Ultima oră

Iniţiativele frumoase ale anului 2015.

Ziarul de Vrancea
30 dec 2015 2750 vizualizări
Veşti bune sunt, pentru noi, şi iniţiativele frumoase, care merită amintite chiar dacă nu putem cuantifica fericirea pe care o aduc. Pentru proiectele menite să ofere satisfacţie spirituală şi care contribuie la îmbogăţirea culturală a comunităţii, vă invităm să dăruiţi, alături de noi, aprecierea voastră.

Tinerii focşăneni, în sprijinul pădurilor 

Cine ne păzeşte pădurile? Hoţii!” – asta au strigat, din păcate, protestatarii care au ieşit în stradă la Focşani în luna mai, în Piaţa Unirii, pentru a manifesta împotriva defrişărilor. Iniţiat de arhitecta Diana Păduraru-Coban, protestul a avut loc în condiţiile în care judeţul Vrancea a pierdut, în ultimii 25 de ani, 30.000 de hectare de pădure, din cauza defrişărilor masive efectuate în special în zona montană. De asemenea, alte mii de hectare au trecut din proprietatea statului în proprietatea unor particulari, în urma unor retrocedări dubioase, mediate de aşa-numiţii procuratori, care au cumpărat drepturile litigioase de la foştii proprietari de dinainte de instaurarea comunismului. “Am iniţiat evenimentul pentru că aşa am simţit, fără să mă gândesc dacă vor mai fi proteste. Faţă de anul anterior, şi la protestul pentru Roşia Montană au fost mai mulţi oameni anul acesta, semn că focşănenii încep să fie mai receptivi”, spune Diana. Pentru a preîntâmpina riscul ca România să devină un deşert, au ieşit în stradă mai ales tineri, arătând că aceste nedreptăţi nu rămân fără ecou în rândul noilor generaţii. “Pierdem în fiecare zi hectare întregi de pădure, iar în locul lor nu mai plantăm nimic. Pentru a ajunge la vârsta maturităţii, unui copac îi trebuie 70 de ani. Investitorii de peste hotare sunt interesaţi atât de mult de pădurile româneşti, încât şi-au înfiinţat chiar şi o asociaţie ”, spunea Diana Păduraru-Coban în luna mai. Pasionată de scopul pentru care a ieşit în stradă, Diana mărturiseşte că i-a îndemnat pe prietenii ei să renunţe la a mai cumpăra brazi tăiaţi de Crăciun, încercând să devină ea un model demn de urmat. Pentru anul viitor, îşi doreşte să nu mai fie nevoie de proteste, iar schimbările să vină nu doar ca urmare a ieşitului în stradă, ci şi din iniţiativa autorităţilor.

 

 

La vremuri noi, straie vechi. Cele mai frumoase ii expuse de Sânziene 

 

Au cotrobăit prin lăzile de zestre ale părinţilor şi ale bunicilor şi au “confiscat” de acolo cele mai preţioase ii care merită să fie arătate publicului. Corina-Mihaela Cazaciuc, Diana Păduraru-Coban şi Elena Vlăsceanu au marcat la Focşani Ziua Internaţională a Iei, sărbătorită pe 24 iunie, de Sânziene, ca efect al unei mişcări de susţinere a simbolului cămăşii tradiţionale româneşti, mişcare iniţiată în 2012 de comunitatea online “La Blouse Roumaine”. Tinerele au adunat, într-o expoziţie organizată la Muzeul “Trepte de Istorie” din Piaţa Unirii, pe 21 iunie, iile valoroase din colecţiile voluntarilor interesaţi de iniţiativa lor şi i-au invitat pe vrânceni să le admire şi să le înţeleagă semnificaţia, profitând şi de fundalul sonor al Ansamblului Folcloric Profesionist “Ţara Vrancei”. “O expoziţie care doreşte să scoată la lumină iile moştenite de la bunicile şi străbunicile noastre” – aşa şi-au intitulat tinerele proiectul. Data de 24 iunie nu a trecut fără a fi marcată şi la Muzeul de Istorie şi Arheologie, de asemenea printr-o expoziţie coordonată de cele trei vrâncence inimoase. “Deşi a fost obositor, satisfacţia a fost că lumea s-a simţit bine”, a mărturist Diana Păduraru-Coban. 

 

 

 

 

Diana Păduraru Coban (foto Paul Bratu)

Foto Adrian Lupean


Vrancea arhaică, prin strădania unui colecţionar

Tot din iniţiativele frumoase ale anului face parte şi proiectul colecţionarului  vrâncean Daniel Ungureanu, care a deschis, pe 28 octombrie, la Secţia de Istorie a Muzeului Vrancei o expoziţie inedită intitulată "Vrancea Arhaică". Colecţionarul este poliţist la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi, de 25 de ani, colecţionează fotografii, documente, cărţi postale, plicuri, ziare şi alte obiecte vechi din perioada 1870 – 1945. "Sunt îndrăgostit de Vrancea, de legendele şi misterele ei, de peisaje, de tot de înseamnă Vrancea arhaică, de vechiul judeţ Putna. Având această dragoste faţă de judeţul nostru, am început să caut tot ceea ce era legat de Vrancea. Aşa am început colecţia", ne-a mărturisit Daniel Ungureanu. Expoziţia sa este deschisă până pe 1  februarie 2016, aşa că vă recomandăm să o vedeţi. 

Foto: Colecţionarul Daniel Ungureanu 

Romanul unei vieţi chinuite, cu gust de “cireşe amare”

Curajoasă să plece singură în străinătate, la nici 40 de ani, după ce îşi pierduse slujba pe care o avea într-o fabrică de confecţii din Mărăşeşti, Liliana Nechita (Angheluţă) a avut putere să consemneze momente din experienţa ei departe de casă într-un jurnal devenit apoi carte – “Cireşe amare”. “Viaţa emigrantului e o moarte lentă pe dinăuntru. Trupul tău poate fi oriunde, în Italia, în ceţurile Angliei, pe câmpiile Spaniei, mâinile culeg sau şterg, spatele se încovoaie, dar, odată ce ţi-ai lăsat sufletul acasă, înăuntru e moartea. Ai simţit vreodată cum se năruie lumea?” Aşa povesteşte Liliana viaţa cotidiană a celor mai mulţi dintre românii condamnaţi să câştige bani la sute, poate mii de kilometri depărtare de casă. “Cireşe amare” este romanul semnat de Liliana Nechita şi reeditat anul acesta de Editura Humanitas, un roman care imortalizează viaţa de emigrant în Italia, cu toate greutăţile pe care le presupune, cu toate neajunsurile şi suferinţele care vin la pachet cu visul de a avea o viaţă mai bună, mai înstărită. Cea care a intermediat publicarea acestei cărţi este o altă vrânceancă generoasă, Aurora Martin, cu care Liliana Nechita a fost colegă de clasă. Prima versiune a apărut în revista Avantaje. “Nu am scris «Cireşele» în scop personal, adică nu mă mândresc cu asta. E ca şi cum aş fi scris de bine despre un cutremur. E o tragedie naţională emigraţia română şi nu-mi place să mă pun moţ pentru asta”, mărturiseşte cu modestie Liliana. Badanta care a scris o carte despre emigrare, “o adevărată tragedie naţională”, a devenit, astfel, purtătorul de cuvânt al numeroşilor emigranţi, cu precădere al femeilor plecate la muncă în străinătaiate, dar a căror inimă a rămas în continuare acasă, în România, mai ales că, în ultimii ani, zeci de mii de vrânceni şi-au părăsit familiile pentru a munci peste hotare. Chiar de Crăciun, cartea ei a fost tradusă în limba italiană şi vede lumina tiparului la editura Emigrantul, a unui alt "vrâncean italian", jurnalistul Cristi Merchea. 

 

 

Lectura ca rutină, în viziunea BiblioPovestaşilor 

Gala Naţională a Voluntarilor din acest an i-a adus bibliotecarei Margareta Tătăruş Premiul Publicului, la categoria “Coordonatorul de Voluntari al Anului”, pentru implicarea în proiectul “BiblioPovestaşii”. De altfel, anul acesta, BiblioPovestaşii au fost voluntarii activi care au luat în responsabilitatea lor nevoia de a schimba modul în care sunt privite activităţile de voluntariat dedicate lecturii şi cărţilor în Focşani. “Un mare «Mulţumesc» merge către toţi cei care iubesc voluntariatul, către BiblioPovestaşii mei dragi, fără de care acest premiu n-ar fi fost al meu, ci al altui iubitor de oameni. Şi către toţi cei care au înţeles ce-am făcut noi, celor care ne-au susţinut şi încurajat, votat şi promovat. Către toţi cei care preţuiesc faptele bune făcute cu şi pentru Oameni! Toată preţuirea mea!”, a fost mesajul plin de entuziasm al Margaretei imediat după primirea premiului. În 2015, BiblioPovestaşii, coordonaţi de bibliotecara Margareta Tătăruş, le-au citit călătorilor cu voce tare în autobuze, supermarketuri, azile, case de copii, policlinici, şcoli, grădiniţe, cafenele şi biblioteci şi au organizat cursuri gratuite pentru copii, adolescenţi, adulţi şi seniori. În contextul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (11-17 mai), au pregătit evenimentul “Prindem gustul voluntariatului”, cu teatru stradal, poveşti digitale, un târg de oportunităţi pentru implicare benevolă în diverse proiecte, un marş al bicicletelor şi multe alte activităţi captivante. “BiblioPovestaşii” a fost, de fapt, un proiect inedit al Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu”, proiect ajuns la final în luna mai. “Povestea «BiblioPovestaşilor» merge însă mai departe şi ne arată nu doar voluntarii, ci oamenii frumoşi ai comunităţii noastre, dispuşi să ofere din timpul şi priceperea celor care vor să înveţe, să afle. 

Foto:Bibliotecarul Margareta Tătăruş, “Coordonatorul de Voluntari al Anului 2015"


“Focşanii de altădată”, scoşi la lumină de Sorin Tudose

Pasiunea jurnalistului Sorin Tudose – fostul nostru coleg – pentru Focşaniul de altădată s-a concretizat, după ani întregi de eforturi şi căutări în toate colţurile ţării şi chiar dincolo de graniţele ei, într-o bijuterie de album, sub numele “Focşanii de altădată - o istorie ilustrată”, lansat în luna iulie. 375 de fotografii din istoria Oraşului Unirii, reprezentând edificii publice, case particulare de epocă, străzi, locuri, dar şi oameni care nu mai sunt, au fost îngrijite cu migală şi atenţie de Sorin, vreme de câţiva ani. “N-am vrut să completez lista cărţilor mediocre scoase în Focşanii postdecembrişti”, mărturisea el înaintea lansării albumului. Între timp, cei care l-au ajutat în alcătuirea volumului au început să ne părăsească, lăsând în urmă contribuţia lor la un proiect pentru veşnicie; Olga Blănaru Iordănescu, o pariziană născută şi crescută în Focşani, este una dintre aceste persoane, care nu doar a dăruit fotografii ce au fost incluse în album, ci a susţinut financiar publicarea acestuia. Ea a plecat dintre noi în octombrie, în urma unui stop cardiac. Dedicarea şi strădania lui Sorin n-au putut, totuşi, să împiedice plecarea sa în străinătate, pentru un sprijin financiar în plus. “Am pus dragostea pentru Focşaniul de demult mai presus de orice. Şi nu am ajuns la capătul pasiunii. Totuşi, din motive de «mai fă ceva şi pentru viitorul tău, ăsta apropiat!», o să trebuiască să suspend pe o perioadă nedeterminată proiectul. Adică nu o să mai am timp să caut imagini din vechiul Focşani, n-o să îi mai aflu povestioarele, n-o să-i mai (re)descopăr personalităţile”, a scris Sorin Tudose în cea mai recentă postare de pe contul de Facebook Focsaniulvechi.ro. Albumul său poate fi, însă, comandat în continuare la numărul 0764 350 880 de către cei care ştiu să aprecieze valoarea unui volum care depăşeşte graniţele generaţiilor. 

 

Maeştrii vrânceni ai roboticii, premiaţi la concursuri de renume

“DendroRobotul”, doi roboţi meniţi să salveze vieţi – acesta a fost proiectul echipei IRIS 8, care a dat lovitura în acest an, la faza internaţională a World Robot Olympiad, din 6-8 noiembrie, în Doha-Qatar, de unde tinerii unirişti Anca Suliman, Cătălin Cernat şi Radu Agherghinei s-au întors cu un certificat de excelenţă pentru conceptul ingineresc. Cei doi roboţi comunică între ei, intervenind unul în sprijinul celuilalt în cazul unei explozii produse într-o mină, iar punerea lor în aplicare într-un context real nu pare deloc imposibilă, după cum consideră adolescenţii. “Dacă am crea acel robot, cred că am face un bine omenirii. Crearea robotului necesită foarte mult timp şi asta ne-a cam încurcat puţin, dar am scos-o la capăt”, spunea, înainte de concurs, Cătălin Cernat. Îndrumaţi de profesorul formator ing. Săndel Agache, coordonator al Centrului de Excelenţă pentru Robotică Educaţională ce funcţionează la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”, elevii au obţinut locul al doilea la faza naţională a competiţiei şi au mers la Doha însoţiţi de echipa Colegiului Naţional de Informatică “Tudor Vianu”, din Bucureşti, participând la categoria Open a concursului, cea mai dificilă, de altfel. Tineri din peste 50 de ţări le-au fost competitori, însă IRIS 8 a reuşit să se remarce şi să primească felicitările şi aprecierea organizatorilor. Cu un vehicul spaţial menit să exploreze noi planete s-a remarcat anul acesta şi echipa IRIS Robotics a Colegiului Naţional “Alexandru Ioan Cuza”, din care fac parte tinerii Andrei Iulian Marin, Ana Dragomirescu şi Tudor Cristian Măiereanu. Aceştia au obţinut locul al doilea la Competiţia Naţională de Rovere Exo-Ro, organizată în septembrie de Agenţia Spaţială Română (ROSA), în judeţul Buzău. 

Simbolurile româneşti, aşternute pe covoare de Flavia şi Andreea

Toată România ţi se aşterne la picioare când păşeşti pe covoarele concepute de tinerele focşănence Flavia Scînteanu şi Andreea Batros, două prietene din copilărie, cu studii şi experienţă în designul interior, acumulate în Italia, respectiv în China. Sub emblema “Romanian Moods”, cele două tinere au lansat, la sfârşitul acestui an, prima gamă de covoare ale căror modele cuprind motive din diferite regiuni istorice ale României. Piesele sunt lucrate în tehnica hand-tufted, cu materiale din Noua Zeelandă, într-o fabrică din China, ceea ce înseamnă că au trecut deja graniţa ţării noastre, însă Flavia şi Andreea vor să le promoveze în întreaga lume. Am locuit în medii creative în Europa şi Asia, unde am descoperit tehnicile tradiţionale asiatice de realizat covoare. După multe căutări şi cercetare, am ales fabrica ce se potrivea cerinţelor noastre în ceea ce priveşte materialele folosite, modul de lucru şi respectarea unor condiţii etice de muncă. Până în prezent, am finalizat producţia prototipurilor şi suntem gata de lansarea pe piaţa internaţională”, spuneau fetele la începutul lunii decembrie. Flavia şi Andreea şi-au intitulat proiectul “Dare to Rug” şi l-au înscris pe site-ul de crowdfunding www.wearehere.ro, cu scopul de a strânge fonduri pentru a purta covoarele în toate colţurile lumii, drept primul brand care foloseşte tehnica hand-tufted de produs covoare, împreună cu acest tip de materiale şi inspiraţia din motivele româneşti. Foto: Flavia şi Andreea (foto Adela Pârvu)

Veşti bune de la Tineret în (re)acţiune

Pentru al doilea an consecutiv, Clubul de Jurnalism al Ziarului de Vrancea -  Tineret în (re)acţiune - a continuat să scrie şi să aducă în vizorul cititorilor poveştile unor tineri ale căror idei năstruşnice şi performanţe notabile merită să fie recunoscute. România văzută prin ochii unor tineri cuceriţi de străinătate, petiţia pentru sprijinirea festivalului “Vin’ la teatru”, care a adunat aproape 600 de semnături (atât poate Focşaniul!), proiectul unei săli performante de artă urbană în Focşani, reuşita focşănencei Teodora Cobzaru la un concurs de interpretare în limba coreeană - sunt doar câteva dintre poveştile despre care mai tinerii noştri colegi au scris anul acesta. Cea mai recentă acţiune comună a clubului a fost încurajarea “alimentării” căsuţelor pentru cărţi din Parcul Schuman, înainte de Crăciun, alături de îndemnul “Ia o carte şi pune alta în loc!”. Clubul a fost înfiinţat în 2014, la iniţiativa redactorului-şef Silvia Vrînceanu Nichita, care şi-a propus să-i încurajeze pe tineri să scrie despre tineri, despre generaţia Facebook. Alina-Elena Vasiliu, proaspăt absolventă de Jurnalism, este coordonatorul editorial al acestui proiect prin care ne dorim să atragem cât mai mulţi tineri în lumea jurnalismului. Alături de ea, alţi tineri pasionaţi şi cu iniţiativă din Club dau culoare subiectelor jurnalistice de la Ziarul de Vrancea: Elena Ilaria Pahoncea Morcov, Antonia Ştefania Ivanciu, George Băzăr, Laura Cană, Diana Dediu, Dragoş Dimoftei, Alexandru Laurenţiu Cucu, Dana Maria Nicolau, Alexandra Mălinoiu, Laura Pătrăşcan, Serena Ţenea, Andreea Preda. Ne bucurăm să creştem tot mai mari, tot mai mulţi, tot mai pricepuţi şi să-i avem alături de noi pe tinerii care cred în iniţiativele frumoase, de perspectivă. În 2016, aşteptăm alături de noi şi alţi liceeni şi studenţi cu pasiuni jurnalistice. Uşa redacţiei noastre este mereu deschisă.

Pagini realizate de Alina-Elena Vasiliu pentru Ediția Veștilor Bune despre fapte bune, care apare de Anul Nou, un proiect exclusiv Ziarul de Vrancea. 

Povestește-ne și tu despre o inițiativă care ți-a stârnit admirația, respectul, care te-a mobilizat la acțiune. Așteptăm vești bune și de la tine! Îți mulțumim! 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.