Născut să sufere
S-a născut cu un defect, cum se spune la ţară, nu-l ţin picioarele. Unul mare, de vreme ce toată viaţa i-a fost dată peste cap. La 47 de ani, rămas în grija unui frate, care a moştenit casa după decesul părinţilor, Alexandru Pamfilie, din satul Ciuşlea, trăieşte singur cuc, fără vecini în apropiere, într-o odăiţă de sub pod, restul casei fiind închis probabil de teama răufăcătorilor. Îi mai trece pragul un vecin care, pentru 200 de lei/lună, vine să-l vadă, să-i gătească o lingură de mâncare, sau să-i spele schimburile. S-ar împăca cu toate, cu banii puţini pe care-i are de cheltuială, cu singurătatea şi durerile trupului, dacă ar avea un căruţ pe care să-l manevreze cu mai multă uşurinţă, să poată merge la biserică şi la magazinul de unde- şi cumpără pâine.
Până la moartea mamei, care l-a îngrijit cu mult devotament, Alexandru a avut alături un prieten din copilărie care, fiind îngrijitor la şcoală - peste drum de casa lui - trecea zilnic să ajute la treburile din gospodărie. Tot prietenul din copilărie îi citea facturile, căci Alexandru nu ştie să scrie şi nici să citească... N-a fost o zi măcar, în viaţa lui, la şcoală. De doi ani însă....
„Acum e in grija fratelui”, povesteşte Sandu Dumitru.
- Fratele e acasă? întreb.
„Momentan, nu...”
- E în grija, ca să zic aşa, a nimănui?
„A nimănui..., mai vine pe la el o soră şi-i aduce mâncare. Am venit, i-am mai făcut mâncare, i-am făcut curăţenie, cu lemne, cu un sfat... Un sfat face foarte mult pentru el”.
Trăieşte ca păsările cerului, din bani puţini şi din alimente luate pe datorie.. Cât stăm de vorbă, soseşte şi poştaşul cu pensia, 340 lei.
- Aceştia sunt banii de pensie? întreb.
„Da.”
- Cât primiţi?
„3.400.000 lei vechi.”
- Vă ajung?
- ”Nu-mi ajung, dar n-am ce să fac,” oftează Alexandru
„Din banii ăştia îşi cumpără alimente...”, spune Sandu Dumitru.
- Ce mănâncă?
„Un cartofior, un cârnăcior, cât ii ajunge.”, mai spune îngrijitorul scolii.
Banii alocaţi de primărie pentru însoţitor sunt luaţi de fratele plecat în străinătate, intră direct pe cardul lui. Alexandru ar vrea să-i primească el, să nu mai fie la mila altora, mai ales că trebuie să achite toate cheltuielile din gospodărie.
„Plătesc lumina, îmi iau mâncare, dacă mai rămâne..., dacă nu... Am o femeie care mă crede şi-mi dă aşa, pe datorie şi când am, îi dau înapoi.”
- La magazin? întreb.
„Da.”
De aproape 2 ani, contra cost, îi deschide uşa un vecin care vine să vadă dacă îi este bine, dacă are mâncare sau rufe de spălat.
- De când vă ocupaţi de dumnealui? întreb.
„De doi ani.”
- Ce faceti de obicei?
„Mâncare, îi mai spăl.... ”
- Ce-i gătiţi?
„Ce vrea el, ciorbe...”
- Sunt bani suficienţi?
„Da.”
- Ajunge pensia? întreb.
„Nu-i ajunge....., mai trimite fratele lui.”
- Cam, cât?
„100 de euro.”
- Din care jumătate sunt pentru dumneavoastră.
„Da, şi jumătate îi dau lui”, spune vecinul Gelu Meiroş.
Alexandru are probleme mari de sănătate, oricând i se poate face rău, sau se poate prăvăli de pe treptele înalte, la peste 2m înălţime de la pământ, trepte pe care şi un om sănătos le urcă şi le coboară cu teamă. Ca să se deplaseze, omul se foloseşte de un căruţ artizanal, greoi, care cere forţă să fie mişcat din loc. I-a rupt pur şi simplu mâinile. Bărbatul spune că are dureri din ce în ce mai mari, din cauza cărora nu poate dormi noaptea.
- Cum vă descurcaţi cu căruţul? întreb.
„Foarte greu”.
- Obosiţi?
„Mă doare mâinile...”
- Le mai simţiţi?
„Le mai simt, câte puţin.”
- Când vă dor mai tare?
„Noaptea”, şopteşte Alexandru cu lacrimi în ochi.
„Un căruţ uşor, mai performant, l-ar ajuta foarte mult. El merge la biserică sărbătorile, de fiecare dată”, îl susţine Sandu Dumitru. prietenul din copilărie.
Dacă doriţi şi puteţi să-l ajutaţi, Alexandru Pamfilie ar avea nevoie urgentă de un căruţ pe puterea lui, de îmbrăcăminte, încălţăminte mărimea 43 şi alimente căci iarna cea grea bate la uşă. Persoana de contact : prof. RICA VERDETU TEL. O766 / 505. 169
( Janine VADISLAV )
