Jurnalism cetatenesc

Recurs la istorie: Ucraina lui Bogdan Hmelniţki - blestemul din poala Maicii Rusii

Valeriu Anghel
24 ian 2022 13326 vizualizări

Ucraina înseamnă „ţinut de graniţă”: pentru Europa, marginea de Est, pentru Federaţia Rusă, marginea din Vest u Creată artificial, Ucraina de astăzi este o sinteză a tragediilor continentului european din secolul XX

  

În ultima sută de ani, Europa a fost continentul cu cele mai nesigure graniţe între state. Trasate parcă pe nisipuri mişcătoare, acestea au fost pentru multe ţări o adevărată calamitate: la început s-a ştiut pentru ce se strâng sau se lărgesc, dar niciodată nu s-a bănuit beneficiarul de la urmă. Cum minţile oamenilor se înfierbântă de obicei sub impresia momentului, să întoarcem împreună câteva pagini de istorie.


Ce au promis occidentalii în 1990 şi ce au făcut


În perioada „războiului rece”, în câteva ţări intrate după 1945 pe orbita Moscovei s-au produs mişcări de rezistenţă împotriva comunismului sovietic: ruptura dintre Tito şi Stalin în 1948, revoluţia anticomunistă din Ungaria în 1956, Declaraţia din aprilie 1964 de la Bucureşti, „Primăvara de la Praga” din 1968. Ca să se cimenteze graniţele rezultate în urma ultimului război mondial, în 1975 s-a semnat la Helsinki un acord care prevedea rămânerea neschimbată a acestora.

Acordurile sunt încheiate pentru a fi încălcate. La 9.11.1989 a căzut zidul Berlinului. În februarie 1990, la Moscova au avut loc negocieri între secretarul de stat american James Baker şi Gorbaciov (asistat de Eduard Shevardnadze), în timpul cărora Baker a dat asigurări că „dacă Statele Unite îşi vor păstra prezenţa în Germania în cadrul NATO, jurisdicţia sau prezenţa militară NATO nu se vor extinde spre Est”. Imediat după aceste întâlniri a sosit la Moscova şi cancelarul Helmut Kohl, care a declarat că „NATO nu-şi va lărgi sfera de acţiune”. După semnarea actului de reunificare de către cele două state germane, marile puteri învingătoare în 1945 au semnat, în septembrie 1990, un tratat prin care renunţau la toate drepturile ce le reveneau ca state învingătoare. Germania îşi dobândea astfel deplina suveranitate.

Au urmat căderea comunismului şi dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice în decembrie 1991, despărţirea Slovaciei de Cehia prin bună înţelegere, despărţirea sârbilor ortodocşi de  croaţii catolici şi bosniacii musulmani în urma unui război lung şi sângeros. NATO a bombardat Iugoslavia timp de 78 de zile, după care Kosovo, leagănul formării naţiunii sârbe, locuită acum în proporţie de 90% de albanezi, devine independentă, recunoscută în plan internaţional, inclusiv de ONU, cu excepţia câtorva state, printre care şi România. Acordul de la Helsinki din 1975 era făcut ferfeniţă, iar independenţa provinciei Kosovo – un precedent periculos.

Declarându-şi independenţa în 1991, Ucraina a trebuit să-şi dezafecteze arsenalul nuclear rămas pe teritoriul ei de la fosta URSS, operaţie efectuată în 1994 sub supravegherea Statelor Unite, Marii Britanii şi Rusiei, care au semnat pentru garantarea integralităţii teritoriale a Ucrainei. Rusia lui Putin nu s-a ţinut de cuvânt şi scandalul a început.


Ucraina – cea mai întinsă ţară din Europa


Cu excepţia Rusiei, ale cărei hotare se întind pe două continente, Ucraina este ţara cu cea mai mare suprafaţă din Europa, înaintea Franţei, Germaniei, Spaniei şi Marii Britanii, iar cu cele peste 47 de milioane de locuitori, a cincea ca populaţie, după Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia. Având un sol propice agriculturii, este unul din „coşurile de pâine” ale continentului.

Cea mai mare parte a teritoriului ucrainean beneficiază de un climat temperat-continental ce influenţează fertilitatea acestui pământ binecuvântat de natură. Datorită uriaşului potenţial agricol, Ucraina e capabilă să hrănească o populaţie de câteva ori mai mare. Acest potenţial se datorează întinselor câmpii sau stepe fertile, scăldate de mari cursuri de apă – fluviile Nipru, Doneţ, Nistru, Bugul de Sud sau Don, precum şi afluenţii acestora, împreună cu care alimentează bazinele Mării Negre şi Mării Azov. În sud-est, Ucraina împarte cu România paradisul natural al Deltei Dunării, pe teritoriul celor trei judeţe care au aparţinut României. În părţile apusene, se prelungeşte lanţul Munţilor Carpaţi, care formează, alături de Munţii Crimeei, singurele regiuni montane ale ţării.

Structura PIB-ului este dominată însă de industrie (45%) şi servicii (36%), concentrate teritorial în zona Kievului şi a triunghiului Harkov – Dniepropetrovsk – Doneţk. Cu toate acestea, Ucraina este în faliment; pentru a se redresa i-ar trebui 25 miliarde de euro, pe care UE le poate da cu oarecare întârziere, în timp ce Rusia lui Putin deja majorează pensiile celor din Crimeea.

 Populaţia Ucrainei este de 47.732.000 locuitori: 65% ucrainieni, 35% ruşi, numeroşi beloruşi, unguri, evrei şi peste 400.000 de români. În Rusia mai trăiesc 4,4 milioane de ucraineni, 1 milion în Kazahstan, 600.000 în Republica Moldova, 2 milioane în SUA, 1 milion în Canada.


Ucraina – de la Rusia Kieveană la Euromaidanul lui Klicico


Teritoriul Ucrainei este locuit în mileniul I î.e.cr. de păstori nomazi indo-europeni (cimerieni, sciţi, sarmaţi). În secolele III – XII era creştină, el este străbătut de popoarele migratoare, care izolează triburile slavilor de răsărit şi le obligă să se îndrepte spre nord. În secolul IX, aceştia întemeiază Rusia Kieveană, sub conducerea dinastiei vikinge a lui Ruric. În 998, Vladimir I se creştinează în rit bizantin, ortodoxismul devenind religie de stat. În secolele XII – XII, Rusia Kieveană se destramă în mai multe cnezate. În secolul XII tătarii întemeiază aici Hanatul Hoardei de Aur. În secolele XIV – XV, puterea slavilor de răsărit se deplasează spre Moscova. Între 1386 şi 1569, teritoriul actualei Ucraine a făcut parte din Uniunea Polono-Lituaniană, sub coroana regilor Jagelloni. În 1648 se constituie Hatmanatul Căzăcesc, în urma răscoalei conduse de Bogdan Hmelniţki împotriva puterii polono-lituaniene. El este considerat astfel părintele naţiunii ucrainene. Cazacii erau oameni liberi, în mare majoritate ţărani fugiţi de pe moşiile stăpânilor feudali, care, în secolele XV – XVI, s-au stabilit în regiunile de margine ale statului rus şi polono-lituanian, constituind unităţi militare autonome. Cazacii au scris cea mai glorioasă pagină a istoriei Ucrainei, care-şi revendică identitatea din lupta pentru libertate. În 1667, cazacii au fost împărţiţi în cazacii zaporojeni în partea dreaptă a Niprului şi cazacii de Don în partea de răsărit. Blamat de polonezi pentru că a pus capăt epocii de aur a regatului lor, Hmelniţki e considerat erou naţional de ruşi, fiindcă a adus Ucraina în „uniunea eternă a tuturor Rusiilor”: Rusia Mare, Rusia Mică (Ucraina) şi Rusia Albă (Belarus), viziune întemeiată pe pretenţia Moscovei de moştenitoare a Rusiei Kievene şi a teritoriilor acesteia.

La începutul secolului XVIII, Ivan Mazepa a încercat să iasă de sub tutela ruşilor şi a restaurat statul cazac, aliindu-se cu Suedia, dar a fost învins în 1709 la Poltava, ruşii desfiinţând după câteva decenii existenţa hatmanatului. Tratativele de obţinere a independenţei din 1920 au fost lichidate în contextul ascensiunii bolşevice. Pentru a înăbuşi spiritul naţional şi a extermina culacii (chiaburii), Stalin a continuat acţiunea de deznaţionalizare a ucrainenilor din timpul ţarismului şi i-a înfometat în anii 1931 – 1933, când au pierit 4 milioane de ţărani ucraineni, alte câteva milioane căzând victimă execuţiilor şi deportărilor în masă în 1937 – 1939. De aceea trupele lui Hitler au fost primite ca eliberatoare, peste 200.000 de ucraineni luptând alături de germani. În anii 1941 – 1946, Ucraina a mai pierdut peste şase milioane de vieţi omeneşti. Pentru a o recompensa într-un fel, în 1954, Hruşciov, pe jumătate ucrainean, a trecut Republica Autonomă Crimeea din componenţa RSFS Ruse în cea a RSS Ucrainene. Să nu uităm însă că mai mult de un sfert din teritoriul actual al ţării înglobează teritorii româneşti, poloneze, slovace şi ungureşti. De aceea partea de vest a Ucrainei este proeuropeană, dorind, sub conducerea unei personalităţi ca Vitali Kliciko, depărtarea de ruşi, în timp ce partea răsăriteană e filorusă. Memoria colectivă ucraineană e deci puternic fracturată, părţi ale societăţii hrănindu-se din valurile de sânge ce despart etnii, regiuni şi religii.


Crimeea – un pinten de munte în apele Mării Negre


Cunoscută în antichitate sub numele de Taurida, Peninsula Crimeei a fost colonizată de greci începând cu secolul VII înaintea erei creştine. Stăpânită apoi succesiv de goţi, huni şi tătari, în secolul XII este colonizată parţial de genovezi. În secolul XV, tătarii întemeiază aici Hanatul Crimeei, din 1475 vasal Imperiului Otoman.

Crimeea a constituit un măr al discordiei între marile puteri europene încă din secolul XIX. Dorind să scoată strâmtorile Bosfor şi Dardanele de sub controlul Imperiului Otoman, aflat în declin, în 1853 a izbucnit războiul Crimeei. Numai că în ajutorul Turciei au sărit Anglia, Franţa şi Regatul Sardiniei, şi în urma lupter purtate doi ani la rând, Rusia s-a recunoscut învinsă. Prin Tratatul de pace încheiat la Paris în 1856, Moldovei i se retrocedează cele trei judeţe din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad (Cetatea Albă) şi Ismail. Principatele Române rămân sub suzeranitatea Porţii, dar cu garanţia celor şapte puteri europene (Anglia, Austria, Franţa, Rusia, Turcia, Prusia şi Regatul Sardiniei). Sărăcită de război, Rusia vinde în 1867, Statelor Unite ale Americii Alaska şi Insulele Aleutine cu 7.200.000 dolari şi se pregăteşte iar de război, care are loc în 1877 – 1878. Rusia îi învinge pe turci cu ajutor românesc (ne amintim de victoriile de la Griviţa şi Plevna), Principatele Române câştigă Dobrogea, pierd cele trei judeţe din sudul Basarabiei şi încep pregătirile pentru Unirea de la 1859.

Crimeea este anexată de Rusia în 1783, sub Ecaterina a II-a. Peninsula devine parte a Uniunii Sovietice din 1921 până în 1954, când Nikita Hruşciov a cedat-o Ucrainei, pentru a recompensa într-un fel grelele pierderi ale acesteia în timpul lui Stalin. Insula are o suprafaţă de 26.100 kmp (puţin mai mică decât Belgia) şi o populaţie de 2,2 milioane locuitori ( 58,5% ruşi, 24,5% ucraineni, şi 12 % tătari). În 1992, Regiunea Autonomă Crimeea a votat rămânerea în cadrul Ucrainei, care îşi câştigase independenţa. Baza navală de la Sevastopol, oraş istoric unde Flota Rusă există de peste 200 de ani se împarte între Rusia şi Ucraina, Moscova. Baza este închiriată de ruşi până în 2042. În urma referendumului din 16 martie a.c., Crimeea se alipeşte din nou de Maica Rusie.

Cine crede că Federaţia Rusă va admite intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană şi staţionarea trupelor NATO la 450 de km de Moscova, este mai mult decât naiv. „Crimeea face parte din istoria şi cultura Rusiei – a delarat Vladimir Putin, la semnarea acordului de revenire a peninsulei la Rusia. Nu-mi pot imagina să mergem la Sevastopol şi să întâlnim acolo militari NATO”. Nu  cred că Putin doreşte refacerea fostei URSS, să fim serioşi. În mod sigur se opune extinderii NATO spre Est, contrar promisiunilor din 1990. Şi o face în condiţiile în care Occidentul se opune cu gura pe jumătate, iar Ucraina nu are capacitatea militară să facă faţă maşinii de război ruseşti.


Relaţiile românilor cu Kievul  şi Crimeea


Cucerirea peninsulei de către tătari, în secolul XV, nu a modificat datele despre români. Ei veniseră acolo dinainte, ca ciobani. După anexarea Crimeei la Imperiul Ţarist, ei au fost deportaţi în Caucaz şi Siberia, fiind înlocuiţi cu ruşi şi ucraineni, aşa cum s-a întâmplat şi cu tătarii în timpul lui Stalin, trimişi în Kazahstan şi Sberia.

Până la cucerirea Crimeei de turci, Moldova a avut relaţii bune atât cu Crimeea cât şi cu Kievul. Ştefan cel Mare, de pildă, se căsătoreşte în 1463 cu Evdochia, sora cneazului Simion al Kievului. Căsătoria n-a fost deloc fericită, Evdochia stingându-se din viaţă după trei ani, lăsându-i lui Ştefan o fiică, Elena, măritată mai târziu la Moscova, cu fiul unui ţar. În 1472, domnul Moldovei se căsătoreşte a doua oară cu Maria de Mangop, fiica stăpânitorului unui ţinut din Crimeea, cu care n-a avut copii. Un secol şi ceva mai târziu, Petru Movilă, născut la Suceava, ajunge arhiepiscop şi mitropolit al Kievului şi, din 1633, a toată Rusia. Cu sprijinul tău a fost adusă o tipografie la Câmpulung în 1635, alta la Govora în 1637. Adversar al unirii cu Biserica Catolică, în 1642 a trimis în Moldova o tipografie cu meşteri tipografi cu tot, care au tipărit „Cazania lui Varlaam”.

După război, relaţiile au fost reci datorită ocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către ruşi în 1940. Mai mult, în 1948, în timpul instalării comunismului, Insula Şerpilor, legată în mod natural de Delta Dunării, a fost cedată URSS fără nici un act. Cu o suprafaţă de 17 ha, fără resurse de apă, dar cu radare speciale care permit observarea a tot ce mişcă până în Israel, Insula Şerpilor s-a dovedit a fi într-o zonă cu însemnate zăcăminte  de petrol şi gaze naturale. Pentru a câştiga partea ce ni se cuvenea, România a trebuit să se adreseze Tribunalului Internaţional de la Haga, care ne-a dat câştig de cauză. Un alt diferend cu „prietenii ” noştri ucraineni l-a constituit Canalul Bâstroe, pe care aceştia au efectuat lucrări de amenajare pentru a abate vasele fluviale de la parcursul lor spre mare pe braţul Chilia. Ca să nu mai vorbim de investiţiile româneşti în Complexul siderurgic de la Krivoi Rog, pe care nu le-am recuperat nici astăzi.

Una peste alta, Federaţiei Ruse îi trebuia o asemenea situaţie de forţă pentru a se fortifica în urma anemierii din anii ’90. Moment favorabil, deşi greu, UE şi SUA fiind abia trezite din amorţeala crizei financiare. Nu sunt filorus, dar evenimentele nu trebuie privite doar dintr-o parte sau alta, ci de sus. Şi cu cât mai multă raţiune istorică …


       Prof.  Valeriu Anghel


 Articol reluat în Ziarul de Vrancea

 

 

Prima publicare-23 aprilie 2014

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Lotus, acum 3244 zile, 6 ore, 53 secunde
Ucraina sa revina la granitile sale din 1930,fara teritoriile ocupate de Stalin.
vasile, acum 3244 zile, 6 ore, 28 minute, 53 secunde
Un articol documentat , foarte bun pentru cultura generala.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.