Veşti şi Poveşti: Colecţia faptelor bune ale anului
Sunt(em) mulţi. E deja al treilea an de când ultimul ziar tipărit pe care îl scoatem în luna decembrie poartă pecetea “Ediţia Veştilor Bune”. Şi de fiecare dată am constatat acelaşi lucru: sunt mulţi aceia care au idei bune şi bucurii de dăruit altora. N-am epuizat colecţia noastră de oameni frumoşi şi ne bucurăm să fie aşa, pentru că asta înseamnă că va urma un 2016 cu alte crâmpeie de fericire. Noi toţi, împreună, aducem Veştile Bune, noi le facem să existe şi să ne lumineze, noi le dăm voie să arate că “oamenii sunt încă frumoşi”. Daţi pagină cu pagină din această ediţie şi, la final, vă veţi da seama că lumea nu e atât de tristă cum uneori aţi avut tendinţa să credeţi. Îndrăzniţi! Citiţi! Bucuraţi-vă de faptele bune! Sunt multe.
Dacă vrei să afli ce-i motivează pe vrânceni să facă fapte care să-i bucure pe alţii şi care sunt poveştile care ne-au impresionat anul acesta, citeşte numărul special al Ziarului de Vrancea de marţi, 29 decembrie, sub titlul “Ediţia Veştilor Bune” de Anul Nou. Sunt 12 pagini speciale de sărbători, reunite sub genericul "Veşti şi Poveşti". Ediția rămâne în magazinele de ziare până pe 3 ianuarie. La mulţi ani!