Foto | Cazemata aproape completă dintre viile Odobeștiului
Se zice că la Roma și o piatră descoperită din vremea Republicii sau a Imperiului antic este înconjurată de îndată cu reflectoare și tăblițe, în mai multe limbi, cuprinzând informații prețioase despre acel vestigiu.
La noi în țară și la nația noastră, sora mai mică a poporului italian, astfel de urme ale trecutului rămân, de cele mai multe ori, ignorate, nevalorificate și uneori distruse, atât din nepăsarea autorităților, dar și cauza sălbăticiei semenilor noștri care nu știu și nici nu țin cont de valoarea mărturiilor vechi.
Mai mult chiar, acest lucru se petrece inclusiv ca urmare a neimplicării noastre, care fie din comoditate, fie din neîncredere în reușita unui astfel de demers, preferăm să ne văicărim pe la diferite ocazii publice sau particulare de câtă indiferență ne înconjoară, uitând că și noi, într-un fel sau altul, facem parte din acest tablou al nepăsării.
Dar să nu alunecăm de tot pe această pantă a pesimismului, pentru că e posibil ca acest lucru să se schimbe într-o bună zi și să luăm un exemplu clar despre ce înseamnă un astfel de fenomen.
Pe întinderile viticole vaste ale fostei comune Pățesti, ulterior Unirea, în prezent Odobești, județul Vrancea, relativ la mică distanță de o altă ruină cunoscută drept Biserica Cazaclii - ce va deveni în curând un fost obiectiv cu acest nume, pentru că nu există niciun pic de interes de a o salva ca monument, nu neapărat ca biserică, cu toate că au fost avansate planuri și promisiuni de refacere, chiar și proiecte studiate și publicate - se găsește o altă urmă a trecutului, poate nu la fel de veche și nici atât de încărcată de istorie, totuși este extrem de interesantă și de misterioasă.
Este vorba despre una dintre vechile cazemate de pe linia de fortificații a orașului Focșani, parte din sistemul de apărare Focșani-Nămoloasa-Galați-Brăila. Linia de protecție a orașului Focșani se poate observa din planul alăturat, iar mai mute detalii se pot afla din materialul următor:
Cazemata respectivă a fost descoperită întâmplător de un apreciat profesor de istorie din urbea noastră, iar acest lucru a fost făcut public, cu toate că localnicii, în special copiii, o cunoșteau de mult mai multă vreme, dar nu vorbeau despre acest lucru, cel puțin nu în atenția unor străini. Din cele fotografiate se poate observa o construcție uluitoare, realizată, conform lucrărilor de istorie, spre sfârșitul secolului al XIX-lea la inițiativa Statului Major al Armatei Române pentru un scop clar și bine determinat, acela de a ne apăra de o invazie armată pornită dinspre nord, nord-est, adică cam dinspre poziția pe care se găseau în trecut prietenii noștri, rușii, apoi sovieticii.
Discuțiile în legătură cu acest front defensiv de apărare au fost numeroase, mulți apreciindu-le posibila utilitate, dar și mai mulți disprețuind acest mod de a lupta, pentru că, în primul rând, construirea acestor cazemate a fost costisitoare, dar și pentru că spatele lor era total lipsit de apărare.
S-a văzut acest lucru limpede în istoria noastră din ultimul secol, atunci când trupele Puterilor Centrale s-au revărsat dinspre București către Iași, cazematele au fost total inoperabile, iar când la 23 august sovieticii năvăleau în țara noastră, nu s-a mai bazat nimeni pe această linie fortificată, iar Armata Română a întors armele și a trecut din barca scufundată a aliaților de ieri, germanii, de partea hoardelor tot mai cutezătoare ale armatelor bolșevice triumfătoare.
Deși au fost total ineficiente, munca pentru ridicarea acestor construcții a fost extrem de meticuloasă și foarte scumpă. La acțiune au participat trupele de geniu românești, coordonate de ofițerul superior Ion Rașcu, născut și decedat în orașul nostru, Focșani. Pe lângă soldați au fost angajați și țăranii din apropierea acestor fortificații, mulțumiți că pot procura astfel niște bani pentru familii.
Aceștia săpau în special gropile și împrăștiau pământul rezultat din acestă operațiune, iar apoi veneau meșterii militari care așezau cofragele, fierul și turnau cimentul rezultând un edificiu, cu o formă de cerc ce avea doi metri înălțime deasupra solului și 3 metri în adâncime, cu un spațiu circular pe mijloc în care se așeza pălăria de oțel a adăpostului, cu gurile de ochire pentru mitraliere și pentru tunuri. În subteran se găseau magaziile pentru muniție, alimente și adăpostul grupei militare de serviciu. În partea din spate se instalau căile de acces în obiectiv, blindate cu uși de oțel. Toată această construcție se căptușea, pe interior, cu cărămidă pentru amortizarea șocurilor, dar și pentru a se păstra căldura necesară soldaților, pentru că nu se putea face focul.
Prin pământ, aduse de la alte fortificații asemănătoare și de la centrul de comandă, îngropate în șanțuri, veneau liniile de telefon care permiteau comandanților de dispozitiv să-și coordoneze acțiunile sau să ceară ajutor, muniție ori alimente, după caz.
Așadar, organizarea acestor cazemate era, pe puțin spus, un lucru foarte dichisit, dar pe cât de strategic au fost confecționate, aprovizionate și amplasate, pe atât de inutile s-au dovedit atunci când a fost mai mare nevoie de ele. Dar acest lucru nu ne poate împiedica să admirăm și azi un astfel de obiectiv, atât cât a mai rămas din el, conform fotografiilor ce însoțesc aceste rânduri, plus două puse la dispoziție de cunoscutul colecționar din orașul nostru, Petru Mincu, anume preluate din Albumul Armatei Române dedicat lui Carol I și din cuprinsul căruia putem admira cum se prezenta un astfel de obiectiv, chiar în anii construirii lui.
Iar ca o concluzie, poate că nu o vom lăsa să se năruie cu totul, iar în viitorul nu foarte îndepărtat, cineva va găsi un mod de a o pune in valoare, eventual va asfalta o cale de acces printre vii către ea, pentru că tot ne oferă U. E. bani pentru modernizarea drumurilor din extravilan.
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Articol republicat în Ziarul de Vrancea.Prima publicare luna aprilie 2021