Foto | Seceta fără precedent de anul acesta a făcut prăpăd în Vrancea
Seceta fără precedent, a făcut prăpăd. Pentru al treilea an consecutiv oamenii nu vor avea ce aduna de pe câmp, unii nu vor avea cu ce plăti lucrările agricole. Este secetă pedologică, conform specialiştilor. Acest fenomen înseamnă - pe înţelesul tuturor - , scăderea rezervei de apă din sol la adâncimea de udare sub conţinutul de apă uşor disponibil, iar scăderea sub punctul de ofilire este considerată „secetă pedologică puternică”.
În ultimii 3 ani fermierii vrânceni au cules din ce în ce mai puţin de pe suprafeţele lucrate, în timp ce datoriile au tot crescut de la o zi la alta, de la un an la altul. Nevoia de sisteme de irigaţii conforme cu normele europene este urgentă pentru redresarea agriculturii româneşti, pe termen lung, aceasta este singura soluţie, mai ales că evoluţia climatică merge în mod evident către perioade lungi de secetă şi deşertizare.
„Nu avem gram de umezeală, nici la adâncime mai mare, nici mai deasupra”.
- Şi totuşi, semănaţi!
„Şi totuşi semănăm, pentru că trebuie să ne facem treaba.”
În zona Modruzeni, unde Canalul Siret - Bărăgan aduce apa până la un punct, o parte dintre fermieri au putut uda toată vara obţinând recolte foarte bune. La fel de bine ar fi fost şi pentru fermierii care au canalul la câţiva metri de terenurile lor dar, pentru că lucrările nu au fost finalizate la canal, doar amânate, încă odată, până în martie 2024 (cum a anunţat ministrul Agriculturii, Florin Barbu), fermierii au avut - şi au încă - foarte mult de pierdut. Au pierdut recoltele, au pierdut bani, sunt datori milioane de lei la distribuitorii de seminţe, îngrăşăminte şi erbicide, mai mult, au familii, copii mici, copii la şcoală, cărora trebuie să le poarte de grijă. În speranţa că va ploua, au tot amânat - în această toamnă - semănatul grâului şi orzului. Doar, doar s-o îndura bunul Dumnezeu să dea o ploicică bună, căci cei care decid n-au nici un gând. Nu se gândesc că se va scumpi pâinea, mălaiul, nu se gândesc că multe familii nu vor avea ce pune pe masă, nu se gândesc la copiii cu care se fălesc în zile de sărbătoare naţională şi care ajung la şcoală, de multe ori, cu burtica goală şi fără pacheţel.Dar de ce mă mir oare, când şi ceea ce au promis, „laptele şi cornul”, ajung pe sponci, sau deloc.
Dar, să ne întoarcem la oile noastre, la câmpurile uscate pârloagă, la bolovanii pe care nici lama plugului, ori discul, nu-i mai sfarmă, la disperarea fermierilor care simt cum îşi pierd orice speranţă. Din agricultură nu s-au îmbogăţit niciodată fermierii mici şi mijlocii, dar au putut rămâne pe linia de plutire. Acum nu mai ştiu ce să creadă, nu mai ştiu ce soluţie să aplice ca să nu se „scufunde” cu câmp cu tot. Aş fi vrut să aflu ce cred aleşii noştri despre această stare de lucruri cu care nu e de glumit, dar m-am oprit la timp, în sferele lor, nu zic înalte ( poate rarefiate ), au alte posibilităţi, alt trai, alte planuri şi visuri de... mărire.
Mi se pare ciudat să nu ştim dacă sunt sau nu preocupaţi de această situaţie. Chiar dacă o parte din agricultură, sau poate chiar toată, nu mai este de stat, la stat, coordonată de stat, asta nu înseamnă că fermierii, hai sa spunem particulari, să nu fie în atenţia lor, să nu existe un plan de avarie sau orice altceva, care să le asigure necesarul celor care nu fac agricultură şi nici bani nu au să cumpere la preţuri prohibite pentru ei produsele de care au nevoie zilnic. Oamenii nu pot fi lăsaţi fără pâinea cea de toate zilele... Probabil că nu, dar calitatea va fi una jalnică. E şi acum, în mare parte, dar avem de unde alege. Ne bucurăm că nu avem război, dar avem sărăcie cât cuprinde, care e la fel de grea şi de rea ca şi un conflict armat. Concluzia e dureroasă, mai săraci şi mai ne ajutoraţi ca acum n-am fost niciodată!
Dar, să ne întoarcem la „oile” noastre, fermierii mici şi mijlocii, despre care se crede că întorc banii cu lopata, vorba bunicului meu, care stau aproape tot anul cu sabia lui Damocles deasupra capului. Zilnic urmăresc cu îngrijorare buletinul meteo, doar, doar vor afla o veste bună: „Vine ploaia!”. Dar nu vine, nici măcar cea care se anunţă, redusă cantitativ, din ultimele 2-3 zile. Din primăvară îi urmăresc constant, aş putea spune că sunt îngrijorată ca şi ei de aceste, hai să le spunem dereglări climatice deşi fenomenul pare să anunţe schimbări climatice mari care, mai devreme sau mai târziu ne vor da, traiul zilnic, peste cap.
Conform planului, am ajuns la Modruzeni, acolo unde ajunge şi canalul Siret- Bărăgan, cu apă aproape întreg sezonul, dar nu pentru toata lumea, doar pentru cei care au înfiinţat organizaţii ale Utilizatorilor de Apă de Irigat(UAI-uri) şi primesc apă după voie. Cu ceva timp în urmă, aici a fost înfiinţată Cooperativa „Agro - Modruzeni”, care lucrează peste 800 ha. Apa ajunge foarte aproape de suprafeţele cultivate de cooperativa, care nu are însă înfiinţat un UAI, care le-ar fi prins bine, fermierii putând iriga gratis anul acesta. Între timp au pregătit dosarul, au obţinut semnăturile necesare, mai puţin pe cea a unui domn responsabil, care insistă că nu există canal pe care apa să ajungă la terenurile lucrate de cooperativă ( condiţie esenţială). Dar canalul există, numai că e plin de bălării. Cu puţin efort şi investiţie redusă, s-ar fi putut rezolva, după cum spuneau specialiştii în domeniu. Cred că ar fi bine să vină cineva la faţa locului, să vadă care e realitatea. Nici măcar nu-i departe, 25 km de la Focşani, până la Mărăşeşti. Poate că are dreptate şi domnia sa demnitarul, într-un anume fel, dar să existe măcar disponibilitatea de a rezolva situaţia. Este al treilea an în care seceta le-a tot afectat fermierilor toate culturile, al treilea an în care plătesc de unde nu prea au, al treilea an în care nu pot vorbi de câştig şi nu numai ei sunt în această situaţie ci şi proprietarii care au dat cooperativei pământurile în arendă. Singurii care s-ar putea bucura de această tristă, ca să nu spun disperată situaţie, sunt cei care au bani şi abia aşteaptă să fie scos teren arabil la vânzare, de nevoie, ca să-l cumpere cât mai ieftin. Am vorbit cu cei care lucrează pământul şi tot speră să fie mai bine şi pentru ei, dar Binele acesta - APA - nu-i pentru toata lumea, după cum se vede...
I-am găsit pe fermieri la semănat grâu, cam târziu, dar au aşteptat ceva ploaie. Pământul este atât de uscat, cum nu l-am văzut niciodată, decât la seceta asta cumplită. Nici acum nu-s condiţii bune de semănat, dar termenul e la limită.
„Boabele sunt semănate în uscătură, după cum vedeţi, la o adâncime de 4-5 cm. În uscătură nu avem gram de umezeală”, spune ing. agronom Marian Ciuruc - administrator „Cooperativa Modruzeni” - Vrancea.
- Se anunţă vreo ploaie, ceva? întreb
„Sincer, astăzi era anunţat 0,1 l/mp, la ora 09:00, dar deja este ora 09:00, cerul este înnorat, dar ploaie nimic!”
- Cum vă descurcaţi?
„Foarte, foarte greu.”
- Datorii aveţi?
„De la punctul în care nu aveam nici o datorie acum 3 ani de zile, aveam toate imputurile achitate, o să fim nevoiţi să luăm pe datorie seminţe, fungicide, îngrăşăminte, să arăm pe datorie...”
- Riscaţi?
„Riscăm falimentul”, spune ing. Marian Ciuruc - administrator „Cooperativa Modruzeni”
Au sperat că 2023 va fi un an bun, dar n-a fost să fie nici acum...
- Cum este pământul? întreb
„Uitaţi, bulgări care nu se pot sfărâma. Foarte greu, n-au pic de umezeală, e stâncă.”
- Cum stă sămânţa într-un astfel de pământ?
„Stă ca în sac, cum am semănat-o aşa stă”, mai spune ing. Marian Ciuruc.
Ca să nu piardă şi bruma de umezeală din sol, n-au mai arat cu plugul, au dat un singur disc. Nici îngrăşăminte n-au folosit căci, spun fermierii, pe secetă e ca şi cum ai da cu otravă.
Aveau speranţă la rapiţă, dar şi rapiţa a ieşit rară, firavă, cu goluri mari în solă.
„Aceasta este singura plantă în 4 cmp...”
- ... şi câte ar fi trebuit să fie? întreb
„Ar fi trebuit să fie la 15 cm, ... la alţi 15 cm încă una..., încă una... şi ele nu sunt. Uitaţi, sămânţa ce fel arată, e coaşcă goală”, spune Ciprian Ciuruc, preşedintele Cooperativei „Agro- Modruzeni”.
Rapiţa va fi întoarsă, altă cheltuială în primăvară, când va fi semănat terenul cu porumb sau floarea soarelui. Dar, dacă problema apei nu se va rezolva, pierderile vor fi mari şi în 2024. Din cauza secetei, o parte din fermieri spun că trag linia şi renunţă la această îndeletnicire care i-a adus aproape la sapă de lemn. Nelu Buhai, fermier din oraşul Mărăşeşti a hotărât.
- Cum aţi încheiat anul? întreb
„Foarte prost. Am reuşit să acopăr o parte din datorii. Trăgând linie, sunt pe zero. În momentul de faţă nu am semănat un bob de grâu, orz sau rapiţă, sincer să fiu aş vrea să renunţ. În ritmul ăsta nu mai pot să continui. Nu mi-a rămas un ban în buzunar!”
În ritmul acesta fermierii riscă falimentul, deşi luptă din răsputeri să-şi salveze investiţiile făcute până acum.
„Nici nu vreau să mă gândesc la lucrul ăsta. Am şi o vorbă, speranţa moare ultima. Atâta investiţie în utilaje, în pământ, cum să ne gândim la faliment? Din asta trăim, la urma urmei”, spune Ciprian Baclov, membru fondator Cooperativa „Agro- Modruzeni”
În aceasta perioadă nici specialiştii din agricultură nu au veşti bune, mai ales că ploile au fost la jumătate anul acesta din punct de vedere cantitativ, în concluzie insuficiente.
„Lipsa precipitaţiilor, cumulat cu lipsa de anul trecut, într-adevăr suntem în secetă pedologică accentuată. Şansele sunt ca deficitul de umiditate să scadă, asta înseamnă că ne trebuie ploi consistente, sau irigarea suprafeţelor care pot fi irigate. La rapiţă avem semănat 3900 ha, la grâu ca de obicei, 31.000ha.La rapiţă a scăzut foarte mult”, spune ing. Ticu Costandache, directorul Direcției.Agricole Județene(DAJ) Vrancea.
Poate că fermierii nu vor renunţa, parte dintre ei, dar nici să priveşti cum seceta îţi face scrum recolta nu se poate. Apa vine în zona agricolă Modruzeni pe Canalul Siret-Bărăgan, dar fermierii din Cooperativă nu pot uda pentru că nu au organizaţii ale Utilizatorilor de Apă de Irigat(UAI-uri). Problema asta s-ar putea rezolva dacă un singur factor de decizie din Vrancea şi-ar pune semnătura pe documentele pregătite deja de fermieri. Motivul pentru care refuză este „cuiul lui Pepelea”, un canal pe care apa ar ajunge până la terenurile fermierilor, dar care trebuie curăţat de bălării de către ANIF Vrancea şi racordat la Canalul Siret- Bărăgan, canal pe care demnitarul respectiv l-ar putea vedea, dacă s-ar deplasa în teren.( Janine VADISLAV )
