Național

A inceput batalia pentru voturi

Ziarul de Vrancea
24 nov 2009 666 vizualizări
Antonescu face pact cu Geoana

Liderul PNL a exclus orice colaborare cu Traian Basescu, dar a conditionat sustinerea pentru Geoana de realizarea "proiectului Johannis" n Geoana s-a grabit sa accepte oferta


"Este exclusa orice colaborare intre mine si Traian Basescu. Basescu nu este un candidat de dreapta, cum sustinea aseara (duminica seara, n.r.), este un candidat populist, un om care va abuza de orice", a declarat ieri liderul PNL, Crin Antonescu. O eventuala sustinere a lui Mircea Geoana in turul doi al alegerilor prezidentiale nu va fi rezultatul unor trocuri pentru postul de premier, ci va avea in vedere convenirea asupra "proiectului Johannis", care nu poate fi facut cu Traian Basescu, a adaugat Antonescu. El a atras atentia ca nu vizeaza functii si a adaugat ca nu urmareste nici sa plaseze oameni de la PNL in anumite posturi.

Imediat, Mircea Geoana a declarat public ca Johannis este pregatit sa preia conducerea Guvernului, ceea ce inseamna ca, practic, cei doi lideri de partid au batut palma. Geoana a anuntat convocarea pentru astazi a Comitetului Executiv National (CEx) al partidului, pentru discutarea propunerii BPN de a initia un acord politic intre PSD si PNL pentru sprijin in turul doi al alegerilor prezidentiale.


Crin, mai ferm decit Calin


Crin Antonescu a spus ca este decisiv ce se intimpla cu votul celor care au optat pentru el in primul tur si, in acest context, a declarat ca nu le va recomanda votantilor sai sa se indrepte catre Basescu. El a precizat ca nu a avut nici un fel de discutii cu Basescu, desi au existat propuneri.

Prima reactie din tabara PDL a venit de la secretarul executiv al partidului, Elena Udrea: "Oricit de suparat ar fi Crin Antonescu astazi, este greu de crezut ca votantii domniei sale vor vota un candidat sustinut de Iliescu, Vanghelie si altii".

O pozitie mai concilianta pare sa aiba fostul lider liberal Calin Popescu Tariceanu: "Eu si colegii mei nu avem nici un fel de preferinta pentru discutii politice viitoare. Eu vad posibila o intelegere politica cu orice partid de factura democratica, tinind cont de experienta proasta pe care am avut-o cu PDL-ul in trecut".


"Bratianu se rasuceste in mormint cind vede ca Iliescu a pus basca pe capul liberalilor"


In contextul in care liderul liberal Crin Antonescu a anuntat ca exclude orice colaborare cu Traian Basescu, "Bratianu se rasuceste in mormint cind vede ca Iliescu a pus basca pe capul liberalilor", a comentat Adriean Videanu. Prim-vicepresedintele PDL a declarat ca democrat-liberalii considera ca "nimeni nu are voturile romanilor in buzunar" si a catalogat declaratia lui Crin Antonescu drept "o eroare politica", pentru ca nici un politician nu poate "negocia voturile romanilor".

întrebat daca declaratia liderului liberal Crin Antonescu nu creeaza un dezavantaj PDL, Videanu a spus ca aceasta este "o eroare politica, a unui politician tinar". Cei care au optat pentru Crin Antonescu au votat "o speranta, o idee", a mai spus Videanu.


Iliescu jubileaza la votul "anti-Basescu"


Ion Iliescu sustine, intr-un interviu acordat RFI, ca el este un avantaj pentru Mircea Geoana si nu un inconvenient, iar "cele 30 si ceva la suta reflecta tocmai sprijinul pe care i l-am acordat". "Eu cred ca, daca priviti rezultatele votului, trebuie sa vedeti si alt aspect: domnul Basescu abia a trecut de 30%, el care avea cu un an - doi in urma cote inalte, peste 50%. Deci domnul Basescu si-a pierdut sprijinul unui puternic bazin electoral. Lumea s-a saturat de prezenta domnului Basescu in fruntea statului, care a fost factorul cel mai perturbator in viata publica, in fiintarea si in activitatea institutiilor de stat. Deci daca vreti este un vot anti-Basescu, limpede, clar. Deci eu cred ca la turul al doilea se vor redistribui voturile de la alti candidati spre domnul Geoana, deci un vot anti-Basescu. Cred ca sint un avantaj (n.r., pentru Mircea Geoana), adica cele 30 si ceva la suta reflecta tocmai sprijinul pe care i l-am acordat."


Distanta dintre Basescu si Geoana s-a redus la 1,75%

n aseara, la inchiderea editiei, Basescu avea 32,52% voturi, Geoana 30,77%, iar Antonescu 20,13%


Dupa numararea voturilor din 96,55% de sectii, diferenta dintre Traian Basescu (32,52%) si Mircea Geoana (30,77%) a scazut aseara la 1,75 procente, fata de 2,58 procente, asa cum se anuntase la ora 14.00, in timp ce liberalul Crin Antonescu a obtinut 20,13%, a informat BEC. Urmatorul clasat este liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu 5,52%, urmat de Kelemen Hunor (UDMR) cu 4,03%. Independentul Sorin Oprescu a obtinut 3,21%, potrivit numaratorii partiale, in timp ce George Becali a obtinut 1,90% din voturi. Ceilalti candidati s-au situat sub pragul de 1%.

Traian Basescu a cistigat alegerile in Cluj, Constanta si Timis, dar le-a pierdut in favoarea lui Mircea Geoana in Oltenia si Iasi, precum si in Capitala unde s-a impus Crin Antonescu. Basescu a cistigat de asemenea si majoritatea voturilor exprimate de cetatenii romani aflati in strainatate.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.