Social

ÎN CĂRUŢUL CU ROTILE DE LA 6 ANI...

De aproape 40 de ani Ionel Sitaru, din comuna Urecheşti, stă într-un căruţ desfundat, descentrat, în care urcă cu frică, să nu se răstoarne, aşa cum i s-a întâmplat de nenumărate ori. Şi totuşi, riscă. Cea mai mare dorinţă a lui este să iasă în uliţă, să mai schimbe o vorbă cu vecinii care-l ştiu de când era mic, să meargă la magazin să cumpere pâine, să se simtă util. E prietenos şi nu se vaietă de greaua suferinţă pe care o poartă de atâta amar de ani. Resemnat şi împăcat spune că „asta este soarta lui...” Părinţii i s-au prăpădit, fratele mai mare a plecat în lume şi n-a mai dat nici un semn de viaţă. Doar pe sora, care-i poartă de grijă ca unui copil, o mai are, dar şi ea are problemele şi grijile ei de familie. Şi-ar dori un căruţ bun, în care să se simtă în siguranţă, să poată ieşi în sat, să meargă la biserică aşa cum era obişnuit.

 

„ Domnule Sitaru, de când sunteţi aşa?”

- Din naştere.

„Aţi mers la şcoală?”

- Nu!

„Niciodată?"

- Nu!

„Nu ştiţi să scrieţi, să citiţi?”

- Nu, nu!

 

Are 43 de ani şi a fost tot timpul grija cea mai mare a părinţilor. După decesul lor a rămas în grija surorii, mai mari.  De la şase ani viaţa lui s-a petrecut între pat şi căruţul  cu rotile, pe care-l are de 40  de ani. Nu s-a jucat cu copiii în praful din uliţă, nu a avut prieteni cu care să meargă la şcoală, pentru că nu a fost elev niciodată. Nu a văzut nimic din lumea asta mare şi a ajuns la 43 de ani fără soţie şi copiii care să-i împlinească destinul.

Cu Ionel Sitaru ursitoarele nu au fost blânde. Se pare că încă din pântecul mamei, soarta i-a fost scrisă. De mic, când a aflat că nu va putea merge,  şi-a dat seama că nu este ca ceilalţi copii.

„Când mama era însărcinată cu gemeni, sora lui geamănă a murit la patru luni, în burta mamei şi a dat în putrefacţie. L-a născut pe Ionel viu, dar fătul celălalt, putrezit, îi  afectase deja coloana. Diagnosticul  a fost  de tetrapareză spastică”,  povesteşte Nicoleta Sitaru, sora lui Ionel.

Viaţa lui Ionel Sitaru de până acum, s-a petrecut între pat şi căruţul cu rotile, pe care-l are de 40  de ani.Părinţii nu s-au consolat niciodată cu această nenorocire şi au făcut tot ce au putut ca starea lui de sănătate să se amelioreze. Cât au fost sănătoşi, au muncit pe rupte, iar banii câştigaţi de ei s-au dus pe operaţii - 12 la număr, la ambele picioare - pe medicamente şi recuperări. Din păcate starea băiatului nu s-a îmbunătăţit, mai mult, părinţii s-au îmbolnăvit, pe rând de supărare şi din cauza efortului pe care-l făceau zi de zi purtându-l pe braţe. Mama i-a murit la 44 de ani, tatăl la peste 80 ... Boala, foarte dureroasă,  nu i-a schimbat caracterul şi cea mai mare bucurie a lui Ionel este  să fie între oameni, să socializeze. Fiind foarte credincios, Ionel suferă că acum nu poate merge nici la biserică, aşa cum era obişnuit. Suferă şi când îşi vede sora cum se chinuieşte, să nu-l lase de izbelişte. De când s-a stricat căruţul de tot, stă toată ziua în casă, faţă în faţă cu un televizor vechi, care-i ţine de urât. Recunoaşte că are o viaţă chinuită, dar ce poate face, dacă aşa i-a fost sortit? 

- Să stai toata viaţa în căruţ , nu-i uşor, spune Ionel oftând.    

„De ce aveţi nevoie de căruţ ?”, îl întreb.

- Ca să ies şi eu în stradă, să văd lumea, să mă duc la biserică. Merg la biserică în fiecare duminică. E chinuială, să te speli, nu poţi...,  e greu de-un bolnav.  Trebuie să mă bărbierească, eu am o mână paralizată pe partea stângă, asta e! Eu trebuie să depind de cineva,  să mă îmbrace, să mă încalţe să mă ajute să mă pun în cărucior... Daca nu era soră-mea, nici eu nu mai eram. Putrezeam aici, în pat”, spune Ionel cu lacrimi în ochi.

 

Durerea lui Ionel este şi durerea Nicoletei.

 

„ Asta este durerea, un căruţ şi să i se asigure asistenţă medicală de specialitate”, spune Nicoleta Sitaru.

 

După aproape 20 de ani, de când Ionel este mai mult  în grija ei, sănătatea Nicoletei a început să se şubrezească. Condiţiile pe care le au în casă îi fac viaţă  foarte grea. Nu-i uşor să speli un bolnav, aşa cum este Ionel, în balie, să-l ridici, să-l ştergi, să-l îmbraci..., ca pe un copil, care are greutatea unui adult.  De fiecare dată simte cum se rupe ceva în ea. Dar nu şi-a pierdut speranţa şi crede că într-o zi va avea  resurse să facă şi o baie în casă, să aibă şi fratele ei condiţii omeneşti de trai, adaptate la boala lui. Cei doi fraţi nu au cerut nimic mai mult, decât un căruţ. Au scris nenumărate scrisori  adresate oficialităţilor cu putere de decizie, care ar fi putut să-i ajute, celor din presa televizată,  să-şi întoarcă fata spre ei, nu şi-au întors-o! N-au primit nici un răspuns, de nicăieri, până miercuri seara când, un om cu suflet mare s-a interesat de soarta celor doi fraţi.

„Este un caz special, de aceea fac un apel la semenii noştri cu suflet bun, dacă-l puteţi ajuta, ajutaţi-l.  Este un suflet nevinovat care suferă şi se chinuie. Singura lui cerinţă...., are nevoie de un cărucior, în bună stare, să nu mai cadă pe drum, la un pas să dea maşina peste el”, a spus şi  Nicuşor Leica Lupu, vice primarul comunei Urecheşti.

 

Singura dorinţă a bărbatului de 43 de ani e un căruţ,  unul singur! Dacă doriţi să ajutaţi, puteţi da o mână de ajutor la amenajarea unei băi cu wc în casă. Altfel ar fi viaţa acestui om lipsit de toate bucuriile vieţii normale. Poate ar reuşi şi sora lui Ionel, într-un final, să ducă la acest bun sfârşit   proiect, strângând leu peste leu,  numai că s-ar putea să fie prea târziu...  Bucuraţi-l pe Ionel şi  darurile dumneavoastră vor fi apreciate  de acest om simplu, care ştie ce este durerea şi regretul de a nu fi putut trăi o viaţă normală, de a nu avea ceea ce noi toţi avem...

 

Persoana de contact: NICOLETA  SITARU - tel. 0766/471.416.   ( Janine VADISLAV )

---