Foto | Străzile din Focșani și precursorii comunismului românesc
Ab initio, fac cititorilor „Ziarului de Vrancea” o destăinuire: mereu am fost preocupat de ceea ce se ascunde în spatele denumirii unei străzi, îndeosebi dacă poartă numele unei personalități. Este evident că nu mă interesează denumiri precum „Strada Zambilei”, „Aleea Garoafei” etc. Dar dacă o stradă se numește, de pildă, „Mucius Scaevola”, „Nikos Beloianis” sau „Radu Beller”, o scurtă incursiune în istorie este obligatorie, cel puțin pentru mine. În prezent, municipiul Focșani are denumiri de străzi care acoperă aproape toate registrele: de la denumiri fără nicio semnificație, până la denumiri de personalități ale istoriei/culturii naționale. După evenimentele din 1989, unele denumiri au fost schimbate, pentru a evidenția ruperea de odiosul regim comunist măcar la nivel ideatic. Din ce în ce mai puțini locuitori ai Focșanilor mai știu astăzi că, după preluarea puterii de către partidul comunist, Bulevardul Gării a devenit „Bulevardul Karl Marx”, Strada Mărășești a devenit „Strada Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”, Strada Cotești – „Strada Mao Tse Dun”, Strada Gregoriană sau Armenească (astăzi Strada Timiș) a devenit „Strada Olga Bancic”, Strada Aurora s-a numit „Strada Bela Breiner” și exemplele ar mai putea continua.
Nu mi-am propus să vă spun cine au fost Karl Marx ori Mao Tse Dun (Zedong), dar cred că de Olga Bancic sau de Bela Breiner au auzit puțini. Olga (Golda) Bancic s-a născut la Chișinău, în 1912, într-o familiei de evrei. La vârsta de 12 ani a fost arestată pentru prima dată, întrucât a participat la o grevă declanșată la fabrica de saltele în care lucra. În 1938 a plecat în Franța, ajutându-i pe comuniștii francezi să transporte arme brigăzilor republicane din Spania, pentru a lupta împotriva forțelor naționaliste conduse de generalul Francisco Franco, în timpul Războiului Civil Spaniol (1936-1939). Se căsătorește cu Alexander Avram (nume la naștere: Solomon A. Jacob), viitorul scriitor proletcultist Alexandru Jar, născând în 1939 o fată căreia i-a dat numele de Dolores, după celebra eroină comunistă Dolores Ibárruri. Membră a Partidul Comunist Francez, Olga și-a lăsat fiica la o familie franceză, pentru a se alătura grupului de rezistență Francs-tireurs et partisans - Main-d'œuvre immigrée (FTP/MOI) din regiunea Parisului, condus de poetul armean Missak Manouchian, care lupta împotriva germanilor. Olga Bancic a adoptat pseudonimul „Pierrette”. Pe 6 noiembrie 1943 a fost arestată de Gestapo. Deși a fost torturată, nu și-a demascat camarazii. Pe data de 21 februarie 1944 a fost condamnată la moarte, împreună cu 22 de tovarăși din celebra grupare Afișul roșu, care au fost împușcați în aceeași zi. Întrucât o lege din Franța interzicea împușcarea femeilor, Olga a fost transferată de germani într-o închisoare din Stuttgart, unde a fost rejudecată și condamnată din nou la moarte. A fost decapitată de ziua ei de naștere, pe 10 mai 1944, fiind înmormântată la Karlsruhe.
Destinul ei este asemănător cu cel al altei „eroine” comuniste, Ada Marinescu. În Vrancea însă, nu au existat străzi care să poarte numele celei din urmă, găsindu-se totuși la Iași, Bacău, Galați, Dorohoi, Câmpina ș.a.
Bela Breiner s-a născut în 1896, la Oradea, într-o familie de muncitori evrei. A absolvit trei clase de liceu și a urmat Şcoala Leninistă de la Moscova între anii 1935-1937. A plecat la Budapesta, unde s-a angajat într-o uzină, aderând la mișcarea sindicală și la partidul socialist. Ulterior, mobilizat, a fost trimis pe front în timpul Primului Război Mondial, într-un batalion disciplinar, făcut propagandă bolşevică printre soldaţi. La începutul anului 1918, pe fondul revoluţiei din Rusia, a dezertat și s-a întors clandestin la Oradea, activând în sindicatele ce ajutau Armata Roşie maghiară. În aprilie-iunie 1918, când armata română a ocupat Oradea, s-a înrolat voluntar în Armata Roşie maghiară. A fost prins și internat într-un lagăr de concentrare, începând din iunie 1918, după care a evadat. Breiner a fugit la Iaşi, pentru a scăpa de autorităţi, şi s-a angajat la o întreprindere până în 1920. În perioada şederii la Iaşi nu a avut legătură cu partidul comunist. După ce pericolul arestării din cauza evadării din 1919 a trecut, s-a întors la Oradea, chemat de vechii tovarăşi, printre care Elek Köblös, al cărui colaborator a fost. Devine membru al PC(d)R în 1923. În timpul luptei fracţioniste fără principii din 1929-1930, s-a pronunţat în favoarea conducerii numite de „Internaţională”, adică a grupului condus de Vitali Holostenco. În 1937, Boris Ştefanov, ajuns secretar al PC(d)R după arestarea lui Alexander Danieluk Ştefanski (Gorn) de NKVD, l-a însărcinat să se ocupe de participarea comuniştilor la alegerile din decembrie 1937. Din cauza unor disfuncţionalităţi în comunicarea cu Ştefanov, aflat la Moscova, a aplicat greşit directiva colaborării cu PNŢ în alegeri, fapt care i-a atras criticile secretarului PC(d)R. În vara lui 1938 a mers din nou la Moscova, unde a dat foarte multe informaţii despre diverşi activişti comunişti, parte din ele ajungând în arhiva de cadre a Cominternului. Era vremea marilor procese staliniste şi Cominternul căuta date compromiţătoare contra liderilor partidelor comuniste europene. În 1940 a devenit secretarul general al PC(d)R, dar în martie moare ca urmare a unui cancer la stomac.
O stradă aproape de centru poartă în prezent numele „Dobrogeanu Gherea” (fostă „Perjoi”), conform Nomenclatorului străzilor din municipiul Focșani din 2018. Numele străzii este incomplet, dar se referă la Constantin Dobrogeanu-Gherea, născut în 1855, în Imperiul Țarist, având la naștere numele Solomon Katz. În anul 1875 vine în România, sub numele de Mihail Nikitici Kass. În 1878 este răpit de către agenții ohranei țariste și întemnițat în Rusia. Evadează și revine în România în anul 1879, contribuind la editarea revistelor „Contemporanul”, „Revista socială” și „Critica socială”. A fost unul dintre membrii marcanți ai Partidului Social Democrat Român, fiind principalul autor al programului Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), înființat în 1893 și reînființat în 1910. A fost un critic literar prodigios, cunoscut pentru polemica sa cu Titu Maiorescu. A obţinut cetăţenia română graţie susţinerii exprese a lui Maiorescu, în perioada în care acesta a deținut funcția de prim-ministru (1912-1914). L-a cunoscut pe Lev Troţki care, în vara anului 1913 a vizitat Constanţa şi Mangalia, în calitate de corespondent de război în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic. Perioada petrecută la malul mării avea să fie consemnată în lucrarea sa Viaţa mea, scrisă în exil, în 1930, în Turcia. În Dobrogea, Troțki i-a cunoscut pe cei doi membri marcanţi ai mişcării socialiste din România, Constantin Dobrogeanu-Gherea și Christian Rakovsky. Medicul bulgar Christian Rakovsky, un proeminent activist şi jurnalist socialist, care moştenise de la bogata sa familie o mică proprietate pe coasta Mării Negre, lângă Mangalia, era liderul Partidului Socialist Român şi avea să fondeze la Moscova, în 1919, împreună cu Troţki şi Lenin, Cominternul – Internaţionala Comunistă. Gherea moare la București, în 1920, cu un an și o zi înaintea constituirii Partidului Comunist din România (afiliat, evident, Cominternului!). Fiul său, Alexandru (Sașa) Dobrogeanu-Gherea, a fost unul dintre întemeietorii PC(d)R. În 1932 pleacă definitiv în URSS, unde a tradus în limba română câteva din operele lui Lenin la Editura pentru Literatură Străină. Acuzat de troțkism, în septembrie 1937 a fost arestat pentru participare la o organizație contrarevoluționară și a fost executat în octombrie 1937, în cadrul Marii Epurări, fără a se ține cont de afecțiunea sa psihică.
O altă stradă din Focșani poartă numele scriitorului Alexandru Sahia, anterior numindu-se „Emil Racoviță” și „Voievozi”. Cei care ne-am făcut (la timp!) studiile gimnaziale și liceale înainte de 1990, ne mai aducem aminte de acest scriitor, cu o viață scurtă și agitată, prezent în manualele școlare de Limba și literatura română cu nuvela centrată pe problematica socială, Uzina vie. S-a născut în anul 1908, în localitatea Mănăstirea (jud. Călărași de astăzi), având la naștere numele Alexandru Stănescu. Publicist şi scriitor de orientare socialist-comunistă, provenea dintr-o familie de ţărani, absolvind Facultatea de Drept din Bucureşti și publicând încă de pe băncile şcolii articole şi schiţe în publicaţiile de stânga „Cuvântul liber”, „Adevărul”, „Facla”, „Dimineaţa” sau în cele înfiinţate de el, „Bluze albastre” şi „Veac nou” (1932). Scrie reportaje şi, după o vizită în URSS, în 1935, laudă realizările sovietice în volumul URSS azi, una dintre puţinele cărţi scrise de autori români despre URSS în perioada interbelică. În 1936 se înscrie în partidul comunist, activând în ilegalitate. Moare la București, în 1937, de tuberculoză. După preluarea puterii, regimul comunist îl transformă într-un erou al clasei muncitoare, trecând sub tăcere faptul că, la un moment dat, în 1929, Sahia intrase în viața monahală, la Cernica, pe care a abandonat-o după nici un an. În 1948 este ales post-mortem membru al Academiei Republicii Populare Române.
Nu epuizăm subiectul și, într-un articol viitor, prezentăm semnificațiile trecute și actuale ale altor străzi din Focșani. Denumirile lor ascund mai multe decât credeți!
Cătălin Mocanu
Profesorul Cătălin Mocanu a fost inspector educație permanentă și istorie/discipline socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și predă istoria la Școala Gimnazială "Anghel Saligny" Focșani
Cătălin Mocanu este colaborator al Ziarului de Vrancea
