În memoriam: Un inginer constructor de excepţie – IOAN CĂLIN
Promoția Colegiului Naţional Unirea anii 1952-1955
Iată că, la nici un an de la plecarea dintre noi a distinsului prof. Univ. Dr. Constantin Fătu (despre care ZdV a scris la 15 nov. 2016), încă un drag coleg al promoţiei 1952-1955 a Colegiului Naţional Unirea(pe atunci Şcoala Medie Unirea) ne-a părăsit într-un mod extrem de brutal şi nedrept, victimă a unui cumplit accident de circulaţie. Este vorba de inginerul IOAN CĂLIN, un nume puţin cunoscut pentru mulţi dintre noi, însă cu atât mai renumit în sfera sa de activitate.
Marea modestie care-l caracterizează (vedeţi că îmi e foarte greu să folosesc timpul trecut) a făcut să nu se vorbească prea mult despre el. De fapt, despre acest lucru am mai scris cu prilejul manifestărilor CNU-150, considerând oarecum nedrept să se aducă nenumărate elogii, meritate binenţeles, doar unor anumiţi profesori universitari, unor medici sau sportivi celebri, fără să se amintească fie şi în treacăt şi de alţi remarcabili unirişti, printre care, în mod categoric, un loc de mare cinste îi revine şi eminentului nostru coleg Ioan Călin. Cred că modestia lui, tendinţa “de a nu ieşi prea în faţă” îşi are rădăcinile şi în viaţa lui atât de zbuciumată, în copilăria şi adolescenţa lui marcate de o serie de nedreptăţi greu de înţeles celor de azi.
Câţi dintre noi ştiam ATUNCI ce înseamnă a trăi în umbra deloc confortabilă a unui dosar cu “origine nesănătoasă”? Având familia originară de prin părţile Prahovei, copilul Ioan Călin a trebuit să-şi urmeze părinţii condamnaţi de un regim criminal la D.O. (domiciliu obligatoriu), timp de 16 ani la Focşani. A îndurat nenumărate restricţii şi umilinţe până când a reuşit, în sfârşit, să fie admis la Liceul “Unirea”. Şi asta, într-un fel, tot pe “uşa din spate”, graţie omenieişi bunăvoinţei unor oameni de suflet care, riscând enorm, au “închis ochii” şi ignorând “dosarul” l-au înscris în clasa a VIII-a. Şi, să nu uităm că vorbim despre cea mai cumplită perioadă de prigoană (1950-1960) impusă de regimul ticălos!
Trecând de acest prim pas extrem de greu, în continuare toate calităţile sale native au avut cale liberă să se desfăşoare în voie, ceea ce a şi demonstrat: a trecut prin liceu cu mult succes, reuşind chiar (pentru a mai recupera din timpul pierdut) să urmeze două clase (a IX-a şi a X-a) într-un singur an, caz, cred, singular. După absolvirea cu note maxime a liceului, a urmat la acelaşi nivel de excelenţă Facultatea de Construcţii, Căi Ferate, Drumuri şi Poduri Bucureşti. Fiind deosebit de dotat mental şi profesional pentru munca de concepţie şi cercetare, ar fi dorit să se îndrepte către activitatea de proiectare lucrări speciale, însă “dosarul” l-a urmărit şi aici, împiedicându-l să o facă, fiind îndrumat să urmeze o muncă de execuţie.
Cu o voinţă deosebită, dublată de o seriozitate şi competenţă rar întâlnite, s-a remarcat drept unul dintre cei mai mari specialişti în domeniul construcţiilor speciale şi, depăşind cu mult succes etapele, a ajuns de la inginer stagiar la funcţia de Director General a Construcţiilor din ministerul transporturilor. De aici în sus toate funcţiile erau destinate celor cu “origini sănătoase” de un roşu cât mai aprins şi, eventual, cu cât mai puţină carte. Cu o mare putere de muncă, cu o ambiţie şi pricepere pe măsură, s-a aruncat în vârtejul muncii de execuţie pe cele mai mari şantiere ale ţării, conducând direct sute de lucrări de mare anvergură, lăsând în umbra sa obiective ca: aeroportul Otopeni; Metroul Bucureşti (tronsonul Cotroceni – Izvor), Podul Grad, marile tunele de pe Valea Oltului, Triajele CFR Constanţa şi Ciulniţa, Complexul Feroviar Tulcea, Turnul TV Eforie, Staţia Radio Voineşti, cele mai mari poduri de cale ferată, lucrări hidrotehnice şi portuare deosebite, etc, etc, etc, toate lucrări de mare complexitate, de importanţă naţională.
Remarcându-se de tânăr, a devenit unul dintre cei mai competenţi specialişti în domeniul construcţiilor speciale, meritând cu prisosinţă renumele de “DEMN URMAŞ AL MARELUI ANGHEL SALIGNY”!
În realizarea a tot ceea ce a făcut a dovedit foarte multă seriozitate şi dăruire profesională, conştient fiind că, având în vedere importanţa deosebită a acestui tip de lucrări, destule “umbre” din preajma sa stăteau cu ochii pe el, pândind un eventual “duşman al poporului”! Această modestă şi succintă “carte de vizită” îi aparţine dragului nostru coleg ing. IOAN CĂLIN, căruia, în loc să-i transmitem data viitoarei noastre întâlniri colegiale, întâlniri de care era foarte legat, suntem nevoiţi, cu multă durere în suflete, să-l pomenim în catalogul celor care nu vor mai striga “prezent”!
Economist Lucian Dordea, în numele tuturor colegilor de clasă
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
