Jurnalism cetatenesc

Astazi despre: Prima emisiune experimentală de televiziune în România

Corneliu Condurache
20 aug 2018 383 vizualizări

1955: La ora 20.00 începe prima emisiune experimentală de televiziune în România

Societatea Română de Televiziune

Societatea Română de Televiziune (SRTv) sau mai simplu Televiziunea Română (TVR) este instituția publică de televiziune din România, care își difuzează programele pe cinci canale centrale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internațional și o versiune de înaltă rezoluție a programelor care se difuzează sub denumirea de TVR HD.

Pe lângă acestea, mai funcționează și șase studiouri regionale la Chișinău, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Craiova, care, împreună, realizează și programul canalului TVR 3.

Prin platformele de cablu analogic, cablu digital, IPTV sau DTH sunt transmise în schimb toate canalele televiziunii publice. Programul regional al TVR din Chișinău este retransmis digital terestru pe multiplexul 1 DVB-T2 H264 din Republica Moldova.

TVR mai oferă, de asemenea, și servicii de webcast, Internet, teletext precum și transmisii „în clar”, prin satelit (DVB-S2).

Sediul TVR

Radioviziune, radioteleviziune sau mai simplu televiziune? Această dilemă preocupa intens pe inginerii români în anii ’20 ai secolului al XX-lea.

În anul 1925 Laboratorul de Optică și Acustică al Universitatii din București a reușit în premieră să transmită (pe distanțe scurte, ce-i drept) mici desene artistice.

În 1928 inginerul George Cristescu pune la punct un sistem mecanic de televiziune, reușind de asemenea să difuzeze imagini la distanță.

La 30 octombrie 1937 inginerul Cristian Musceleanu a prezentat publicului românesc un post de televiziune cu disc Nipkow, la Politehnica din București. În luna noiembrie a aceluiași an el face o demonstrație la Ateneul Român, cu ajutorul unei camere de luat vederi cu o rezoluție de 45 de linii, pe lungimea de undă de 80 de metri. Receptorul avea diagonala ecranului de 7 cm iar emițătorul o putere de 200 de wați.

Anul următor firma Philips a adus în România o stație de emisie integral electronică, cu o cameră cu o rezoluție de 405 linii. Receptorul era prevăzut cu un tub catodic. În 1939 firma Telefunken și-a prezentat la București noul său sistem de televiziune prin cablu. Războiul și apoi venirea comuniștilor la putere curmă pentru câțiva ani evoluția televiziunii în România.

La 21 august 1955 la ora 20.00 începeau transmisiunile experimentale regulate de filme și cronici de actualități făcute de o echipa condusă de inginerul Alexandru Spătaru. Astfel, de la Poșta Vitan din București pleacă primele imagini grație unui emițător de numai 400 W și a unei instalații de telecinema, construite prin forțe proprii de către inginerii români. Emisiunile se derulau la început doar sâmbăta, ca mai apoi să fie extinse și în cursul săptămânii, concomitent mărindu-se și puterea emițătorului.

Oficial însă, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 - 1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière Nr. 2. Montajul regiei de emisie, al antenei și al emițătorului cu o putere de 15 KW pentru imagine și 7,5 KW pentru sunet pe Casa Scânteii s-au încheiat la 14 decembrie 1956 [1].

Amenajarea studiourilor nu era gata, încăperile nu erau încă tencuite, ferestrele nu erau montate, dar cum trebuia respectat planul cincinal care prevedea ca televiziunea să funcționeze în anul 1956, emisia a fost pornită pentru o noapte.

Transmisia era recepționată pe atunci numai în București, pe câteva sute de televizoare, importate din URSS pentru personalitățile momentului.

Aproape întreg programul era înregistrat pe film de 35 de milimetri. După un reportaj realizat de Alexandru Stark a urmat filmul „O noapte furtunoasă” și salutul lui Petru Groza, pe atunci președintele Marii Adunări Naționale, cu prilejul Anului Nou.

După emisiunea inaugurală, programul televiziunii a fost suspendat pentru două luni, pentru ca să se termine amenajarea studioului de crainic și primele instalații. Până prin octombrie 1957 transmisiunile erau sporadice, întreg programul fiind mai degrabă unul experimental. Tehnicienii nu erau încă familiarizați cu aparatura, defecțiunile fiind destul de dese. De altfel, la vremea aceea nici telespectatorii nu erau prea numeroși.

Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era rusească. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească a venit la București în august 1956, pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic.

Tot echipamentul funcționa cu lămpi electronice. Rușii susțineau, la vremea respectivă, că tranzistoarele, nou apărute, puteau fi folosite doar la instalațiile militare.

Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanților.

Un al doilea canal a apărut în 1968. Emisia sa a fost suspendată în 1985 și repornită după căderea regimului comunist.

În 1985, programul TVR a fost limitat la doar 2 ore pe zi, emisiunile fiind în cea mai mare parte dedicate cultului personalității lui Nicolae și Elenei Ceaușescu. Ulterior programul s-a mai mărit cu o oră.

Decembrie 1989 a fost un punct important în istoria neagră a TVR. Evenimentele au fost transmise în direct. Demonstranții au ocupat clădirea TVR la miezul zilei de 22 decembrie și au anunțat fuga lui Ceaușescu. TVR și-a schimbat imediat numele în „Televiziunea Română Liberă” (TVRL). Instituția a căzut însă în mâna unor „manipulatori profesioniști” care, în mod deliberat, au creat panică, difuzând informații false, ce au dus la moartea a sute de persoane nevinovate.

După aceasta, instituția a rămas un instrument de propagandă în mâinile nou-născutului Front al Salvării Naționale (FSN), format în principal din comuniști reformați. FSN a folosit TVRL, pe departe cea mai penetrantă sursă de informații de la acel moment în România, pentru a discredita protestatarii care cereau un guvern fără comuniști, denumindu-i „fasciști”. Protestul societății civile a culminat prin evenimentele din iunie 1990 din centrul municipiului București, înăbușite de minerii din Valea Jiului, chemați de președintele Ion Iliescu.

După încheierea protestelor, Iliescu a apărut la televizor împreună cu minerii pe care îi felicita pentru „restaurarea legii și ordinii”. La scurt timp după protestele societății civile, TVRL a renunțat la adjectivul „Liberă” în numele său și a revenit la vechea denumire, TVR.

Iată, pe scurt, perioadele importante din activitatea TVR până în 1989:

Cronologie

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.