O mamă disperată își strigă durerea
În Mărăşeşti, cel mai sărac oraş din Vrancea, o mamă singură, cu doi copii mici trăieşte de câţiva ani buni mai mult în stradă. Pe vreme rea îşi mai fac vecini milă de ea şi o primesc în casă. Fetiţa de 9 ani îşi face lecţiile prin parc. De ani buni solicită o locuinţă socială, dar situaţia nu s-a schimbat. Abia de ceva vreme primeşte un ajutor social şi suplimentele pentru copii, dar de casă nici vorbă.. Femeia este disperată, nu ştie unde să mai meargă, la cine să se roage să fie ajutată, să-şi crească fetiţele pe care le iubeşte ca pe ochii din cap.
Viaţa Marcelei Munteanu, din oraşul Mărăşeşti, este un roman. Au fost 9 fraţi care au avut o copilărie foarte frumoasă. Nimic nu lăsa să se bănuiască viaţa chinuită pe care Marcela avea s-o ducă mai târziu, viaţă lipsită de noroc, cum spune cu obidă. Părinţii au lucrat amândoi şi aveau salarii bune înainte de 89. După revoluţie au ieşit la pensie şi, când credeau că vor trăi fericiţi alături de copii şi nepoţi, boala a căzut ca un trăsnet. Tatăl Marcelei a făcut o tumoră pe creier şi a avut nevoie de o operaţie grea, care a costat cât casa lor vândută pentru a-l salva. Dar tatăl a murit şi au rămas şi fără casă. De atunci au trăit doar în chirie. Marcela s-a căsătorit, dar nici viaţa de femeie măritată n-a fost mai fericită. A adus pe lume doi băieţi care au acum 21 si 22 ani. Cel puţin ei muncesc în străinătate unde speră să-şi facă un trai mai bun. Căsnicia însă s-a destrămat, s-a ajuns la divorţ. Nici a doua n-a fost cu mai mult noroc, dar s-a născut Maria, o fetiţă isteaţă foc, elevă acum în clasa a III-a. Din a treia încercare a venit pe lume Estera... Tatăl ei nici n-a aşteptat venirea pe lume a copilului, într-o zi a plecat şi dus a fost.
„Am rămas singură, cu chirie, amărâtă. Nu aveam cu ce plăti... Aveam de ales, dau copiilor de mâncare, sau plătesc chiria? Mă dădea lumea afară, în stradă, stăteam prin parcuri. Mă mai ajutau vecinii, să dorm cu copiii la ei. Am mers la primărie, am spus că sunt pe drumuri, dar primarul nu m-a ajutat absolut cu nimic. Nu vreau să cerşesc la primărie, dă-mi, dă-mi, dă-mi! Atâta timp cât eu am făcut copilaşii ăştia este normal să muncesc până-mi ţâşneşte sângele din degete, dar o locuinţă socială, cât de mică, poate să-mi dea şi mie”, spune Marcela Munteanu cu lacrimi în ochi.
A mai rezistat, până-ntr-o zi . Era iarnă cumplită şi Marcela era disperată. Când şi-a pierdut orice speranţă, i-a sărit în ajutor un vecin din copilărie, care a găsit o soluţie de avarie.
„Acum doi ani am luat hotărârea, fără să mai întreb pe nimeni, să locuiască la noi, la Căminul pentru Persoane Vârstnice. I-am oferit o cameră şi au stat toată iarna. Eu sper ca cineva să se sensibilizeze, să găsească o soluţie pentru această familie”, spune Daniel Drăgan, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice, din Mărăşeşti.
Când s-a mai pus pe picioare, s-a mutat din nou la gazdă şi din nou a ajuns în stradă, după ceva timp. A stat cu copiii prin parc, la o verişoară, la mătuşi. A venit şi momentul în care i-au spus că nu se mai poate, erau 3 guri în plus la masă...
„Mi-a făcut ajutorul social şi cu suplimentele la copii târziu, foarte târziu. N-am avut cu ce plăti chiria şi m-au dat afara. Am lăsat lucrurile în drum şi am plecat.”, spune Marcela.
Maria şi-a făcut lecţiile prin parc ş n-a lipsit o zi de la şcoală. Marcela spune că are gânduri mari cu fiica ei, să înveţe, să aibă măcar ea o viaţă normală.
- Maria, ţi-ai făcut de multe ori lecţiile în parc? întreb.
„Da, pentru că nu am avut unde.”
- Cum înveţi? întreb.
„Învăţ binişor. bine... La română am luat un bine”, spune Maria netezind foile cărţii de citire.
În ultimii ani Marcela Munteanu a făcut nenumărate drumuri la primărie, dar edilul local i-a refuzat orice ajutor.
„Serviciul Public de Asistenţă Socială a ajutat-o şi a sprijinit-o foarte mult să obţină ajutorul social şi alocaţia de sprijin a familiei. Problema dumneaei este locuinţa socială. Momentan, Primăria nu dispune de o locuinţă socială, din păcate n-o putem ajuta. Pe viitor, când vom avea disponibilă o astfel de locuinţă, cu mare drag”, ne-a spus Ana- Maria Dima, asistent social Primăria oraşului Mărăşeşti.
Un nepot, care şi-a cumpărat un apartament şi a început în această vară să-l renoveze, i-a lăsat cheia o perioadă. Nu-i cine ştie ce, nu are apă, lumină.... Are doar un pat, o pernă şi o pilotă subţire sub care se strâng noaptea cele trei suflete necăjite, dar Marcela se bucură, măcar are un acoperiş deasupra capului. Pentru cât timp? Dumnezeu ştie!
„Stau într-un şantier, exact ca într-o casă părăsită. Mă ajută lumea de parcă sunt sinistrată”, se tânguie Marcela.
Pentru că în apartament nu există o masă, Maria îşi scrie temele direct pe duşumea.
„Mă dor picioarele, mă doare spatele când stau aşa, aplecată. Scriu frumos totuşi, măcar asta să ştiu”, spune fetiţa cu tristeţe.
Le lipsesc multe, trăiesc ca frunza pe apă, dar sunt fericite că se au una pe cealaltă şi au acelaşi vis.
„Am nevoie de îmbrăcăminte, de încălţăminte”..., spune Maria care, la 9 ani vorbeşte ca unul bătrân.
- Ce număr porţi? întreb.
„Eu? 32. Dar mai mult îmi doresc să avem casa noastră, să nu-mi mai fac temele pe drum, în frig, în parc şi pe jos. Să mă duc şi eu bine la şcoală, ca toţi copiii”, oftează fetiţa.
Vecinilor le este milă de mama singură cu doi copii, care abia trăiesc din cei 800 lei pe care acum îi primesc lunar.
„Este o femeie foarte bună”, spune o vecină.
- Se descurcă? întreb.
„Nu se descurcă, eu am ajutat-o cu ce am putut. Îmi este foarte milă de ea”, spune şi Daniela Nicolae.
Chiar dacă are doi copii, care au nevoie permanent de ea, Marcela munceşte cu ziua, să mai câştige un ban. Pentru ea, 50 lei înseamnă foarte mult.
„Nu-mi trebuie absolut nimic, decât o cameră. Nu vreau să cerşesc, vreau să muncesc pentru fetele mele.” spune Marcela Munteanu, femeia pentru care copiii înseamnă totul.
Deşi speră ca mama să fie ajutată, Daniel Drăgan, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice, ia în calcul ce e mai rău. El spune că dacă vor intra în iarnă în aceleaşi condiţii, este dispus să-i întindă o mână de ajutor, să nu moară în ger cu copiii ei. Dar nu aceasta este soluţia. Într-un oraş, chiar dacă este vorba de unul care abia supravieţuieşte, de pe o zi pe alta, este imposibil să nu se găsească un adăpost pentru această mamă şi copiii ei. Dacă doriţi să-i daţi o mână de ajutor, persoana de contact este DANIEL DRĂGAN - TEL 0784/ 226.249 ( Janine VADISLAV )
