Oamenii Munților

Copiii din satul de care nu a auzit nici Mos Craciun

Silvia Vrînceanu Nichita
16 dec 2006 6190 vizualizări
Cei mai mici locuitori din Poiana Stoichii nu indraznesc sa ceara nimic de la Mos, de teama sa nu-l supere, insa vor sa-i ofere din brazii care le ajung pina in tinda casei, pentru copiii de la oras. La scoala satului invata doar cinci prichindei cu o invatatoare pensionara, care face munca de apostolat. Copiii de gimnaziu se trezesc in zori pentru a nu intirzia la scoala din satul Neculele

In vreme ce multi copii nu stiu ce sa mai aleaga din lista de cadouri a lui Mos Craciun, garnisita cu papusi vorbitoare, jocuri interactive, roboti, Scooby-Doo, Spiderman sau excursii in Laponia, cei mai mici locuitori dintr-un sat vrincean au vazut abia ieri un bec aprins in unica sala de clasa care le este si scoala si gradinita. Jucariile folosite de ei ca material didactic nu sunt eroi din benzi desenate, ci ghinde, conuri de brad sau boabe de fasole, dar si putine jucarii aduse de la nepotii invatatoarei. Catunul Poiana Stoichii, de care n-au auzit nici macar vrincenii, sta agatat de muntii comunei Vintileasca, la o altitudine de aproape 1.500 de metri. Copiilor li s-a spus ca satul este prea departe pentru a fi vizitat de Mos Craciun. Si asa este, pentru ca de la Focsani, trebuie sa ai o masina buna, pret de trei ore, si apoi sa te tina picioarele inca doua ceasuri si mai bine pentru urcusul de 15 kilometri in munte, pina la ei.


Ce gust au prajiturile


Singura institutie din acest satuc izolat, care nu figureaza pe nici o harta a judetului Vrancea, este scoala cu clasele I-IV. Este ridicata din lemn si lut intr-o poenita plina cu clai de fin si inconjurata de brazi falnici. Aici invata cinci copii! Sint ai putinilor oameni care s-au incapatinat sa ramina aici, in jur de 60 de suflete. De doi ani au o invatatoare adevarata si nu mai fac orele cu femeia de serviciu, asa cum se intimpla adesea in trecut, cind suplinitoarea nu reusea sa razbeasca la timp peste munte. Cum nici unul dintre prichidei nu a fost la oras, o intreaba mereu pe invatatoarea Vasilica Noaptes cum sint strazile luminate, magazinele, daca blocurile sint mai inalte ca brazii si cum este o cofetarie plina cu bomboane si prajituri sau un orasel al copiilor. Daca ar avea sansa sa mearga la Focsani le-ar povesti si ei copiilor oraseni cum vad de la fereastra caprioarele care vin sa se adape, cum doarme padurea si cum cinta batrinii atunci cind pasc mioarele satului.


Prin padure, cu lupii


Ionut Teodorescu are 7 ani si e singurul din clasa I. Ieri a invatat sunetul si litera "L". Ca sa ajunga la scoala din catunul Piriul Gurbanesii, trece un munte, covoara o vale si urca un altul. Drumul e lung, asa ca atunci cind se infiripa ziua porneste la drum cu bunicul. Batrinul ia mereu securea cu el ca sa se apere de salbaticiuni. Ionut nu are mama. "Ma-sa e fugita. L-a lasat si a plecat in lume", ne lamureste bunicul pustiului, Marin Slabu. Copilul e timid cu strainii. Nu stie cum arata Mos Craciun decit din descrierile invatatoarei si nu indrazneste sa-i ceara nimic. "Poate sa ne aduca niste gaz", ii sufla bunicul. Ionut nu stia ce-i electricitatea pina luni, cind becurile din unica sala de clasa s-au aprins sub ochii lui mari. "Mi-a spus: bunicule, ce minune!". Copilul s-a mirat ca la plecare nu a suflat nimeni in bec, ca in opaitul care

le lumineaza acasa odaia, in serile lungi de iarna. L-au lamurit cei doi colegi din clasa a III-a, Monica si Iulian, care au lumina in casa de doua luni. Intrebati ce-si doresc de Craciun, copiii satului au asternut pe hirtie putine si neinsemnate lucruri. "Sa nu cerem mult, ca apoi nu ne aduce nimic", gindeste cu voce tare Monica Turea, de 8 ani. De la invatatoare aflam ca au invatat de mici ce-i cumpatarea si se multumesc cu putinul oferit de parinti. Chiar daca nu viseaza la imbuibarea copiilor de la oras, dascalita Poienii Stoichii spune despre invataceii dinsei ca sint "copii fericiti, nepoluati, vigurosi si curati". Din saracia lor, zilele trecute au facut economie la brinza si biscuitii primiti prin programul guvernamental

si le-au oferit batrinilor din cele doua catune mai sarace decit al lor, unde mai respira una sau doua persoane, si acelea in virsta.


Povestea doamnei


"Cind urc muntele luni dimineata, cu cisme de guma, cu ranita in spate si cu bastonul ca al lui Moise in mina, am impresia ca totul imi vibreaza in cale, ca si pomii imi vorbesc. De cind sint aici, simt ca am intinerit. Pentru mine a fost o chemare. Nu e usor, pentru ca totul, de la apa si pina la ciurul cu malai, se cara cu spatele. Dar imi place, pentru ca oamenii locului nu sint fatarnici, nu sint falsi la cuvint. Cind imi intra dimineata copiii in clasa e ca si cum as primi niste ingerasi. Pentru mine, a le fi invatatoare e ca o mintuire. Aici, fiecare zi imi este placuta si buna". Sint vorbele Vasilicai Noaptes, invatatoare cu 40 de ani la catedra, venita in comuna in anii \'60. De doi ani, la rugamintile parintilor, a renuntat la confort si sta in munte pentru a le pune plaivazul in mina celor cinci copii. Pentru izolatii din Poiana Stoichii este "si doctoreasa si postarita si caraus si buna povatuitoare". Pentru ca, spun ei, face totul din inima buna. In fiecare luni, satenii ii ies in cale si vineri dup amiaza o conduc prin desisul padurii pina la drumul principal. "Cind o vedem parca infloreste satul!", ne-au spus oamenii. Doamna spune ca vine aici din dragoste de oameni si, poate, pentru a-si mintui pacatele. Si sa nu credeti ca beneficiaza de un tratament preferential. Locuieste cu gazda in aceeasi camera cu o batrinica vaduvita de Dumnezeu si de sot si de fiu. "Nu am de obiectat daca mincam din aceeasi strachina sau dorm la picioarele ei. Aici oamenii sint sanatosi si pe dinafara si pe dinauntru", ne asigura ea.


Naveta prin padure


In Poiana Stochii, invatatoarea nu este singura care urca si coboara muntele. Noua copii de clasele V-VIII, cinci baieti si patru fete, se trezec inainte de zori, "ca huhurezii", si pornesc la drum pentru a merge la Scoala din satul Neculele. Danut Borcaias,10 ani, si fratele lui Petrus, de 12 ani, strabat zilnic aproape 30 de km prin codri pentru a fi la timp in banca. Recunosc ca nu invata prea bine, dar sint cuviinciosi si nu lipsesc decit atunci cind zapada e prea mare pentru pasii lor mici. "Toamna asta a fost mai dulceaga, dar sint zile cind ajung uzi si rebegiti de frig. Se opresc la prima casa din sat ca sa se incalzeasca. Ce vreti, copii chinuiti", ii caineaza mama, Ioana Borcaias, in timp ce le impleteste manusi si

ciorapi din lina oilor pazite chiar de ei. Micii temerari isi petrec zilnic peste patru ore pe drum, plus alte cinci - sase la scoala. Nici in vacante nu se odihneasc pentru ca isi ajuta parintii la lemne sau merg cu animalele.


Brazi pentru Mos Craciun


Danus si Petrus nu cred in Mos Craciun, dar daca, totusi, ar exista i-ar cere "o securisca buna" cu care sa isi ajute tatal, palmas la o exploatatie forestiera, sau poate niste bocanci noi ori clopote pentru boi. De citeva zile au si ei bec in casa, insa se gindesc ca un televizor ar fi prea scump chiar si pentru Mos Craciun, asa ca mai merg seara pe la vecini. Au facut socoteala. Pentru "cutia cu imagini" tatal ar trebui sa crape 100 de metri steri de lemn, daca e platit cu 5 lei metrul. Asta daca patronul l-ar plati. "Daca ar face socoteala cit a muncit degeaba"¦ Si nu poate sa crape mai mult de sase metri pe zi", intervine mama. Cum padurea de conifere se opreste in tinda casei, copiii i-ar oferi cu placere mosului niste pomi

de iarna pentru copiii de la oras. Dar repede, pentru ca inaintea lui Mos Craciun drumul catre catunul Poiana Stoichii a fost gasit de exploatatorii de lemn. Acestia au ras deja un deal pe care oamenii

locului nu l-au vazut niciodata din cauza copacilor. Si au inceput sa vada cum dealul o ia la vale, iar vintul rece de iarna parca-i pisca mai tare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.