Viile hibride din Romănia si integrarea în Uniunea Europeana
în multe publicatii din tara, au aparut si continua sa apara numeroase confuzii atunci cind se vorbeste despre soiurile romanesti si, in special, despre hibrizii producatori directi. Hibrizii sint prezentati, in mod gresit, ca soiuri autohtone sau indigene. în acest sens, se omite aspectul esential ca, pina acum un secol si jumatate, in Europa, deci si in Romania, nu existau vii hibride. Hibrizii au aparut ca mijloc de refacere a plantatiilor de vii distruse de filoxera. Soiurile europene de vita de vie, existente pina la acea data, erau impartite in vita cultivata (roditoare - Vitis vinifera) si vita salbatica (neroditoare - Vitis silvestris). Deci, cei care mai afirma astazi ca soiurile "Capsunica", "Zaibar" sau "Fraga" sint autohtone sau indigene, la fel cum sunt Crimposie, Galbena sau Zghihara, nu cunosc evolutia viticulturii de la noi. Articolul de fata are rolul de a lamuri cititorii ce sint soiurile de hibrizi si cum au ajuns ele in Romania.
Acum opt milenii, omul a inceput sa "domesticeasca" o parte din vita salbatica ce dadea struguri foarte mici si foarte acri. Ea a fost transformata in vita cultivata, creindu-se, in timp, o mare diversitate de soiuri cu arome si culori diferite. înmultirea vitei de vie in Europa se facea simplu, prin butasi: un segment din coarda unui butuc era introdus direct in pamant si emitea, in mod natural, radacini si lastari, devenind astfel un nou butuc. Pina in 1869 (anul introducerii metodei de altoire in viticultura), toate soiurile de vita de vie cultivate pe continentul european traiau pe radacini proprii, deci erau soiuri direct producatoare. De asemenea, viile europene, in acele timpuri, nu cunosteau nici bolile si nici daunatorii cu care se confrunta astazi. Tehnic, aceasta perioada este cunoscuta in istoria europeana a cultivarii vitei de vie sub numele de "Perioada prefiloxerica". Poetic, insa, am putea-o numi si "Perioada de aur" a viticulturii europene.
Aparitia filoxerei intre Europa si SUA
Schimbarea radicala a sistemului traditional de inmultire si de cultura a vitei de vie in Europa s-a produs dramatic si in timp foarte scurt, incepind cu anul 1863. Aceasta din cauza distrugerii rapide a suprafetelor viticole europene de catre o insecta numita "filoxera", adusa din intimplare din continentul nord american. Filoxera (din grecescul phyllon "frunza" - xeros "uscat") este o insecta abia vizibila, care, pentru a trai, inteapa radacinile vitei de vie, ca sa-si traga seva din ele. în locul intepaturilor, se formeaza niste umflaturi care impiedica trecerea sevei spre frunze, provocind, in acelasi timp, si distrugerea radacinilor. Pe continentul nord american, filoxera traia si se inmultea de multa vreme in
contact cu radacinile speciilor vitelor americane, dar nu le putea provoca mult rau, deoarece, prin specificul lor, aceste vite erau rezistente la intepaturile insectei. în schimb, soiurile europene erau foarte sensibile la atacul filoxerei. Ca dovada, atunci cind insecta a ajuns in Europa, a distrus complet vita de vie cultivata traditional. Istoric, filoxera a ajuns in Europa in jurul anului 1850, odata cu aducerea in Franta, pentru studiu, a unor butasi din vitele ce cresteau pe continentul nord american. Cercetatorii de atunci nu aveau cunostinte suficiente despre aceasta insecta. Deci nu stiau de pericolul pe care il prezenta filoxera intrind in contact cu plantatiile viticole ale Europei. 1863 a fost anul in care a fost semnalat pentru prima data in Europa - sudul Frantei - fenomenul de uscare a viilor. Explicarea cauzelor uscarii vitei de vie, identificarea insectei filoxera si a modului ei de atac avea sa fie facuta public la 22 iulie 1868, de catre renumitul profesor francez Jules-Emile Planchon, de formatie medic. Din Franta, insecta filoxera s-a raspindit rapid in toate tarile viticole ale Europei. Astfel, putem spune ca, incepind cu anul 1863, viticultura europeana intra intr-o noua era, numita "Perioada postfiloxerica".
S-au facut multe incercari nereusite de a distruge filoxera, de exemplu: tratamente chimice, inundari ale suprafetelor viticole, etc. în final, s-a ajuns la concluzia ca soiurile europene, pentru a rezista insectei, trebuie sa traiasca pe radacinile vitelor americane. Acest lucru s-a putut realiza prin operatia tehnica numita "altoire", descoperita in anul 1869. Ea consta in imbinarea a doua portiuni viabile, provenind din doua vite de vie diferite, altoi si portaltoi, capabile sa produca prima tulpina si a doua radacina, formind un nou butuc. Altoiul, provenit din soiuri europene (nerezistente la filoxera), isi desfasoara activitatea deasupra solului si da vinuri de calitate. Portaltoiul, provenit din vite americane (rezistente la filoxera), dezvolta in pamint un sistem radicular puternic. Deci, dupa 1869 si pina in zilele noastre, soiurile europene nu mai traiesc pe propriile radacini, ci pe radacinile vitelor provenind din continentul nord american, vite rezistente la atacul filoxerei.
Viile hibride
Ca urmare a uscarii viilor Europene, pina a se pune la punct tehnologia altoirii si a crearii unei productii suficiente de vite altoite pentru plantare, a inceput cultivarea, mai intii in Franta si apoi in alte state, a unor vite de hibrizi producatori directi, aduse din continentul nord american. Aceste vite erau denumite hibride, pentru ca proveneau din incrucisarea sau fecundarea a doua specii sau a doua varietati americane diferite. Vitele de hibrizi au fost numite si producatoare directe, deoarece se inmulteau si
traiau pe propriile radacini care erau rezistente la filoxera. Acesti hibrizi, obtinuti in America, purtau denumirea de hibrizi americano-americani. în timp, Europa a inceput sa renunte la aceste vite hibride americano-americane, deoarece s-a constatat ca vinurile obtinute sint de calitate inferioara. Ele aveau multe defecte: productie mica, slab alcoolice, aciditate mare, aroma si gust foxat (de vulpe, eter, bitum, etc.), nerezistenta la pastrare, etc. Toate aceste neajunsuri faceau vinurile aproape improprii pentru consum. De aceea, in Franta, dupa anul 1875, au inceput cercetari si in directia obtinerii unor hibrizi realizati prin incrucisarea sau fecundarea intre soiurile europene si vitele americane. Acesti
hibrizi, numiti franco-americani, aveau insusiri calitative superioare hibrizilor americano-americani, si satisfaceau, intr-o masura mai mare, necesarul consumului de vin al Europei. Paralel cu altoirea soiurilor europene pe radacinile vitelor americane, in Europa a continuat, o perioada, si cultivarea ambelor grupe de hibrizi. Treptat, unele tari viticole au renuntat sa mai cultive hibrizii din grupa americano-americana.
Razboi cu filoxera
în Romania, insecta filoxera a intrat in 1877, odata cu soiul Isabelle, un hibrid americano-american. Profesorul de botanica Ananescu a adus din Franta, pentru studiu, citiva butasi din Isabelle. Butasii au fost plantati in via sa, situata pe dealul Chitorani, comuna Bucov, judetul Prahova. Ca urmare, la 14 iunie 1884, s-a declarat oficial si in Romania existenta filoxerei, la acea data fiind deja distruse circa 1000 ha. de soiuri romanesti de vita de vie. Romania, care de-abia isi revenise in urma Razboiului de
Independenta (1877-1878), nu a fost pregatita suficient pentru acest nou "razboi" contra filoxerei. De aceea, uscarea rapida a vitelor, necunosterea tehnicii altoitului, nemobilizarea suficienta a institutiilor statului si lipsa unor specialisti formati, a facut ca Romania sa importe multi hibrizi la intimplare, dintre care unii erau deja perimati in Occident.
Tirasa si Zaibar, soiuri de import
Astfel, incepind cu 1885, se importa urmatorii hibrizi americano- americani: Isabelle (capsunica rosie), Lidia (capsunica roza), Noah (fraga alba, capsunica), Othello (fraga neagra), Delaware (delivara), Jacquez, Herbemont, Concord. Deci, 1885 este anul de referinta in istoria viticulturii romanesti,
pentru ca de atunci a inceput importul hibrizilor in Romania. Mai tirziu, in 1895, se importa din Franta si soiuri hibride franco- americane. De la pepiniera lui Marcien Terras s-a importat soiul Terras 20, cunoscut in popor sub numele de Terasa sau Tirasa, de la pepiniera lui Albert Seibel s-a importat Seibel 1, 2, 14, 128, 156, 1.000, 2653 (Flot d\'or), 4986 (Rayon d\'or) s.a. soiuri cunoscute in tara noastra sub numele de "Zaibar". Lista poate continua. Curios este faptul ca, numai intr-o suta de ani, de cind
soiurile hibride, americane si franceze, exista in Romania, au devenit la fel de populare ca si soiurile vechi romanesti. De aceea, s-a creat o eronata parere ca soiurile Capsunica, Tirasa, Zaibar ar fi "indigene". Iata marea confuzie pe care o fac o parte dintre cei ce scriu despre soiurile autohtone.
Pastrarea viilor hibride
Acceptarea de catre viticultorul roman, timp de un secol, a mentinerii in cultura a viilor hibride avea urmatoarele cauze:
- nu necesita investitii mari pentru plantare;
- nu necesita cheltuieli financiare mari pentru intretinere;
- cele doua razboaie mondiale au avut mari repercusiuni negative asupra localitatilor viticole, atit din punct de vedere economic cit si ca forta umana;
- exodul masiv de forta de munca spre oras, in special al tineretului, in anii industrializarii fortate, a diminuat mult populatia rurala;
- succedarea a trei forme de proprietate funciara in timp de un secol (particulara, socialista, particulara);
- o parte importanta a taranimii a fost improprietarita de-abia dupa anul 1920.
Defrisarea culturilor hibride
în unele tari, suprafetele cultivate cu hibrizi producatori directi au disparut complet, iar in alte state aceste suprafete sint in curs de lichidare. în acest context, putem spune ca Romania, tara cu veche traditie viticola, a ramas foarte mult in urma, in ceea ce priveste defrisarea suprafetelor cu vii hibride. Cu cele peste 100.000 ha. cu hibrizi, Romania are cea mai mare suprafata cultivata cu vii hibride din lume! Aceasta suprafata mare de hibrizi constituie un balast in viticultura tarii noastre, deoarece productia de vin obtinuta nu este competitiva nici la export nici pe piata interna. Masuri de reducere
a suprafetelor plantate cu hibrizi in Romania au existat tot timpul, ca o necesitate interna si nu impuse din exterior, asa cum se interpreteaza uneori. Astfel, in decursul anilor, in Romania, au fost emise legi tehnice viti-vinicole (1885, 1891, 1932, 1936, 1959, 1971, 1997, 2002), toate avind ca scop diminuarea si lichidarea suprafetelor cultivate cu hibrizi si promovarea cultivarii soiurilor romanesti si europene de calitate.
Plantarea viilor nobile
în Romania, interzicerea plantarii hibrizilor americano-americani, prin legea nr. 244 din 29 aprilie 2002, este deja un pas inainte pe calea restringerii suprafetelor cultivate cu hibrizi. Astfel, s-a interzis cultivarea soiurilor Noah, Othello, Isabelle, Jacquez, Clinton si Herbemont. Este permisa plantarea hibrizilor interspecifici, adica a celor care sint obtinuti prin hibridari (incrucisari) complexe intre soiuri
apartinind speciei Vitis vinifera (vita roditoare - europeana) si soiuri apartinind altor specii ale genului Vitis (vite americane). Hibrizii interspecifici pot fi plantati pe o suprafata maxima de 1.000 metri patrati de familie si numai in intravilanul localitatilor situate in afara arealelor viticole, pentru satisfacerea consumului familial. Deci, nu este vorba - pentru moment - de defrisarea completa a hibrizilor, asa cum s-a crezut! Paralel cu programul de defrisare a viilor hibride, a fost elaborat si un program de plantare cu soiuri de vita nobila, romanesti si straine, in arealele viticole consacrate. în realizarea acestor obiective, de mare importanta economica, trebuie ca, pe linga implicarea tututor institutiilor interesate ale statului, sa fie alocate si suficiente fonduri financiare, care sa asigure crearea unei viticulturi moderne romanesti. în acest mod, Romania isi va ocupa locul ce i se cuvine in marea familie a tarilor viticole europene.
Dr. Ing. Ec. Ion Pusca - Oenolog "Casa Vinului - Dr. Pusca"
