Aceasta e părerea mea: Prin Vrancea, cu frâna de mână trasă!
Cu aceste cuvinte m-a întâmpinat un fost coleg și bun prieten, cu prilejul unei întâlniri de promoție, referindu-se la felul cum se mișcă treburile în Focșani, orașul nostru natal, în care revine destul de rar. „Colega”, i-am răspuns, „ești îngăduitor folosind acești termeni, căci noi, cei ce locuim aici, avem impresia că stăm pe loc, uneori chiar că ne mișcăm în «marche arriere»”!
Păi cum altfel se pot vedea lucrurile, când, de peste 10 ani, frumosul Palat al Prefecturii Putna zace în aceeași stare de încremenire! Sau când treburile tale te duc în zona Spitalului Județean și întâlnești (altădată) splendida clădire Apostoleanu – monument cu vechi rezonanțe istorice deosebite - care este abandonată, lăsată pradă, cu o nepăsare condamnabilă, intemperiilor și degradării continue... Sau, mergând pe aceeași stradă Cuza Vodă, lângă sediul fostului Tribunal, dai peste o imagine deplorabilă oferită de cele două clădiri Macridescu, acum deja devastate. În paranteză fie spus, acestea dispun și de generoase curți, care odinioară erau animate de veselia a sute de copii, acum devenind rampe de gunoi și raiul boschetarilor.
Revenind la fosta Prefectură, ne-am amintit că, copil fiind, am fugit de la școală ca să privim incendiul care, spre finele anilor ”40, a mistuit această clădire distrugând în întregime acoperișul. A fost un eveniment îngrozitor, ce a distrus o clădire simbol a orașului. Însă, ce este de reținut, este faptul că în acele condiții deosebite ale sfârșitului unui război distrugător, care a lăsat la tot pasul răni încă fumegânde, s-au găsit soluții pentru ca într-un timp scurt, întreaga clădire să fie complet refăcută și transformarea șarpantei în forma actuală. În mod firesc, se naște întrebarea: de ce atunci s-a putut, iar astăzi NU?
În aceeași situație se află și casa Tatovici, care a găzduit Muzeul de Științe ale Naturii, care la fel, de ani de zile, este supusă degradării pe același fond al nepăsării generale. Mai mult ca sigur că și ea va reveni în centrul preocupărilor decidenților taman odată la 4 ani! Oare de ce? Toate aceste răni deschise ale orașului mă dor la fel de mult însă această clădire mă doare în mod deosebit, pentru că în ea am copilărit și am crescut până când am fost evacuați pentru a face loc primei Școli de Miliție din zonă, menită a pregăti ”cadre de nădejde pentru stârpirea exploatatorilor”!
Ar mai fi destule situații de aceeași natură ca imobilul de pe strada M. Kogălniceanu (Casa Blum) care a găzduit înainte o frumoasă grădiniță de copii păstorită de regretata și distinsa doamnă Deac, a cărei curte a devenit acum o pădure de oțetari!
Tot părăsită pare acum și clădirea impunătoare de pe aceeași stradă, în care a funcționat Biblioteca D. Zamfirescu, amenințată acum să intre în aceeași zodie a degradării!
Nu cred că ne putem ascunde la infinit după fel de fel de scuze legate de situația juridică a imobilelor (proprietăți restituite foștilor proprietari, litigii de tot felul, lipsa banilor, etc.). Știm că este foarte comodă această poziție aflată în umbra unei legislații stufoase. Însă, dacă ne-ar preocupa cât de cât imaginea urbei noastre (și am ales doar câteva cazuri din „buricul târgului”) s-ar putea găsi lesne soluții eficiente pentru bugetul local: somații, imputații, majorări proporționale de impozite, etc. Așa cum s-a procedat cu mult succes în multe orașe. Și nu trebuie neapărat să ne uităm prea departe (peste Carpați), ci pe aici, pe lângă noi.
Întâmplător, am urmărit recent la TV o adevărată lecție de prețuire și punere în valoare a tot ce are mai valoros un oraș asemănător cu al nostru! Este vorba de Câmpulung Muscel. Am urmărit, recunosc, cu invidie însoțită de o justificată neputință, ce au putut să facă o adevărată și competentă administrație - edili, arhitecți, ingineri, etc.: vechi palate, construcții monumentale sau clădiri obișnuite, renăscute și aduse într-o stare de o frumusețe deosebită, luminate noaptea feeric! Vrând-nevrând, mintea a făcut iar comparație cu ce se întâmplă la noi în oraș!
Recunosc, cred că sunt puțin și „victima unei defecțiuni profesionale”: sunt împătimit, îndrăgostit efectiv de construcțiile vechi, de adevăratele imagini oferite de arhitectura clasică ce definesc devenirea noastră în timp! De aici și patima cu care vorbesc despre aceste nestemate părăsite ale orașului!
Având, printre altele și studii de arhitectură, m-au preocupat în permanență creațiile arhitecturale de epocă, tradiționale, cele care definesc istoricul și particularitățile unei localități.
Orașul Focșani a fost un oraș burghez, un oraș dezvoltat prin truda numeroaselor familii de mari proprietari, moșieri, negustori renumiți, de mari medici sau profesori recunoscuți la nivel național și nu numai, de generali ai armatei regale, care și-au legat numele pentru veșnicie de istoria sa, lăsând în urma lor moșteniri de preț, clădiri și edificii deosebite!
Sigur că impactul cu regimul comunist, ca peste tot, a fost devastator: cea mai mare parte dintre aceste comori arhitecturale căzând pradă așa-zisei „sistematizări” haotice, iar proprietarilor lor aplicându-li-se tratamentul „dușmanilor de clasă”!
Mărturie despre unii dintre marii făuritori ai urbei noastre stau nenumăratele morminte din cimitirele orașului, adevărate monumente de artă, dovezi tăcute ale celor ce au ridicat și civilizat această așezare, prin educația și cultura lor europeană! Din păcate, multe dintre aceste opere de artă sunt date uitării!
Și ce vedem astăzi? Clădiri splendide (atâtea căte au supraviețuit tăvălugului!) rămase în paragină, condamnate la degradare și moarte lentă! Aceste imagini te duc cu gândul la ideea (deloc imposibilă) că ceea ce nu a reușit să termine „sistematizarea” comunistă și-au propus să desăvârșească urmașii lor!
Am amintit doar de câteva aspecte de care ne lovim zilnic și pe lângă care trecem nepasători! Dacă s-ar mai adăuga și altele precum: trotuarele din jurul Pieții Moldovei și nu numai, (Mărăști, Oituz, M. Costin, în special Duiuliu Zamfirescu) pe care nu-mi imaginez cum se descurcă pantofii cu toc; peluzele verzi nesăpate și neîngrijite, gardurile vii netunse, crescute haotic; starea stadionului din bariera Mărășești, furnizor unic de campioni și satisfacții sportive deosebite; eternul șantier din Piața Unirii a cărui paviment, urmărit parcă de blestemul meșterului Manole, ne dă de lucru permanent, etc., etc., etc., am avea în față imaginea de ansamblu a orașului în toată splendoarea sa! În sfârșit, după mulți ani, nepermis de mulți ani, și-a amintit cineva de piațeta de lângă „Balada”și nădăjduim că, în acest caz, să nu se respecte „tradiția locală” și să o vedem finalizată cât mai curând! Deci se poate! Însă e mult prea puțin față de așteptările focșănenilor, vis-à-vis de promisiunile mai-marilor zilei! De ce oare nu reușim să ieșim din această fundătură, din această stare de „dolce far niente”?
Oricât aș vrea să ocolesc o posibilă explicație, nu reușesc decât să-mi întăresc convingerea că atâta timp cât nu există dragoste de aceste locuri (eventual natale), acea minimă doză de „patriotism local” care să facă să te doară existența acestor răni pe obrazul (încă) frumos al urbei noastre, nimic nu te poate convinge să le tratezi și vei trece în continuare, cu nepăsare, pe lângă ele!
Dar, mai există o mică șansă: acest an Bisect, Bielectoral și, vreau să sper și Binevenit, va aduce, măcar în parte și reanimarea, revigorarea și, mai ales, respectarea promisiunilor, mult prea des repetate, o dată la patru ani!
Tare ne-am dori să ieșim o dată din umbra înțeleptei ziceri:„de ce oare ești întotdeauna prost la timp și deștept mult prea târziu”? Poate în acest an!
Lucian Dordea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
