Aceasta este părerea mea:Cum s-a văzut anul acesta, Ziua Culturii Naționale, de la Focșani
„Dacă prin absurd, poporul român dispare de pe fața pământului și rămâne o carte a lui EMINESCU, lumea va ști cine au fost românii!”
Mircea Eliade
Recunosc, cu bucurie, că nu am simțit parcă niciodată, mai pregnant, mai profund ca în acest an, trăirile oferite de această mare sărbătoare a poporului nostru! Ca niciodată, parcă, toată suflarea românească a pus umărul, prin instituțiile de profil, la cinstirea cum se cuvine a acestui mare eveniment, sărbătorit (plecăciune celui care a avut gândul cel bun!), în ziua de naștere a marelui EMINESCU!
Toți factorii implicați, împreună cu mijloacele de comunicare în masă (televiziuni, radio, presă etc.), parcă s-au lăsat într-o adevărată competiție de înaltă ținută, pe măsura marelui eveniment!
Cred că a contribuit mult și „evadarea” din cumplita și apasătoarea pandemie, care ne-a „ținut departe de lume” doi ani, precum și vremea nefiresc de frumoasă (dar nesănătoasă, din păcate!) din aceste zile.
Demne de toată lauda sunt, de asemenea, și acțiunile locale ale tuturor acelora care, măcar cu acest prilej, s-au întâlnit pe aceeași lungime de undă, pentru a omagia cum se cuvine, uriașa personalitate a unicului EMINESCU, organizând o multitudine de manifestări înălțătoare, închinate marelui poet!
Și totuși, oricât de mult s-ar face, rămâi cu senzația inexplicabilă că nu s-a făcut destul, pentru a exprima tot ceea ce simte ROMÂNUL când este vorba de EMINESCU!
Tocmai de aceea, mărturisesc că, oarecare strângere de inimă, am folosit timpul trecut în titlu, căci, după mine, EMINESCU ar trebui să fie sărbătorit în fiecare zi, de fiecare român, în felul lui, fie doar citindu-i câte o strofă din măreața sa operă, fie privindu-i fotografia și rugându-se pentru pomenirea Sa!
Nu vom obosi nicicând, vorbind despre EMINESCU, acest epicentru veșnic activ și neobosit, ferment al CULTURII NAȚIONALE!
Trec zilnic prin Piațeta Teatrului, pe lângă statuia lui EMINESCU (care, să-mi fie cu iertare, se cam „pierde” acum prin „pădurea” de alte statui răsărite lângă el”) și, de fiecare dată, îmi revine în minte, o scenă memorabilă oferită celor prezenți, tot într-o zi de 15 ianuarie, de marea actriță focșăneană Leopoldina Bălănuță, tot de aici, de lângă bustul marelui poet!
Prezență obișnuită lângă statuia lui EMINESCU, în fiecare zi de 15 ianuarie, a recitat, în integralitate, ca nimeni altcineva „Scrisoarea a III-a”, îndreptându-și brațul, vizibil acuzator, către oficialitățile prezente, apăsând, ostentativ pe:
„…Voi sunteți urmașii Romei,
Niște răi și niște fameni,
I-e rușine omenirii
Să vă zică vouă oameni...!”
A fost un moment deosebit, încărcat de semnificații, sesizat și gustat din plin de cei prezenți, mai puțin de cei vizați!
Nu știu de ce (sau poate știu!), dar mă obsedează, de ceva timp, o întrebare care nu-mi dă pace: de ce această mare actriță, mândrie a orașului nostru, nu și-a găsit un prea bine meritat loc printre stelele recunoștinței din fața Teatrului? Să fie oare de vină „originea nesănătoasă” a familiei sale, care a apăsat-o și urmărit-o încă din copilărie? Oare trebuie să plătească și acum polițe restante, moștenitele de la blânda și nobila familie a preotului Bălănuță, pentru principiile sale anticomuniste? Nu știu, mă întreb și eu! Ce să mai vorbesc de încă doi mari actori focșăneni, plecați de mult timp dintre noi și care ar fi meritat recunoștința noastră: Emanoil Petruț și Cornel Coman! De ce, oare, preferăm să-i abandonăm în uitare?
Îngăduiți-mi o paranteză legată de acest sistem al acestor stele îngropate în pământ, sistem de altfel copiat din alte părți, paviment care, oricât de frumos ar arăta el, este călcat în permanență în picioare de trecători, ceea ce, simbolic vorbind, mi se pare nedrept și umilitor! Aș propune o altă soluție de exprimare a recunoștinței față de marile valori ale trecutului: un zid cu înălțimea de 1,20 -1,50 metri, șerpuind pe lângă o alee sau în jurul unui rond într-un parc, îmbrăcat în verdeață, pe o lungime variabilă și pe care să se aplice aceste stele merituoase. În plus, acest zid frumos conceput, va oferi în continuare, locuri nelimitate pentru cei ce vor veni! S-ar realiza un adevărat Panteon al valorilor!
Dar, revenind la EMINESCU, am recitit recent din gândurile sale deosebit de acide, publicate în ziarul „TIMPUL” din 31.07.1880: „Numai în România, înalta trădare e un merit. Numai la noi e cu putință ca valeții slugarnici să devină miniștri, deputați, oameni mari!”.
Îi asigur pe cei care, eventual, s-ar gândi la o comparație cu zilele noastre, că orice asemănare este pur întâmplătoare!
Focșani, 18 ianuarie 2023
Lucian-Ioan Dordea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
