Ultima oră

VIDEO!!! "Toporatorii" arătaţi cu degetul în Piaţa Unirii: „Opriţi masacrul pădurilor!”

Silvia Vrînceanu
10 mai 2015 2770 vizualizări
In timp ce autorităţile se fuduleau în ceremonii patriotarde de Ziua Europei, iar pe la spate devastează pădurile, zeci de tineri au ieşit în stradă şi la Focşani pentru a cere stoparea jafului din codri. Activiştii de mediu au povestit cum s-a tăiat din pădurea de stejari de la Vărzăreşti sub pretextul igienizărilor. La manifestaţia care cerea stoparea defrişărilor au participat mult mai puţini oameni decât la concertele baronale plătite din banii noştri, aşa că nu este de mirare de ce guvernanţii ne vând pădurile pe câteva şpăgi care se regăsesc în jeep-urile care aglomerează şi poluează oraşul.

Într-un judeţ în care pădurile se fură cu totul şi trec în proprietatea noilor îmbogăţiţi, iar şeful Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi de Vânătoare, Alexandru Lefter, a fost arestat tocmai pentru că a pretins mită pentru o retrocedare ilegală, s-a organizat în sfârşit şi la noi un protest adevărat împotriva despăgubirilor abuzive. O reuşită civică demult aşteptată şi la Focşani. O manifestare energică împotriva furatului ca-n codru din ...codru, sub sloganul "Uniţi salvăm România". Se ştie că Vrancea face parte dintre județele unde tăierea ilegală a pădurilor este operațiune coordonată de organele de stat, mână-n-mână cu politicul.  Sâmbătă s-a demonstrat că şi Vrancea are cetățeni care pot lua atitudine. Este o victorie a societăţii civile în care a pus suflet arhitecta Diana Păduraru-Coban, o iubitoare de natură, care şi-a mobilizat prietenii şi cunoscuţii pentru a lua atitudine publică împotriva hoţilor din codri.
 

Hoţii de păduri
 

Suprafaţa împădurită a judeţului nostru s-a restrâns la doar 30% din teritoriu în ultimii ani, potrivit Direcţiei Silvice, şi continuă să se reducă.  Istoricii spun că numele judeţului vine de la "vrana", care se traduce ca "pădure", graţie suprafeţelor împădurite pe care le aveam aici. „Cine ne păzeşte pădurile?” „Hoţii!!!”, au răspuns într-un glas protestatarii care au ieşit în stradă sâmbătă. Aproape o sută de protestatari, majoritatea tineri, s-au adunat în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva defrişărilor legale şi ilegale. Peste 30 mii hectare de pădure a pierdut judeţul Vrancea în ultimii 25 de ani din cauza tăierilor masive efectuate în special în zona montană, după cum susţin activiştii prezenţi la protest. De asemenea, alte mii şi mii de hectare au trecut din proprietatea statului în proprietatea unor particulari, în urma unor retrocedări dubioase, mediate de aşa numiţii procuratori, care au cumpărat drepturile litigioase de la foştii proprietari. Ultima afacere duboasă vizează retrocedarea a 180 de hectare de pădure în Crângul Petreşti, în baza unor documente despre care chiar Direcţia Silvică Focşani susţine că ar fi falsificate.  De la "băieţii deştepţi", pădurile ajung în portofoliul unor companii străine. Numai un fond de investiţii, deţinut de americanii de la Universitatea Harvard deţine în Vrancea peste 35.000 de hectare. ”Dacă noi stăm acasă şi nu facem nimic s-ar putea să ne trezim cu un deşert în România. Pierdem în fiecare zi hectare întregi, iar în locul lor nu mai plantăm nimic”, a declarat Diana Păduraru-Coban, iniţiatoarea protestului de la Focşani.
 

Tăieri în pădurea de stejari
 

Locuitorii din 14 municipii din țară și românii din șase orașe din străinătate au protestat sâmbătă pentru oprirea despăduririlor abuzive, dar și cu scopul ca pădurile din România să devină o prioritate naţională pentru autorităţile statului. „Împreună putem opri masacrul pădurilor”, au strigat cei care au ieşit în stradă. În primele rânduri la protestul de la Focşani au fost activiştii de la Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă “Focul Viu” din Focşani, care au sesizat autorităţile statului în mai multe rânduri cu privire la tăieri abuzive. Chiar în această primăvară au fost semnalate tăieri masive în pădurea de stejari de lângă mănăstirea Vărzăreşti, aflată în aria de protecţie avifaunistică Subcarpaţii Vrancei. Tăierile au fost efectuate de Ocolul Sivic Dumitreşti sub pretextul ingienizării, după cum spun activiştii, dar în realitate s-a tăiat mult mai mult. “Au recunoscut că s-a încălcat legea, dar nu s-a dat nicio sancţiune”, spune George Pantelimon, activist de mediu de la Asociaţia "Focul Viu". Acesta cere guvernanţilor să nu mai modifice Codul Silvic în funcţie de interese politice şi cere o mai mare responsabilizare a silvicultorilor, până la ultimul pădurar, care aprobă adesea tăieri abuzive sub pretextul igienizării pădurilor sau a vârstei arborilor. „Sub aceste pretexte se reduce din suprafaţa forestieră naţională şi chiar din ariile protejate, pe care – culmea!, le-am înfiinţat pentru a păstra integritatea naturii şi a mediului înconjurător”, adaugă George Pantelimon.
 

"Locuri cu mai multe cioate decât copaci"
 

La rândul său, Nicu Panaitescu din Focşani, care a aflat de protest de pe Facebook, nu face distincţie între drujbarul român şi cel străin şi spune că ambii fac la fel de mult rău. „De fiecare dată când văd munţii dezgoliţi mi se rupe inima. În anumite locuri sunt mai multe cioate decât copaci. Dacă se continuă aşa e tragic!”, spune cetăţeanul. În opinia sa, un Cod Silvic care să fie aproape prohibitiv şi care să protejeze în mod real pădurile, dar şi instituţii şi oameni care să aplice ferm legea ar conduce la conservarea patrimoniului forestier. Cu toate că au ieşit în stradă pentru o problemă care ne priveşte pe toţi, vrâncenii de rând nu s-au alăturat iniţiativei. În schimb, seara, la spectacolele oferite de autorităţi din banii noştri, sub pretextul aniversării Zilei Europei, au fost mult mai mulţi interesaţi de distracţie şi voie bună. Să nu ne mai mirăm atunci că guvernanţii noştri ne vând pădurile şi ţara pe câteva şpăgi care se regăsesc în jeep-urile luxoase care aglomerează şi poluează oraşele în care mai nou se vând chiar şi spaţiile verzi. (Silvia Vrînceanu)

Get your own valid XHTML YouTube embed code


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
schimbu3, acum 3283 zile, 8 ore, 25 minute, 53 secunde
Mitingul s-a desfasurat fara niciun sprijin politic, a fost o manifestare a societatii civile deoarece se stie ca partidele politice, indiferent de culoarea lor sunt finantate din exploatarea, chiar citeste integral
cojan, acum 3283 zile, 11 ore, 9 minute, 34 secunde
Daca se opresc taierile eu ce fac ? Imi bag gardul pe foc ?
mocan, acum 3283 zile, 11 ore, 13 minute, 40 secunde
Politicienii nu sprijina manifestatia ? Am auzit ca in Vrancea s-a constituit un partid de opoztie, s-a constituit sau nu ?
cetateanu'', acum 3283 zile, 11 ore, 21 minute, 4 secunde
BRAVO PROTESTATARILOR !!
cetateanu'', acum 3283 zile, 11 ore, 25 minute, 15 secunde
Frumoasa initiativa,facuta de societatea civila a Focsaniului.Sper ca la organizarea noului protest sa participe si partidele politice,acelea care mai sunt in Vrancea,daca nu cele care sunt la putere citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.