Jupiter a distrus primele planete ale Sistemului Solar
"Într-adevăr, după multe observaţii, sistemul planetar standard din Calea Lactee este aparent format dintr-un grup de planete din categoria «super-Terra» ale căror orbite sunt foarte apropiate de steaua lor", a explicat astrofizicianul Gregory Laughlin, cercetător la Universitatea California din oraşul american Santa Cruz şi coautor al studiului. "Super-Terra" este un termen care este atribuit acelor planete care au o masă de 1-5 ori mai mare decât masa Terrei, pentru cele mai mici dintre ele, şi de până la 10 ori mai mare decât masa Terrei, pentru cele mai masive dintre ele. Or, Sistemul Solar nu corespunde acestei caracteristici: nu există nicio planetă telurică care să aibă o orbită mai mică decât Mercur, planeta cea mai apropiată de Soare.
Încercând să explice acest fapt, oamenii de ştiinţă au formulat o nouă teorie. Savanţii americani spun că Sistemul Solar nu a fost întotdeauna aşa cum îl cunosc oamenii din epoca modernă. În momentul formării planetelor Jupiter şi Saturn, este foarte probabil ca o primă generaţie de planete telurice să se fi format în apropiere de Soare pentru a deveni corpuri cereşti din categoria "super-Terra". Însă mişcarea lui Jupiter în interiorul Sistemului Solar ar fi provocat o serie de perturbaţii gravitaţionale ce au condus la numeroase coliziuni între planete şi asteroizi. Fragmentele care au rezultat din acele ciocniri violente s-au îndreptat apoi spre Soare, atrase de forţa gravitaţională a astrului, şi, înainte de a se topi, ar fi distrus planetele din categoria "super-Terra" formate în jurul Soarelui.
Însă evoluţia Sistemului Solar nu s-a oprit atunci, potrivit teoriei avansate de cercetătorii americani. Fragmentele generate de acele coliziuni ar fi început să se aglomereze în jurul Soarelui şi ar fi sfârşit prin a se afla la originea unei a doua generaţii de planete. Acest fapt ar explica motivul pentru care Mercur, Venus, Terra şi Marte par să fie mai tinere decât planetele mai îndepărtate de Soare din sistemul nostru planetar.