Pe urmele istoriei

30 Decembrie 1947, abdicarea Regelui Mihai I - anatomopatologia unei lovituri de stat bolșevice

Cătălin Mocanu
2 ian 2024 4367 vizualizări
Profesorul Cătălin Mocanu este inspector educație permanentă și istorie/discipline socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea
Profesorul Cătălin Mocanu este inspector educație permanentă și istorie/discipline socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea

Decretul nr. 2301 din 30 decembrie 1947 privind abdicarea Regelui Mihai

 

Publicat în „Monitorul Oficial” nr. 300 bis din 30 decembrie 1947                       

„MIHAI I-iu,Prin grația lui Dumnezeu şi voinţa naţională Rege al României,La toţi de faţă şi viitori, sănătate:În viaţa Statului Roman sʼau produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creeat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de Stat.Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor, stabilite de Pactul fundamental - Constituţia Țării - ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare.În faţa acestei situaţiuni, în deplina înţelegere cu factorii de răspundere ai Țării, constient şi de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.În consecinţă, pe deplin conștient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român,ABDIC pentru mine şi pentru urmaşii mei dela Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.Las poporului român libertatea de a-şi alege noua forma de Stat.Dat în Bucureşti la 30 Decemvrie 1947.MIHAI”

Legea nr.363 din 30 decembrie 1947pentru constituirea Statului Român în Republica Populară Română

Publicată în „Monitorul Oficial” nr. 300 bis din 30 decembrie 1947

Art. 1 Adunarea Deputaților ia act de abdicarea Regelui Mihai I pentru elși urmașii săi.

Art. 2 Constituția din 1866 cu modificările din 29 Martie 1923 și acelea din 1 Septemvrie 1944 și următoarele, se abrogă.

Art. 3 România este Republică Populară. Denumirea Statului Român este: «Republica Populară Română» (R.P.R.).

Art. 4 Puterea legislativă va fi exercitată de către Adunarea Deputaților până la disolvarea ei și până la alcatuirea unei adunări legislative constituante care se va face la data ce se va fixa de Adunarea Deputaților.

Art. 5 Adunarea constituantă va hotărî forma nouei Constituții a Republicei Populare Române.

Art. 6 Până la intrarea în vigoare a nouei constituții, puterea executivă va fi esercitată de un prezidiu compus din cinci membri aleți, cu majoritate, de Adunarea Deputaților dintre personalitățile vieții publice, științifice și culturale ale Republicei Populare Române.

Art. 7 Membrii Prezidiumului Republicei Populare Române vor depune în fața Adunării Deputaților un jurământ de credință poporului după următoarea formă: «Jur a apăra drepturile și libertățile democratice ale Poporului Român și independența și suveranitatea Republicei Populare Române, precum și legile sale.»

Art. 8 În termen de trei zile dela apariția prezentei legi, funcționarii publici vor depune jurământul de credință. Formula jurământului pentru funcționarii publici: «Jur de a fi credincios poporului și de a apăra Republica Populară Românăîmpotriva dușmanilor dinafarăși dinăuntru.» «Jur a respecta legile Republicei Populare Române și de a păstra secretul în serviciu.»

 Pentru armată, grăniceri și jandarmi, forma jurământului este: «Jur de a fi credincios poporului și de a apăra Republica Populară Românăîmpotriva dușmanilor dinafarăși dinăuntru.» «Jur de a respecta legile Republicei Populare Române și de a păstra secretul în serviciu.» «Jur supunere legilor și regulamentelor în toate ocaziile.»    

Art. 9 Promulgarea prezentei legi se face de către președintele Consiliului de Miniștri.

Această lege s'a votat de Adunarea Deputaților în ședinta dela 30 Decemvrie, anul 1947 și s'a aprobat în unanimitate de două sute nouă zeci și cinci voturi.     Președinte,

Mihail Sadoveanu

Secretar,

Stelian Morariu

(L.S.A.D.)

Promulgăm această lege și ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul Statului și publicata în „Monitorul Oficial”.

 Data în București, la 30 Decemvrie 1947.

Președintele Consiliului de Miniștri,

Dr. Petru Groza

Ministrul Justiției,

Lucrețiu Pătrășcanu”

Noul context politic și geopolitic de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial prevestea ca inevitabilă instaurarea comunismului în Europa de Est. Stalin considera că securizarea granițelor „imperiului roșu”, îndeosebi a celor apusene,  trebuia să fie o acțiune necesară. Totuși, așa cum au remarcat doi competenți cunoscători ai problematicii, istoricii Richard J. Crampton și Jean François Soulet, Moscova nu a avut niciodată un plan bine conceput pentru a integra Europa de Est pe orbita geopolitică sovietică (J. F. SOULET, Istoria comparată a statelor comuniste (din 1945 până în zilele noastre, Polirom, 1998, p. 17;R. J. CRAMPTON, Europa Răsăriteană în secolul al XX-lea... și după, Curtea Veche, 2002, pp. 240-241). Stalin și-a impus, printr-o gamă largă de tehnici manipulative, propriile interese în Europa de Est, speculând indecizia și tonul conciliant al partenerilor occidentali.

Istoricul Ioan Scurtu, în mod inspirat, caracterizează perioada anilor 1946-1947 drept o „coabitare tot mai dificilă” (I. SCURTU, Istoria Românilor în timpul celor patru Regi. 1866-1947, IV. Mihai I, ed. a II-a, Editura Enciclopedică, 2004, p. 157). Același istoric, în volumul citat, surprinde în câteva cuvinte situația existentă în România acelor ani postbelici: „La sfârșitul anului 1946 și în prima jumătate a anului 1947 au avutloc importante mutații în viața economică și social-politică a țării. Ele auvizat instaurarea controlului de stat asupra vieții economice, limitareaposibilităților de acțiune ale marii burghezii, consolidarea pozițiilor Partidului Comunist, îngrădirea activității partidelor Național-Țărănist șiNațional-Liberal, și scoaterea lor de pe scena vieții politice a României.Toate acestea au contribuit la șubrezirea pozițiilor Monarhiei, care sevedea tot mai izolată și neputincioasă” (p. 171).

Un pertinent comentariu asupra pre-istoriei evenimentului de la 30 decembrie 1947 - abdicarea silită a Regelui Mihai I, abolirea Monarhiei și instaurarea Republicii Populare Române - îl face scriitorul și istoricul Alex Mihai Stoenescu într-un demers, deocamdată, singular în istoriografia română: „Prin caracterul său previzibil, lovitura de stat din 30 decembrie 1947 a fost și cea mai simplă acțiune de acest gen din istoria României. În perioada 23 august 1944-1947, Monarhia română a fost deposedată de toate atributele sale și a murit fără violență și chiar fără prea mult zgomot, înainte ca anul 1947 să se sfârșească. A fost o nedreptate în ce-l privește pe tânărul suveran, dar și finalul unei crize prelungite a instituției monarhice, demolate prin lovitura de stat din iunie 1930, punct de cotitură în existența sistemului democratic, și dominată timp de peste un deceniu și jumătate de ilegitimitate. Însă dispariția instituției monarhice, ca o ruină adusă la nivelul zero și arată, a fost provocată direct de ocupația sovietică, expresie a împărțirii sferelor de influență la sfârșitul războiului. Când au văzut pentru prima oară soldați sovietici, regina-mamă Elena, la Târgu-Jiu, și scriitorul Mihail Sebastian, la București au avut reacții diferite. Regina Elena nota în jurnalul ei: «Străzile erau împânzite de soldați ruși - niște brute muradare cu mers greoi». Mihail Sebastian, activist comunist în ilegalitate, va nota în Jurnalul său: «Soldații ăștia ruși, care trec pe străzile Bucureștiului, cu zâmbetul lor de copil și cu bădărănia lor cordială, sunt niște îngeri». Este expersia prăpastiei între două lumi. România s-a aflat în perioada 1944-1948 între aceste două lumi, alunecând vertiginos în cea de-a doua.” (A. M. STOENESCU, Istoria loviturilor de stat în România. 1821-1999, III. Cele trei dictaturi, RAO, 2010, pp. 590-591).

În mod concret, abdicarea Regelui Mihai a fost decisă de Comitetul Central al Partidului Comunist Român în ședința din 29 decembrie 1947. După ședință, Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri, i-a solicitat Regelui o audiență pentru dimineața zilei de 30 decembrie, prin Dumitrie Negel, Mareșal al Palatului Regal. Regele se afla la Sinaia și, inițial, a refuzat să se întoarcă la București. În final, a acceptat, la insistențele lui Petru Groza. La întâlnire, Groza a venit însoțit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al P.C.R. Evenimentele acelei întâlniri au fost relatate de către Regele Mihai însuși:

„[La 30 decembrie 1947] am ajuns la casa din Șoseaua Kiseleff. N-am așteptat mult și Groza s-a arătat însoțit de Gheorghiu-Dej. (...) Am intrat în salon, ne-am așezat și, fără să aștepte mult timp, Groza, pe buze cu un zâmbet jovial, a spus: «Am venit să discutăm despre un divorț amiabil». Noi n-am înțeles ce vrea să zică. «Despre ce divorț este vorba?» l-am întrebat. Atunci, Groza a început să se încurce într-un lung șir de explicații, că momentul politic e foarte grav, că marile puteri așteaptă, că nu mai e nevoie de monarhie, că monarhia împiedică democratizarea și modernizarea țării și așa mai departe (...) Aberații. Dacă monarhia n-ar fi respectat regulile de joc ale democrației, nici ei n-ar fi ajuns așa de ușor la mine. (...) După ce a încetat încâlcita lui explicație, mi-a întins o hârtie. Am luat-o și am citit-o la repezeală. Când am înțeles despre ce este vorba, am protestat cu atât mai mult cu cât mi se cerea acordul pe loc. (...)

Am cerut să mi se dea documentul, ca să-l citesc în liniște, și m-am retras în biroul meu. (...) Alarmați, mi-au comunicat că firele telefoanelor fuseseră tăiate, că garda Palatului a fost arestată și înlocuită cu soldați din alte regimente și că suntem ținta unor trupe de artilerie gata în orice moment să tragă. (...)

Am încercat să tratez cu cei doi în termeni raționali. N-a fost chip să ne înțelegem. De fapt, Constituția pe care o invocam încetase de mult să aibă o putere asupra lor. Au recurs la șantaj.

Mi-au comunicat că, tergiversându-se semnarea actului, locuitorii Bucereștiului își vor da seama că aici se întâmplă ceva deosebit, iar ei, membrii guvernului, adică și comuniștii, vor fi nevoiți, pentru a contracara orice formă de opoziție, să execute peste o mie de studenți dintre cei ce fuseseră arestați în ultimul an. (...)

Începusem să cunosc ferocitatea acestui om care se dădea în fața lumii drept reprezentantul celor mai democratice vederi. (...) Nu era ieșire. Am uitat până și de faptul că sunt înconjurat. Asta era înainte de prânz. Pe la zece, unsprezece dimineața (...).” (M. CIOBANU, Convorbiri cu Mihai I al României, Humanitas, 1997, pp. 59-62).

Profesorul Radu Carp atrage atenția, într-un studiu publicat de curând, asupra conținutului Legii nr. 363/30 decembrie 1947 (pe care am prezentat-o mai sus, spre edificarea cititorului) și a implicațiilor juridice pe care aceasta le conține:

„Un aspect care nu a fost deloc analizat până în prezent este chiar conținutul acestei legi. Autorii tentativei de lovitură de stat au comis doar aparent o greșeală: la acea dată, Constituția din 1866 era abrogată implicit de Constituția din 1923. Desigur, textul Constituției din 1923 nu conținea o abrogare explicită a actului fundamental precedent, dar din conținutul ei se poate deduce foarte clar că a avut loc o abrogare implicită la data intrării în vigoare a Constituției din 1923. De ce s-a preferat în acest caz o trimitere la o constituție care era abrogată, cea din 1923 fiind calificată în mod eronat doar o «modificare» a acesteia? Este o eroare de redactare sau o greșeală intenționată? Considerăm că avem de-a face cu o greșeală intenționată, premeditată. Singura variantă de a schimba forma de guvernământ din monarhie în republică, evitându-se calea firească (transformarea Adunării Deputaților în Adunare Constituantă, abrogarea integrală a Constituției din 1923, organizarea unui referendum pe baza unei legi votate de Adunarea Deputaților, înainte de transformarea în Adunare Constituantă), era punerea între paranteze a întregului interval de timp 1866-1947. Pentru a ajunge la acest scop, era necesară o referire și la Constituția din 1866, chiar dacă aceasta era abrogată. Astfel, printr-o operațiune premeditată, s-a repus în vigoare o constituție abrogată doar pentru a elimina orice referință posibilă într-un viitor text constituțional de după proclamarea republicii la forma de guvernământ a monarhiei. Referința din Legea nr. 363/1947 este doar aparent absurdă. Evident, o asemenea lege nu putea produce efecte, dar prevederile ei erau modalitatea cea mai apropiată de a conferi o aparență de conformare cu cadrul constituțional existent la acea dată” (R. CARP, Actul de la 30 decembrie ca lovitură de stat: unicitate, constituționalism, context comparat, în AL. MURARU, A. MURARU coord., Regele, comuniștii și Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I, Polirom, 2017, pp. 256-257).

Același autor concluzionează că „România este singura țară din Europa de Est în care trecerea de la monarhie la republică s-a făcut brusc, într-o singură zi, printr-o tentativă de lovitură de stat care a determinat o abdicare obținută prin forță și poate fi considerată nulă de drept, prin schimbarea formei de guvernământ care s-a făcut prin încălcarea premeditată a cadrului constituțional existent și prin publicarea în Monitorul Oficial a unei legi care de fapt nici nu a fost votată de puterea legislativă.

Acest lanț de încălcări ale ordinii constituționale stă la baza unui fenomen unic: abdicarea petrecută în România pe 30 decembrie 1947 nu se poate compara nici cu cu acte similare din alte state care au împărtășit un destin similar (tranziția de la democrație la comunism în Europa de Est), nici cu alte abdicări din istorie” (p. 258)

Așadar, rememorând evenimentele, putem emite concluzia că trăim, după 73 de ani, într-o formă de guvernământ ilegitimă și impusă prin fraudă. Chiar dacă admitem că Regele Mihai a abdicat de iure, decizia sa, de reprezentant al Monarhiei, nu s-a putut răsfrânge, juridic vorbind, asupra instituției monarhice în sine. Aceasta a fost ilegal abolită, fără referendum, astfel încât perpetuăm ceea ce au hotărât Stalin, Petru Groza, Dej și Iliescu. Întrebarea este: până când?

 Cătălin Mocanu

Profesorul Cătălin Mocanu a fost inspector educație permanentă și istorie/discipline socio-umane la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și predă istoria la Școala Gimnazială "Anghel Saligny" Focșani

 Cătălin Mocanu este colaborator al Ziarului de Vrancea

Articol republicat în Ziarul de Vrancea

Prima publicare  30 decembrie 2020

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.