit pe lume la 20 decembrie 1917. Despre frumuseţea boieroaicei părerile erau împărţite, cel mai indicat argument să facă lumina în această chestiune fiind reprezentat de declaraţia norei sale, Ariana Negropontes ”Elena Negropontes se pare că avea o frumuseţe mai sălbatică. Era cam băieţoasă, trăia mai mult la moşiile familiei, unde mergea la vânătoare. Era mai puţin atrasă de viaţă mondenă. A umblat călare până spre bătrâneţe.Călărea amazon, îmbrăcată în rochie şi stătea pe cal într o parte. Cred că Generalul Eremia a fost fascinat de ea”.Şi aceasta nu este singura care considera că Elena Negropontes nu era foarte frumoasă, dar era extrem de aprigă, ca dovadă că moşiile stăpânite în judeţele Bacău şi Tecuci, azi Galaţi, erau administrate cu mână de fier şi cu profit pe măsură.Iar în Monitoarele Oficiale ale vremurilor vechi figurează de multe ori cu citaţii în judecată penală ale celor care îi încălcau drepturile, fie că tăiau din pădurile vaste din jurul Oituzului (Bacău), fie că-i furau produsele agricole de la Iveşti(Galați). Aşa că, hotărâtă şi cu situaţie bună nu avea cum să-l lase indiferent pe marele Eremia Grigorescu, care a şi luat-o de soţie în anul 1918, renunţând la vechea lui familie.
Eroul de la Mărăşeşti, cel pe care soldaţii ruşi l-au proclamat pentru o clipă ţarul Rusiei, când, într-o rusă perfectă i-a disciplinat şi pregătit pentru celebra lupta şi care figurează inclusiv în Enciclopedia Sovietică drept comandatul Armatei a 4 a Ruse, s -a stins în anul 1919 din cauza gripei spaniole, deşi gurile rele susţin că boala infecţioasă de care a suferit nu ar avea nici o legătură cu teribila pandemie ce bântuia lumea, mai ales că, istoricii au considerat că aceasta a afectat mai puţin teritoriul ţării noastre.Relevant în acest sens ar fi constatatorul de deces, dar e puţin probabil că acesta să se mai fi păstrat.Orice umbră ar putea întuneca figura lui Eremia Grigorescu, faptul că a salvat România, şterge totul cu buretele. Din păcate, în ciuda imaginii aproape sacră a tatălui, fiul său, din a doua căsătorie, Dan Eremia Grigorescu Negropontes a cunoscut sălbăticia exproprierilor comuniste de la jumătatea secolului al XX lea şi a murit în 1990, imediat după ce România, salvată odată de către părintele său şi-a recăpătat din nou libertatea.
În ceea ce priveste orașul Erou Mărășești, cel pe care bombardamentele cotropitorilor l-au nimicit aproape în întregime, începând de la superbul palat al boierilor Catargiu (primul proprietar )- Negropontes(al doilea proprietar ), care exista în parcul denumit în prezent Joffre ) și până la ultimă colibă din târg, merită amintit în câteva cuvinte deoarece are o istorie frumoasă.
Atestat nesigur în anii 1392 ,1455 si 1633, Mărășeștiul figurează cu certitudine abia într-un document emis în timpul lui Vasile Lupu din anul 1651, prin care acesta întărește lui Lupașcu Armașu a lui dreaptă ocină și moșie din sat Mărășești, în ținutul Putnei, pe apa Siretului. Din acest moment actele care-l menționeazĂ se înmulțesc, localitatea evoluând și aceasta într-un ritm încet, dar constant. Și, culmea!A cunoscut perioada ei de inflorire, tocmai în timpul cât moșia Mărășeștiului s-a aflat în stăpânirea latifundiarei familii Negroponte(s), când pământurile de aici se munceau cu pluguri cu aburi ( o inovație la acel timp), iar investitorii străini construiau pe pământurile Negroponților ( în parteneriat cu ei ) mai multe fabrici ( de clei de oase, viitoarea Chimica, de zahăr și cherestea) În acest timp autoritățile de la București au racordat localitatea prin intermediului drumului de fier la marile orașe ale țării.O dată la 1872, unind-o cu Tecuciul și Galațiul.Și apoi la 1881, când s-a montat linia directă cu Focsaniul, Buzăul și Bucureștiul.Și astfel localitatea a devenit un important nod de cale ferată.Nu se știe cât a contat familia Negroponte în cadrul acestor atenții de care s-a bucurat Mărășeștiul din partea Capitalei României.Dar cu siguranță Negroponții au avut un cuvânt greu de spus în cadrul forurilor de sus, fie Parlament, fie Guvern.Și pentru a vedea ce însemna familia Negropontes, iată o scurtă prezentare a cumnatului lui Eremia Grigorescu:
”George Ulise Negropontes, a cărui origine este învaluită în mister, fiind considerat, fie descendent dintr-o familie boierească de origine grecească, fie urmaș al unui umil personaj, ce a plecat de jos din porturile Greciei și a ajuns cu mare ambiție unul dintre cei mai mari proprietari agricoli din vechiul teritoriu românesc. Acest George Ulise, cel care a stăpânit moșia Mărășești în timpul Primului Război Mondial, a fost implicat și în desfășurarea luptelor din gloriosul an 1917, când a permis, chiar a insistat să i se bombardeze castelul, în care se afla Comandamentul German și numeroase stocuri de muniție, pentru ca Armata Română să-l distrugă și să capete astfel un avantaj tactic și moral.Una dintre surorile sale, Elena Negroponte, a devenit soția unui general Erou al acelor zile, marele Eremia Grigorescu. După război George Ulise Negropontes nu a încetat acțiunile mărinimoase. A donat 20 ha și o sumă de bani pentru ridicarea Mausoleului de la Mărășești și a apucat să-și vadă opera a cărei inițiator fusese, dusă la bun sfârșit, abia în anul 1938, când lucrările de la Mausoleul de la Mărășești au fost finalizate. Din materiale documentare existente rezultă ca George Negroponte a decedat în 1945 la București și era născut la Galați, în 1871. După moartea acestuia (1945) averea imensă (pământ, acțiuni, clădiri ), printre care și moșia Afumați din judetul Ilfov, a fost împărțită între moștenitori, dar a sfârșit prin a fi confiscată de Statul Român și transformată în terenuri comasate fie la Intreprinderea Agricola de Stat, fie atribuită ca loturi la țărani, de unde s-au format celebrele Coperative Agricole de Productie.”
Deci acest Negroponte, George Ulise era născut în România.Poate tatăl ori bunicul să fi fost născuți pe malurile mării la care face referire numele lor.Și poate aceștia au insuflat acea poveste cum că ar fi existat un hamal printr-un oarecare port al Mării Negre sau pe malurile Eladei, de unde a plecat spre Marea Neagră și a poposit în cele din urma la Galați(unde există o superbă casă Negroponte) și unde s-a născut filantropul și proprietarul de la Mărășești. Unii autori vorbesc despre varianta unui copil grec, care a lucrat ca hamal în portul Constanța. Copilul a fost îndrăgit de un boier, care l-a ajutat în perioada în care acesta muncea în port. La o vreme, boierul pleacă într-o călătorie și îi încredințează tânărului o geantă cu bani, ca acesta să aiba grijă de ea până când se va întoarce boierul.Desi trece mult timp de la plecarea boierului, tânărul nu se atinge de geanta cu bani, nu cheltuie din ei, ci o păstreaza ca pe un bun lăsat în custodie.După câțiva ani, tânarul hamal află ca boierul s-a întors în port. Îl caută și dorește să îi returneze geanta, întreagă, fără sa fi cheltuit din ea. Acest fapt l-a încântat foarte mult pe boier.Și în semn de apreciere îi lasă geanta cu bani și-l sfătuiește să-și facă viața așa cum crede el de cuviință cu acești bani.Din acel moment tânărul hamal primește sau își ia numele Negropontes și face investiții foarte bune. Acestea permit urmașilor să adune un capital suficient care le oferă prilejul să cumpere o mulțime de proprietăți pe teritoriul României, printre care si moșia de la Mărășești.Despre care zic documentele, că se cifra în preajma Reformei Agrare din anul 1921 la vreo 42 000 de ha teren arabil și vie.Iar la Reforma din 1945 mai rămăseseră de expropriat alte sute de hectare. Pământuri a mai achiziționat și în judetul Constanța, o casă la București, alte bunuri imobile la Brăila, Constanța și vreo 10 locuințe prin tot orașul Mărășești.
Povestea adevarată a familiei este oarecum deslușită de Ariana Negropontes, nora generalui Eremia Grigorescu. Primul Negropontes, venit pe teritoriul de azi al țării noastre a fost Jean Negropontes, probabil în perioada 1840-1848. Era insurat cu Catherina Meimeridis și au avut un fiu, pe Ulysse Jean, singurul moștenitor al lui Jean Negropontes. Acest Ulysse, născut la Constantinopol în 1834, s-a căsătorit cu Sophie Zarafi și a moștenit o avere fabuloasă printre care și o flotă de transport, care în timpul Războiului de Independență a fost pusă la dispoziția României, ca să vadă Imperiul Otoman și cel Tarist, ce flotă puternică avea țara noastră.De fapt flota era a lui Ulysse Jean Negropontes pe care se arborase steagul românesc ca să impresioneze pe aliați și dușmani.Sunt indicii că a decedat ulterior anului 1920, dar informații în acest sens nu se pot încă depista.Deoarece arhivele de stare civilă din acea perioadă nu au fost predate, încă, la Arhivele Naționale.Fiul său, George U. Negropontes (cumnat cu generalul Eremia Grigorescu) a continuat afacerile agricole ale tatălui.S-a născut la Galați în anul 1871, dar s-a simțit mai atras de județul nostru, candidând de multe ori în Parlamentul României din partea acestuia. În situațiile electorale ale anilor 1915-1916, acest Negropontes era menționat ca cel mai bogat om din ținut.Cu un venit declarat, de aproximativ 200 000 lei anual, asta înaintea Primului Război Mondial, când leul avea cu adevărat putere monetară.Din acest motiv candida, tocmai ca să fie scutit de impozit, acest lucru fiind un privilegiu al eligibililor la Senat. A fost căsătorit cu Charie (Hariclea )Scanavy și a avut trei băieți Ulise, Ion și Teodor precum și o fată Sofia-Tereza.
Conform vigilenților milițieni comuniști, în situațiile întocmite de aceștia cu fostele elemente ce ”au supt sângele poporului”, se comunica celor abilitați că Ulise junior(căsătorit cu Sanda Tătărescu) locuia in anul 1950 la Bucuresti pe strada Polonă. Ioan și Sofia, din informatii, reieșea că au plecat cu Familia Regală în Anglia, iar Teodor era dispărut încă din anul 1945, probabil tot peste hotare.
Din acest exil forțat și nefericit au apărut urmași recunoscuți pe plan mondial.
Povestea Eroului de la Mărășești, Eremia Grigorescu și a familiei în care a intrat, Negroponte, este și va rămâne o frumoasă poveste care va fi aminitită cât va exista acest neam românesc Și poate în viitor, tot la Mărășești se vor naște alte personaje de același calibru.Iar localitatea va redeveni ce a fost odinioară. În final iată câteva dovezi documentare care demonstrează că în trecut și Mărășeștiul, nu doar Focșaniul, a deținut în subteran numeroase încăperi secrete.Care au ajutat populația să-și păstreze, sigur si mult timp, proviziile.Și mai ales să se ascundă la nevoie, inclusiv atunci când borbardamentele cumplite din cursul anului 1917 au făcut ravagii în întreg târgul.Din statisticile întocmite în perioda interbelică rezultă că existau 124 de astfel de beciuri care puteau adăposti și până la 300 de persoane unul singur.Sunt amintite cele mai mari, sunt desenate pe harta orașului locurile unde erau poziționate fiecare, este detaliată lista proprietarilor acestora și adresa, precum și alte mențiuni care interesează mai puțin.Iată că un alt oraș din județul nostru mai păstrează o parte din zestrea aceasta subterană ( o altă parte a fost distrusă la sistematizările din vremea regimului comunist).Și cel mai important lucru e că, dacă se va dori vreodată să se salveze sau să se viziteze un astfel de refugiu subteran, care a fost martor la cumplitul bombardament din anul de foc, 1917, poate să folosească indiciile documentare alăturate spre a-l localiza.
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
