Social

LA FAPTE BUNE SI DUMNEZEU SE ALATURĂ

Janine VADISLAV
16 iun 2017 7484 vizualizări

Familia Vidreanu, din comuna Vidra,  trăieşte de ani buni cu „sabia lui Damocles deasupra capului... ” Căsuţa în care locuieşte stă să se năruie peste cele 10 suflete, 8 copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 16 ani şi părinţii lor. Cei doi, Ion şi Cornelia,  abia fac faţă traiului reuşind cu greu să pună pe masă pâinea cea de toate zilele

. Nici în visele lor cele mai frumoase nu au  îndrăznit să spere, o clipă măcar, că vor avea o căsuţă  cu un acoperiş care să nu se năruie  sub un pospai de zăpadă, punându-le viaţa în pericol.  Un om cu  suflet mare, care a auzit de necazurile familiei,  sfătuit şi de edilul localităţii, care a contribuit financiar la proiect ( ca simplu consătean şi nu ca primar ), a decis să le construiască o căsuţă, nou-nouţă, în care să se simtă în siguranţă. Când a început lucrul, şi-a dat seama, în funcţie de terenul avut la dispoziţie,  că nu va putea  adăposti întreaga familie pe 75 m.p. şi a decis să extindă proiectul pe verticală. Din acel moment bugetul a crescut destul de mult aşa că, acum, iniţiatorul proiectului  roagă,  la rândul lui, să fie susţinut şi de alte persoane cu putere financiară, să finalizeze ceea ce a început deja.

 

Viaţa familiei Vidreanu nu e deloc roză. Singurele momente de bucurie au fost căsătoria lui Ion cu Cornelia şi venirea celor 8 copii pe lume: Valentin (16 ani), Mihaela (14), Teodora (12), Vasile (10),  Mariana(9), Alexandra(7), Alin (5) şi Ana, care a împlinit 6 luni. Părinţii s-au împăcat cu gândul că viaţa lor nu va fi nici uşoară şi nici îmbelşugată, s-au împăcat cu lipsurile de tot felul, dar s-au rugat să-i ţină Dumnezeu în putere, să-şi poată creşte copiii şi să-i  poată aşeza la casele lor.  Pentru ei, important  este faptul că familia este unită, că se pot baza unul pe celălalt. Mama  trece zilnic un adevărat examen: să-i hrănească, să le  pregătească hăinuţe decente pentru şcoală, să nu sufere copiii că sunt săraci.  Cornelia spune că deseori rămân fără nici un ban şi copiii nu au nici ce mânca. Supravieţuiesc de la o lună la alta din 1500 lei/lună, alocaţia şi un ajutor social, din care plătesc utilităţile, haine, încălţăminte şi rechizite, dar şi cele  10 pâini zilnice, fără de care nu se poate trece peste zi.

- Rămân copiii nemâncaţi?

Rămân...  Toţi merg la şcoală..., unul merge la grădiniţă. De cele mai multe ori banii nu ajung, chiar dacă soţul meu merge cu ziua la muncă. Din 25, 30 lei /pe zi nu poţi face prea multe. Numai ca să asigur hrana pe-o zi, îmi trebuiesc minim 50 de lei. Nu mă plâng, ne-am obişnuit şi cu puţin, sănătoşi să fim”.

-  Cum reuşiţi?

„Ne-au mai ajutat  vecinii, oameni foarte de treabă. Îi iubesc pe copii. Când au nevoie, mai merg să-i ajute la treabă”, spune Cornelia.

„Tot timpul i-am ajutat, cu ce am putut că nici eu nu sunt înstărită, spune vecina de lângă casă. Sunt oameni de treabă, de cuvânt, nu pun mâna să-ţi ia un capăt de aţă. Copiii sunt la fel,  ordonaţi, bine educaţi, nu trec pe lângă tine fără să spună „săru' mâna”. Să-i ajute Dumnezeu să se mute în casă nouă şi să le dea sănătate celor care s-au gândit la aşa o faptă bună, că-i pomană!”

Cornelia stă acasă, cu copiii, dar Ion lucrează, cu ziua, prin localitate. Nu câştigă cine ştie ce, 25-30 lei/zi, bani din care cumpără pâine.  Puţinii bani pe care îi au  sunt împărţiţi de cu seară. Ştiu exact ce vor cumpăra şi, cu ajutorul Domnului speră să şi reuşească. E greu, Ion Vidreanu nu are un loc de muncă stabil, nici meserie nu a învăţat şi nici carte nu ştie. Au fost 7 fraţi cu părinţi săraci. Ion a fost argat  de la vârsta de 8 ani, pe mâncare şi haine. La 22 de ani s-a trezit că nu ştie nici o meserie. Se descurcă cu ziua prin sat, oamenii îl cheamă, că e harnic, dar plata e tare mică.

 - Lucraţi?... îl întreb.

„Mă duc cu ziua pe colo, pe colo.”

- Câţi ani aveţi? Cum de n-aţi învăţat o meserie?

„Am 40 de ani. M-au dat părinţii de mic la un văr, aveam grijă de animale. Am stat vreo 12 ani...”, spune Ion.

Din puţinul câştigat în această perioadă, a cârpit căsuţa cum a putut, a reparat gardul şi a întemeiat o familie. N-a apucat să mai  înveţe o meserie, dar e neîntrecut la muncile câmpului. Nici Cornelia nu a avut o viaţă  fericită.  Rămasă a nimănui şi-a trăit copilăria  la orfelinat, care i-a asigurat un adăpost, hrana zilnică şi asistenţă medicală. N-a învăţat decât 5 clase, Dumnezeu ştie de ce, căci este foarte isteaţă şi-şi conduce familia cu mână fermă. Copii ei învaţă bine şi sunt sprijiniţi de părinţi să aibă o meserie, un rost în viaţă, să nu se chinuie aşa cum se chinuie ei. Îşi reproşează că nu poate face mai mult pentru copii pe care ii are, deştepţi, frumoşi, bine educaţi, o realizare excepţională, dacă ne gândim câţi părinţi - cu posibilităţi materiale -  au eşuat în relaţia  copil / părinte.

„Am avut o viaţă grea, o copilărie nefericită... Mi-am jurat că nu li se va întâmpla copiilor mei la fel... Nu i-am forţat să muncească acasă, sa meargă la câmp, la treabă... Pentru ei important e să înveţe, să facă ceva pentru ei,  destul ne-am chinuit noi...”, spune, printre lacrimi, Cornelia Vidreanu.

Copiii nu au simţit niciodată că le-ar fi lipsit ceva. Dragostea celor doi părinţi a fost ca un balsam pentru copilăria lor şi lipsurile de tot felul din casă.

„Noi am fost crescuţi că mai mult nu se poate face din ceea ce câştigă părinţii cu ziua prin sat, spune Mihaela care tocmai a terminat clasa a IX la Liceul  „Simion Mehedinţi”, din Vidra. Eu eram oricum mulţumită, mie nu mi-a lipsit nimic.  Am vrut o hăinuţă, o bluziţă, un pantalon, le-am primit. Mai mult decât orice contează familia, sănătatea.  Nu speram să avem o casă şi mulţumim din suflet celor care  ne ajută acum”

Singura teamă pe care a avut-o familia, a fost să nu se dărâme căsuţa peste ei. În ultima clipă, ca-ntr-o minune, un om s-a oferit să-i ajute. La început au crezut că e doar o glumă...

„Am rămas cam aşa!” spune Ion, care ne şi arată cum, adică, cu gura căscată de uimire.

- Nu v-a venit să-l credeţi?

„Nu! Ne-am gândit, ori ne ajută, ori ne-a pus să dărâmăm degeaba. S-a ţinut de cuvânt, ne ajută în continuare”,  spune Ion Vidreanu.

Şi Cornelia îşi pierduse orice speranţă să mai aibă vreodată o casă  nouă.  Cu şase copii la şcoală,  era greu de crezut  că va putea repara casa, cât despre una nouă, nici nu putea fi vorba.

- Vă gândeaţi că veţi primi acest ajutor?

„Nu..., nici vorbă. Omul acesta s-a oferit  să ne ajute, să ne facă un pic de căsuţă, a început deja să lucreze”,  spune  şi Cornelia.

Proiectul a fost demarat cu  banii puşi la bătaie de un constructor din zonă şi de către primarul localităţii, care cunoştea situaţia. Din aceşti bani au cumpărat materialele pentru ridicarea parterului: fier, ciment, BCA. Tot atunci şi-au dat seama ca banii nu ajung să finalizeze proiectul şi au cerut ajutor,  chemând şi alţi oameni de bine, să dea o mână de ajutor pentru procurarea materialelor necesare ridicării etajului şi efectuării lucrărilor de finisaj.

„Avem la etaj 4 dormitoare, un hol şi fiecare dormitor o baie.  La parter avem 2 dormitoare, o bucătărie mare, un hol şi o baie mai mare”, spune Andrei Staicu, unul dintre susţinătorii proiectului, care asigură şi mâna de lucru.

- De câţi bani mai aveţi nevoie?

„Aproximativ,  8000 euro. Deşi suntem la fundaţie, copiii ştiu cum v-a arăta casa, mai mult, fetiţele şi-au ales camerele deja. M-a impresionat bucuria lor si emoţia  cu care aşteaptă ca totul să fie gata. Merită din plin acest efort, sunt oameni cu frica lui Dumnezeu, care nu gândesc pe nimeni de rău şi nici nu s-au plâns că sunt atât  de săraci. Iată că Dumnezeu le-a răsplătit bunătatea, omenia,  disponibilitatea de a ajuta la rândul lor acolo unde a fost nevoie”, a mai spus Andrei Staicu.

„Fac un apel pe această cale  la toţi cei care pot să pună umărul, să ajute cu materiale sau cu bani, să terminăm această casă pentru ca familia  să se poată muta pe iarnă”. ne-a spus şi Silviu Pintilie, primarul comunei Vidra.

Dacă doriţi să ajutaţi această familie specială cu 8 copii extraordinari, să aibă  o viaţă normală, să nu mai doarmă câte 5 într-o cămăruţă de 3/3m.p., cu teama că acoperişul se va prăbuşi, persoanele de contact sunt: ANDREI STAICU tel: 0720/611. 248  şi CORNELIA VIDREANU tel: 0768/ 948.361.    ( Janine  VADISLAV  )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.