”Datorită experiențelor personale legate însă de membri ai familiei, o perioadă de câțiva ani am fost destul de critic și destul de circumspect la adresa Spitalului Județean Focșani, în ansamblul său, pornind de la clădirea în sine, starea deteriorata de degradare, mergând până la profesionalismul personalului. Mi se părea totul fără speranță. Am avut ghinionul sau norocul, cred ca as putea totuși numi NOROC, de a lua contact, de data aceasta personal, eu însumi fiind pacientul, cu unitatea principală de sănătate din județ. Primul contact a fost sinistru, acei omuleți echipați complet în combinezoanele albe, mi s-au părut reci, duri, lipsiți de empatie. Și pe buna dreptate, erau niște obiecte mișcătoare, nu le vezi ochii, nu le simți căldură mâinilor, nu le poți vedea mimica sau gestica feței, nu le poți citi pe buze, nimic! Al doilea contact a fost mai... moale, simțurile mele nu mai erau atât de ascuțite, nici eu nu am mai fost atent la atâtea detalii ca prima dată. Pe 13 octombrie, în jurul orei 4:00, am început să trăiesc alături de "oamenii" care tratează pacienții bolnavi de Covid, în cadrul Spitalului Județean Focșani. Azi este cea de-a 13-a zi în care sunt internat în secția Covid, sper ca mâine sa fie ultima. Dacă primele zile de internare au fost grele, boala încă progresa, nici pe "oameni" nu reușeam să-i vad bine, dar într-o zi ochii au început să mi se deschidă, să-mi amintesc lucruri pe care parcă le visasem, dar pe care practic eu le traisem. Oamenii... Oamenii nu au un serviciu, oamenii au o chemare, o vocație, ceea ce fac, fac cu pasiune. Tot în combinezoane, dar începi să-i percepi, începi să-i diferențiezi după statură, după cum intra în salon, după cum rup fiolele cu medicamente, începi să îi recunoști după voce, chiar dacă nu le simți căldura mâinii, le simți blândețea după modul în care îți tin brațul când îți administrează tratamentul. Mi-au câștigat încrederea, m-am lăsat în grija lor fără nici o rezerva pentru ca am știut ca oamenii aceștia când au plecat de acasă nu au plecat la serviciu, ci au plecat de acasă să îndeplinească o misiune, aceea de a SALVA VIEȚI. Oamenii aceștia salvează vieți, combinezonul nu mi se mai pare a fi articolul care ii transformă în obiecte mișcătoare, el reprezinta aripile acestor... ÎNGERI. În echipamentul lor alb, prin felul în care se mișcă, prin modul în care-și tratează pacienții, prin comportament, prin profesionalism, ei sunt Îngeri. Cu siguranță se va întâmpla, cu siguranță mă voi întâlni întâmplător cu acești oameni, poate pe unii ii voi recunoaște după mișcări, pe alții după voce, altora poate le voi recunoaște forma ochilor dar vor fi și unii pe care nu ii voi recunoaște. Ei poate ma vor recunoaște, iar eu nu voi ști cine sunt, nu le voi mulțumi, nici măcar nu-i voi saluta, dar sunt sigur că ei nu se vor supăra pe mine. Asta despre oameni! Unitatea... Tratamentul prescris de medici administrat până la ultima picătură și la orele stabilite. Curățenia exemplară, clădirea are nevoie de reparații în mod clar, și cu siguranță în perioada asta nu se pot face reparații, dar tine foarte mult și de noi, de modul în care care păstrăm în stare buna dotările spitalului. Lenjeria este deosebit de curata și schimbată ori de câte ori este nevoie, igienizarea este continua. Iar mâncarea... aproape la ora exacta zi de zi, deosebit de gustoasă, gătită parca după termometru (nici nefăcuta, nici uscata, ci asa cum trebuie) și porții îndestulătoare. Nu poți refuza mâncarea, nu ai nici un motiv, servită individual pentru fiecare pacient, în ambalaje de unica folosință, caldă... Dacă ați fi supuși unui test și în loc de mâncarea de la firma de catering ați primi mâncarea servita la Spitalul Județean Focșani, ați lăsa caserolele goale cu siguranță. Nu am fost un pacient special, nu am fost un pacient pretențios, am împărțit salonul cu persoane și de 40 de ani, dar și de 80 de ani, pentru ca nu am simțit nici o diferență de tratament fata de pacienți, în baza nici unui criteriu. Am fost un simplu pacient, un pacient care va păstra o deosebită recunoștință acestor oameni. Uitasem! Îmbărbătarea... Sunt multe momente când pici, dar modul în care care ți se spune de vocile blânde ale femeilor ca totul va fi bine și când auzi de dincolo de masca o voce puternică, baritonala, totodată blândă care-ți spune "Bravo, bărbate, ești pe drumul bun!", parcă simți cum boala se îndepărtează de tine. RESPECT!

Editare ulterioară: 22 octombrie, 42 de ani, aici i-am sărbătorit, cu ei, în mijlocul lor!”