CARE ESTE VIITORUL? SPERĂM LA BINE, DAR EU ŞTIU...!
„Este foarte greu, dar am făcut-o din dragoste pentru animale. Am dorit cu vaci de lapte, cu toate că e mult mai greu. Sunt mai sensibile, se cheltuieşte mult mai mult cu ele, sunt pretenţioase, delicate. Este o ramură a zootehniei mult mai delicată”, spune Rodica Gheorghiţă.
Are 50 de vaci dintre care 24 înscrise în Registrul Genealogic de rasă. Avea dorinţa şi voinţa de a construi o fermă model cu vaci de lapte deşi nu ştia nimic despre creşterea, îngrijirea şi hrănirea lor. Au luat-o de la zero, şi ea şi soţul care, de profesie, este tipograf.
„Este un moment foarte greu când cumperi, realizezi că ai ce să le oferi, dar nu ai unde să-ţi vinzi produsul final-laptele. Nu ai satisfacţia muncii tale, nu eşti susţinut deşi, teoretic tinerii fermieri sunt încurajaţi, dar nu-ţi vin banii din subvenţii la timp, nu ai cu ce cumpăra furaje, nu ai cu ce continua investiţiile. Deşi suntem aproape de Focşani, fabrica de lapte cumpără dar ..., plăteşte când îşi aduce aminte. Am avut un contract, spune Rodica, cu fabrica de procesare, dar sunt nemulţumită total, pentru că ei nu plătesc la timp, dacă te duci cu o problemă te lasă să aştepţi. Zice, Se rezolvă! dar nu se rezolvă nimic”.
Rep: Preţul cum e?
„ Foarte slab, am vândut cu 80 de bani. Făcând socotelile şi bilanţul la sfârşit de an, am fost în pierdere totală. Din banii obţinuţi pe lapte, mare lucru nu se poate face. Cumpăr furaje, vacile sunt foarte bine hrănite cu lucernă, măciniş, tărâţă de grâu şi borhot. Sunt foarte scumpe iarna. În ritmul acesta, tinerii sunt descurajaţi să ia iniţiative, să construiască o afacere de familie. Eu am fost afară şi am venit acasă să investesc ceea ce se vede..., şi m-am lovit de birocraţie, de societăţi care promit, dar nu fac nimic să ajute tânărul fermier şi atunci speranţele noastre şi dorinţa de a crea locuri de muncă de a produce lapte sănătos copiilor noştri, se duc pe apa sâmbetei. Ne vine foarte greu să dăm înainte, sau să ţinem cât de cât nivelul standardelor”, spune Rodica Gheooghiţă
În acest moment Rodica dă laptele, în jur de 300 l/zi la o unitate de procesare mai mică dar, spune ea, a fost şi mai rău.
„ Au fost momente când l-am dat degeaba, pentru că nu aveam ce face cu el. Costa mai mult 1l de apa decât un litru de lapte”. Dorinţa Rodicăi este să ajungă să proceseze singuri laptele, să nu-l mai dea pe nimic. Ea spune că astfel de piedici te pot descuraja uşor, daca nu eşti susţinut şi nu te ajută statul. Subvenţia să fie plătită la timp.
„Degeaba ne dau banii toamna, când eu nu am ce investi primăvara, în furaje. Atunci cumpăr de la persoane care se ocupă numai de furajare şi plătesc de 3 ori mai mult şi ne trezim la sfârşitul anului că tot în pierdere suntem”.
În opinia crescătorilor de vaci cu lapte preţul unui litru de lapte ar trebui să fie de cel puţin 2 lei. Se spune că jumătate din preţ se duce pe mâncarea şi furajarea văcuţelor , iar cealaltă jumătate acoperă taxele şi impozitele, salariile , investiţiile în pământ, sau în extinderea fermei.
„Optimismul meu este când asist la naşterea unei noi generaţii de viţei. Se vede speranţa, o viaţă nouă, un nou început. Sperăm în viitor, sperăm ca măcar copiii noştri să moştenească ceva de la noi, ceea ce noi an realizat cu atâta muncă, dăruire şi dragoste!”
Unii renunţă, alţii, nu. Rodica Gheorghiţă urmează cursuri de specializare, unde i-a întâlnit pe mulţi dintre colegii fermieri din toate zonele ţării, care au aceleaşi nemulţumiri. Ea este o luptătoare, nu acceptă să piardă. Ea vrea să înmulţească ceea ce a investit, munca ei din Italia, pentru că nu poate uita sacrificiile făcute, oboseala cruntă de peste zi, dorul de casă şi de locul unde s-a stabilit acum, locul care o leagă de pământ românesc, de ferma ei şi a soţul ei şi de copilul venit pe lume acasă, în România.
Plata la timp a subvenţiilor, o mare problemă
100 km mai la deal, în comuna Paltin, un alt tânăr fermier trudeşte de zor pentru ferma lui pusă pe picioare cu bani europeni. S-a stabilit la ţară şi, cu ajutorul banilor obţinuţi din proiect, şi-a cumpărat vaci cu lapte din rasa Bălţata Românească cu roşu şi teren, mai bine de 6 ha. Să nu credeţi că lui Ionel Cocioabă îi este mai uşor, nici vorbă!
„Am avut câteva vaci dinainte, acum am trecut pe rasă pentru că se vinde mult mai bine produsul( vitei) Sunt vaci mari, de lapte si carne şi dau în jur de 12 l/zi”.
Rep: Mulţumitor?
„Mulţumitor, dar se poate şi mai bine. Vindem lapte, producem caş pe care îl vindem apoi la piaţă. Mă ajută şi părinţii, tatăl meu are grijă aici, la grajd, iar mama face caşul acasă”, spune Ionel Cocioabă”, mai optimist de felul lui.
I-ar fi mai uşor dacă ar veni un procesator să ia laptele, dar nu vine nimeni, e prea mare distanţa. Aşa că, are în vedere o altă variantă.
„Mai bine ar fi o fabrică de procesare, dar noi nu avem cantităţi atât de mari de lapte. Sper ca în viitor să facem o asociaţie în zonă. Sunt mai mulţii crescători care doresc aşa ceva”, spune Ionel.
Nici preţul la lapte nu-l mulţumeşte.
„E foarte mic în comparaţie cu costurile de producţie”.
Rep: Vin banii la timp?
„Uneori da, uneori nu, când rămânem fără bani, mai cumpărăm pe datorie”.
Nu mai are curaj, speranţa abia mai pâlpâie, dar merge mai departe. Dacă n-ar fi fost părinţii să-l ajute, cine ştie care i-ar fi fost soarta. Tatăl lui Ionel, care s-a ocupat toată viaţa cu creşterea animalelor spune că pe timpul lui se căutau laptele, carnea, produsele erau plătite bine, aveau unde duce un viţel, o vacă, nu te-ntreba nimeni de atâtea documente, ca acum. Cu banii luaţi pe un viţel, ţinea casa toată iarna. Acum trebuie o mie şi una de documente şi tot nu au unde duce un animal. A scăzut numărul animalelor în zona de munte şi oamenii sunt îngrijoraţi. Aici nu ai din ce trăi, decât de pe urma animalelor. Nici dacă ar fi mai tânăr, spune Alexandru Cocioabă, nu s-ar înhăma la o muncă atât de grea, pe care nimeni nu o apreciază, nu o susţine, aşa cum ar trebui.
Inginerul Petrică Avram, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Vrancea crede că soluţia ar fi fabricile de procesare a laptelui.
„Viitorul zootehniei pe zona de munte este sumbru. Daca nu ai unde desface produsele, atunci este o problemă. Munceşti mult, vrei să faci ceva, produci, dar trebuie să fii stimulat. Pe altă parte produsele se vând sub preţ. Laptele este plătit cu 50-60 bani/litru, carnea de vită în carcasă cu 6-7 lei/kg, şi banii se duc pe furajare. Nu poţi face performanţă fără să investeşti”, spune ing. Petrică Avram.
Asocierea nu le surâde tuturor deşi, specialiştii spun că acesta ar putea fi viitorul. Indiferent însă de decizia luată de ei, crescătorii de animale ar trebui să fie sprijiniţi pe plan local. O făbricuţă de lapte, un abator, ar fi mană cerească pentru ei. Până una alta, şi în funcţie de situaţia din teren. este greu de dat un pronostic şi de presupus care va fi soarta zootehniei vrâncene şi a crescătorilor de vaci cu lapte.
Chiar dacă situaţia este pe muchie de cuţit, vaca este privită, de cei cu putere de decizie, din perspectiva păsării Dodo, dispărută demult! E încă „bine”, vecinii noştri din UE au suficiente vaci să ne dea lapte şi nouă, la un preţ piperat. Asta ne dorim, asta îşi doresc guvernanţii? La copiii şi nepoţii noştri v-aţi gândit? ( Janine VADISLAV)
