Politică

USR Vrancea s-a înscris în cursa electorală

Ionel Sclavone
27 oct 2016 6049 vizualizări
Reprezentanții filialei Vrancea a Uniunii Salvați România a depus listele de candidaturi la Biroul Electoral Județean. Chiar dacă n-au reușit să depună liste complete, reprezentanții USR Vrancea speră să compenseze prin valoarea candidaților pe care i-a propus și să obțină voturile necesare pentru a accede în Parlament.

 

La Senat, lista este deschisă de caricaturistul Constantin Pavel, unul dintre cei mai mari artiști graficieni din România, premiat în cadrul a numeroase concursuri naționale și internaționale. După el, al doilea loc este ocupat de Ellen Popovici, profesoară la Liceul Teoretic Emil Botta din Adjud.

Foto: Constantin  Pavel

„Pregătirea acestor candidaturi a presupus un efort destul de mare din partea noastră deoarece USR este un partid la început de drum iar noi nu am mai făcut politică. Într-un final am reușit și suntem  mulțumiți deoarece am reușit să cooptăm candidați foarte valoroși pe listele noastre. Suntem oameni care am realizat ceva în viață prin forțe proprii iar acum credem că a venit momentul să facem ceva și pentru societate. Pentru alegerile din 11 decembrie, USR vine în fața alegătorilor cu altfel de candidați iar de această dată, suntem siguri că vrâncenii vor ieși în număr mai mare la vot deoarece au pe cine vota“, a declarat Constantin  Pavel.


Foto: Virgil Petrea 

La Camera Deputaților, lista candidaților USR va fi deschisă de Virgil Petrea, fost olimpic international la matematică, absolvent al MIT, angajat în prezent ca analist de risc în cadrul unei firme olandeze. Pe locul doi, a fost desemnată o altă tânără din Focșani, Anca Sandu.

Foto:Anca Sandu

Pe locul trei USR propune un inginer din Focșani, Petru Pletea, administrator al unei societăți comerciale. Locul patru a fost ocupat tot de un economist, absolvent al Academiei de Studii Economice București, Alin Miloaie care lucrează ca auditor în cadrul unei companii multinaționale. 


Foto:Alin Miloaie 

Prezent la depunerea candidaturilor la BEJ, vicepreședintele USR Vrancea Petru Pletea și-a exprimat speranța că USR Vrancea va face o campanie electorală frumoasă și va atrage un număr suficient de vorturi pentru a-și trimite reprezentanții în Parlament:


Foto:Petru Pletea

„Cred că este nevoie să se audă și vocea noastră în Parlament nu doar a politicienilor de carieră care își văd doar propriile interese. Am pornit la drum alături de USR deoarece mi-au plăcut ideile pe care le promovează și faptul că sunt foarte mulți tineri bine pregătiți și dornici să realizeze ceva pentru această țară. Pe lângă entuziasmul lor cred că este nevoie și de experiența noastră de viață ca să putem mișca lucrurile și să asanăm societatea românească“. (Ionel Sclavone)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
D.C.N, acum 2736 zile, 20 ore, 32 minute, 57 secunde
pacat ca lumea nu voteaza elite si nu voteaza minoritatile de partid , cum este si acesta. Majoritatea , adica toti frustratii de submediocrii ai romaniei vor vota anti - un partid , adica anti psd , citeste integral
costea, acum 2736 zile, 20 ore, 35 minute, 12 secunde
Indiscutabil, lista USR este cea mai valoroasa in comparatie cu listele celorlalte partide aflate in competitia electorala la Vrancea.Tocmai de aceea,sa ne asteptam la denigrarea ei, pe principiul citeste integral
Wolf, acum 2736 zile, 7 ore, 35 minute, 2 secunde
Disperarea este ca,oameni ca tine se lasa manipulati de alti ordinari aparuti acum,care se dau salvatorii Romaniei,dar care in principiu nu sunt decat niste propagatori ai depravarii occidentale,gen citeste integral
Dan Neagu, acum 2733 zile, 7 ore, 1 minut, 15 secunde
:)) Iar tu nu te lasi pana nu te dezvalui in toata splendoare ta de ******.
Apollo, acum 2736 zile, 21 ore, 42 minute, 4 secunde
Doamna profesor Ellen Popovici este si desteapta pe cat e de frumoasa ! Merita sa fie votata !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.