Președintele Patronatului IMM Vrancea vrea autostradă pentru Moldova
La seminarul organizat de Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Vrancea, în colaborare cu CEC Bank și BTL Design, s-au căutat soluții și s-au dezbătut problemele cu care se confruntă mediul de afaceri
FLa eveniment au participat reprezentanții a peste 50 de firme, foști europarlamentari, dar și reprezentanții administrației publice și județene, Cristi Valentin Misăilă și Ionel Celmare, care și-au arătat sprijinul pentru mediul de afaceri, mai ales penrtu firmele mici și mijlocii. Principalele obiective pentru micii patroni au fost creditarea IMM urilor pentru dezvoltarea afacerilor, schimbul de experiență între companii și produsele oferite de CEC Bank – ca bancă pentru IMM, noutăți privind obligațiile fiscale în 2017, oportunități de afaceri cu investiții din fonduri europene.
Administrația publică locală dorește să devină un partener al mediului de afaceri
La întâlnirea oamenilor de afaceri și mici întreprinzători, reprezentantul municipalității, Cristi Misăilă, a exprimat faptul că administrația publică locală dorește să devină un partener al mediului de afaceri, în acest sens incluzând în componența Subcomisiei de Dialog Social, înființată la începutul anului, și reprezentanți ai IMM-urilor. ”Încă de la preluarea mandatului am considerat necesară înființarea unei Subcomisii de Dialog Social care să aibă în componență, ca membri, reprezentanți ai IMM-urilor și confederațiilor sindicale, pentru a putea dezbate toate problemele legate de mediul de afaceri, de mediul social și cultural. Voi fi întotdeauna un partener al acestui sector și mereu deschis colaborării pentru a găsi cele mai bune soluții în sprijinirea proiectelor ce permit dezvoltarea urbei noastre. Felicit organizatorii și aștept cât mai multe inițiative constructive pentru noi toți!”, a precizat edilul-șef.
Președintele IMM-urilor din Vrancea, Ion Roman, vrea autostradă
”Autostrada București – Focșani – Suceava trebuie să se construiască altfel încât cetățenii din Moldova să nu mai fie considerați de categoria a doua”, este de părere Ion Roman. Președintele IMM-urilor din Vrancea a prezentat autorităților, partenerilor și celor prezenți problemele importante cu care încă se confruntă micile întreprinderi. ”Guvernanții au rezolvat aproximativ 30% din problemele IMM, s-a scutit de impozit profitul reinvestit, au fost eliminate mai multe taxe birocratice, s-a introdus impozitarea IMM cu 1,2,3% din venit – corespunzător numărului de 1,2,3 salariati, creșterea plafonului de impozitare pentru microintreprinderi de la 100-500 mii euro anual”, a precizat Ion Roman. Președintele patronatului a atenționat autoritățile și guvernul că va trebui susținut mediul de afaceri iar că legea salarizării bugetarilor nu trebuie să afecteze activitatea firmelor. Detalii privind accesarea fondurilor europene au fost date de Ion Merhan, fost europarlamentar. Ion Radu, managerul organizator BTL Design București a subliniat importanța acțiunii dedicate întreprinzătorilor, fiind îmbucurător faptul că ”în Vrancea există un patronat IMM care antrenează micii afaceriști la cunoașterea problemelor în parteneriat cu autoritățile, ceea ce nu se întâmplă în toate județele”. (A.T.)