Național

Colana de stiri nationale: Femeile, majoritarea în funcţiile de conducere ale statului

Ziarul de Vrancea
11 nov 2011 1320 vizualizări
Peste 70% din posturile de conducere de la Muncă şi Finanţe sînt ocupate de femei

Femeile deţin peste jumătate dintre posturile de decizie din administraţia publică centrală şi cele mai multe posturi de conducere în ministere, potrivit unei cercetări publicate vineri. Studiul, realizat de Ministerul Muncii la cererea Comisiei Europene, arată că primele trei ministere "feminine", cu peste 50 la sută femei în posturi de decizie, sînt Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) - 73,91 la sută, Ministerul Finanţelor Publice - 71,14 la sută, Ministerul Justiţiei - 70,97 la sută. Primele trei ministere "masculine", cu peste 50 la sută bărbaţi în posturi de decizie, sînt Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - 64,71 la sută, Secretariatul General al Guvernului - 62,50 la sută, Ministerul Afacerilor Externe - 59,62 la sută. Per total, numărul femeilor cu funcţii de conducere în administraţia centrală îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor. Colectarea datelor nu a avut în vedere posturile de ministru, secretar de stat, preşedinţi cu rang de secretar de stat şi consilieri personali. Din 2003, Comisia Europeană a dezvoltat o bază de date on-line, care cuprinde situaţia femeilor şi a bărbaţilor în poziţii de decizie în domeniile politic, administraţie publică, judiciar, afaceri, finanţe, parteneri sociali şi ong-uri.


Baconschi, dezamăgit că presa nu a relatat despre "succesul diplomatic" al vizitei sale la Kiev

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, este dezamăgit că presa nu a relatat despre "succesul diplomatic" al vizitei sale la Kiev şi că a fost prea puţin interesată şi de "vizita crucială" a preşedintelui Traian Băsescu la Berlin. "Am revenit de nici o oră de la Kiev. După ani de iarnă diplomatică, dezgheţul. Primire la preşedintele Ianukovici, la premierul Azarov, la preşedintele Radei Supreme, Litvin, întrevedere bilaterală cu omologul Grişcenko şi o caldă întîlnire cu românii din Ucraina. Între România şi uriaşul său vecin se poate reînfiripa o relaţie normală", scrie Baconschi pe blogul său, într-o postare publicată joi seară. "Pe televiziuni, nimic despre acest succes diplomatic. Prea puţin şi despre vizita crucială a Preşedintelui Băsescu la Berlin, în acest moment grav de criză a Europei. Discuţiile Preşedintelui cu Angela Merkel, cancelarul ţării de care depinde în cel mai înalt grad salvarea euro sau evitarea dezastrului economic al întregului continent nu par să intereseze presa română", adaugă ministrul de Externe. El menţionează că nu a interesat nici întîlnirea miniştrilor de externe din statele riverane Dunării, pe care a organizat-o luni împreună cu vicecancelarul şi ministrul de Externe austriac, Michael Spindelegger, deşi Strategia UE pentru Regiunea Dunării poate contribui decisiv la dezvoltarea României. "E banal: lucrurile cu adevărat importante trec neobservate, în timp ce scandalul ţine mereu prima pagină", adaugă Baconschi.


Semnături pentru eutanasierea cîinilor fără stăpîn

Secretarul general adjunct al PDL, deputatul Lucian Bode, a declarat vineri că peste 200.000 de semnături vor fi strînse, numai în regiunea de vest a ţării, pentru susţinerea ordonanţei care prevede eutanasierea cîinilor fără stăpîn. Potrivit sursei citate, doar în judeţul Sălaj, în cele două săptămîni de cînd a început campania, au fost adunate peste 8.200 de semnături. "Această iniţiativă s-a lovit, însă, şi de rezistenţa unor ONG-uri şi a unor politicieni care fie nu au citit proiectul de lege, fie nu sînt interesaţi de rezolvarea acestei probleme. Pozînd făţarnic în apărători ai drepturilor animalelor şi în ecologişti, acuză PDL de intenţia directă de a impune eutanasierea cîinilor fără stăpîn ca unică soluţie de rezolvare a problemei", a declarat Bode. El a spus că, în realitate, proiectul de lege prevede crearea unui cadru legislativ pentru ca problema să fie rezolvată de administraţiile locale. "Legea obligă administraţiile locale să ia o decizie asupra felului în care urmează să rezolve problema cîinilor comunitari: fie sterilizarea acestora şi întoarcerea în stradă, fie sterilizarea şi plasarea în adăposturi, fie eutanasierea, fie posibilitatea adopţiei. Practic, se crează posibilitatea ca administraţia locală să ia o decizie pentru rezolvarea unei probleme care, cu cît este tergiversată, se înrăutăţeşte", a declarat deputatul PDL.
Votul final la ordonanţa privind gestionarea cîinilor fără stăpîn a tot fost amînat în ultimele săptămîni, democrat-liberalii declanşînd o campanie de strîngere de semnături pentru susţinerea legii, în timp ce asociaţiile de protecţie a animalelor solicită respingerea ordonanţei.

Borbely: Autostrăzile Tîrgu Mureş-Iaşi şi Transilvania sînt priorităţi

Vicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely a declarat vineri că autostrăzile Tîrgu Mureş-Iaşi şi Transilvania constituie priorităţi pe care Uniunea le sprijină. Ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat că în prezent se elaborează studiul de fezabilitate pentru autostrada Tîrgu Mureş-Iaşi, a cărei construcţie este sprijinită de reprezentanţii UDMR încă din 2008.
"Din cîte ştiu eu, încă nu este în faza în care să se ceară avize de mediu, acesta se cere cînd este în fază de proiectare. Este o autostradă care este clar că este sprijinită de noi, este normal, fiind o autostradă care ar trece Carpaţii şi ar fi de fapt o legătură între Moldova şi Ardeal. Noi am sprijinit-o atunci cînd s-a propus, în 2008, eram tot acolo, în Guvern. Nu noi trebuie să propunem sume, ci Ministerul Transporturilor. Vom avea o discuţie în Guvern care sînt priorităţile pe 2012. Pentru mine, ca tîrgumureşean, această autostradă este o prioritate. O prioritate este şi autostrada Transilvania", a spus Borbely. Premierul Emil Boc declara, în octomrbie, la Timişoara, că Guvernul are cinci proiecte mari pe care doreşte să le realizeze în parteneriat public-privat, privind construcţia unei hidrocentrale, a reactoarelor de la Cernavodă, centura Bucureştiului şi canalele Siret-Bărăgan şi Dunăre-Bucureşti. El preciza că la aceste proiecte se adaugă construcţia tronsoanelor de autostradă între Sibiu şi Piteşti şi Comarnic-Braşov, fiind în pregătire tronsoanele Tîrgu Mureş-Iaşi-Ungheni şi Ploieşti-Albiţa-Suceava.

Alţi trei romani au murit într-un accident în Ungaria

Trei persoane au murit şi alte cinci au fost rănite, dintre care două sînt în stare gravă, în urma coliziunii între un autocar românesc şi un camion slovac în centrul Ungariei, vineri dimineaţă. Toate victimele se aflau în autocar, a declarat vicepreşedintele Autorităţii pentru situaţii de urgenţă din Pest, Janos Szabo, adăugînd că şoferul a suferit răni uşoare. Cele trei persoane care au murit sînt cetăţeni români, a confirmat vineri la prînz Doris Mircea, director de comunicare în MAE. Ea a menţionat că nu există informaţii certe privind naţionalitatea celor şase răniţi. 




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.