DACĂ PASIUNE, DRAGOSTE ŞI RĂBDARE NU E, NIMIC NU E ....
In 2005 şi-a cumpărat 3 vaci cu lapte, în 2008 avea deja 10. Acum are 15 vaci cu lapte, dintre care 12 din rasa brună, înscrise în Registrul Genealogic al rasei. Are şi doi cai pentru treburile din gospodărie şi, aşa cum îi stă bine omului, câini de pază şi pisici. În grajdul unde este o curăţenie impresionanta, are şi 5 viţeluşi abia veniţi pe lume, dar efectivul este în creştere căci mai are 7 vaci gestante. Deşi la pensie, Nicuşor Dudu nu are cum să se plictisească fiind tot timpul printre animalele de care este foarte mândru. Despre griji şi probleme vorbeşte rar dar, spune el, ce bine le-ar prinde fermierilor un ajutor mai mare din partea statului, ar fi ca o gură de oxigen care să-i întărească, să meargă mai departe.
- "Părinţii mei au avut câteva văcuţe, iar eu, deşi am lucrat în silvicultură, am fost mereu ataşat de animale. Când am ieşit la pensie am decis să cresc si eu. Acum am 15 vaci cu lapte şi doi cai, îmi place să fie ograda plina. Experienţă aveam, aşa că am decis să-mi fac o ferma. După mai bine de 10 ani, am reuşit, să-mi văd visul cu ochii. Nu-i uşor dar, dacă e pasiune şi dragoste de animale, totul este posibil, mai mult devine o plăcere. Munceşti de plăcere, dar trebuie să ai satisfacţia muncii tale”, spune nenea Dudu.
De când a început să-şi dezvolte ferma singurul lui gând sunt doar animalele, cum să facă să nu le lipsească nimic, să fie bine hrănite şi îngrijite, să beneficieze de asistenţa medicului veterinar, mai ales în timpul fătărilor.
- "Nu dormi noaptea, alergi la medic, îl scoli din somn şi nu te mişti din grajd până nu vezi viţelul sănătos tun şi văcuţa pe picioarele ei. Deşi pare greu de crezut pentru cei care nu au animale, suntem foarte legaţi de ele, simt şi înţeleg orice, numai că nu pot vorbi. Toată ziua sunt în mijlocul lor. Dacă plec undeva, musai să trec pe la ele. să văd, au mâncare, dacă e curat în grajd", spune fermierul
„ Ce le daţi să mănânce?”
- Am fân de munte, lucernă şi tărâţă de grâu, hrană curată, naturală. Am 12 vaci rara brună care merg foarte bine în zona noastră, dau zilnic în jur de 15l lapte.
„Cheltuiala e mare?
- Destul de mare, dar dacă ai plăcere şi ţi-i drag ce faci, depăşeşti momentele dificile.
Nenea Nicuşor Dudu recunoaşte că nu curge doar lapte şi miere în fiecare zi, sunt şi probleme cu subvenţia de la APIA. Nu că ar întârzia prea mult, dar nu este de ajuns. Acum, cu vacile înscrise în Registrul Genealogic de rasă vor veni bani mai mulţi, iar crescătorii de animale vor avea alt curaj.
„Ce faceţi cu laptele?
- Facem „Caşcaval de Soveja” afumat pe care îl vindem în piaţă. Aş fi mai bucuros, dacă ar veni un achizitor de lapte, care m-ar scuti de o munca în plus. Dar, dacă nu se poate, trebuie să-l valorificăm, nu-l putem da la porci.
Vacile lui nenea Dudu, înscrise n Registrul Genealogic de rasă, au fost însămânţate artificial, cu material seminal de calitate, aşa că acum are deja primii viţei.
- N-am preferinţe, spune crescătorul nostru, sunt frumoşi, sănătoşi, asta contează. Sigur că ne-ar bucura să fie mai multe viţeluşe, să mărim efectivul de mame peste 2 ani. Aş avea mai multe animale de rasă iar banii de la APIA ar fi mai mulţişori.
„Ce faceţi cu banii?”
- "Cumpărăm furaje, ca să avem animale dezvoltate bine şi sănătoase. Facem îmbunătăţiri la grajdul de vite, poate mărim ferma. Dacă îmi fac socotelile cum trebuie şi cheltuiesc cu chibzuială, sigur că-mi ajung banii".
Anul acesta va primi aproape 800 euro pentru fiecare vacă înscrisă în Registrul Genealogic de rasă, bani care îi încurajează pe crescătorii de bovine sa meargă mai departe. Dar, s-ar părea că adevărata problemă e alta.
- "Tinerii nu sunt interesaţi să dezvolte o astfel de afacere, chiar şi aceia care au avut acasă animale sunt reticenţi. E muncă multă, ne plătită, fără prea multe satisfacţii mai mult, te ţine legat de fermă".
„Pentru dumneavoastră, cum e?”
- "Poate n-o să creadă mulţi, dar pentru mine, cea mai mare bucurie e când văd animalele sătule, sănătoase şi viţeii zburdând prin grajd. Parcă întineresc. E pasiune, dar asta nu înseamnă că toţi trebuie să simtă, sau să facă aşa, ca mine. Nu poţi creşte animale dacă nu le iubeşti, fără să le îngrijeşti tot timpul, fără să fii mereu între ele. Ai o responsabilitate mare". O vorbă din bătrâni spune că „ochiul stăpânului îngraşă vita ”. Câtă dreptate şi adevăr în câteva cuvinte simple şi de bun simţ.
Inginerul Petrică Avram, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine îi înţelege şi pe cei care şi-au lichidat afacerea. Cu dorinţa numai, nu poţi să te dezvolţi ca fermier şi nici să rezişti pe piaţă. El spune că sunt persoane care au primit bani de la stat, au cumpărat animale, le-au ţinut cinci ani, după care au vândut tot, pentru că nu au făcut faţă.
-" Nu au preţ la lapte. Un litru de lapte se plăteşte cu 50 de bani, nu poţi face performanţă. Merg la abator, pe 1kg de carne în carcasă primesc 6- 7 lei, nu poţi să faci performanţă. Dacă nu eşti sprijinit, nu poţi face zootehnie din vânzarea laptelui la un preţ derizoriu..."
„Care e soluţia?”
- "Statul să intervină mai mult, cum a făcut comunitatea europeana la ei. Şi ei au probleme dar, in comparaţie cu noi, subvenţiile sunt mult mai mari. Pe noi ne subvenţionează cu 20-30 la suta din suma pe care o primesc fermierii lor. Spre deosebire de crescătorii de bovine din România, fermierii din UE primesc şi subvenţii pe islazuri, pe motorină, pe cap de animal s.a. În concluzie, oamenii noştri sunt pregătiţi, vor să facă treabă , dar nu au cu ce să susţină această activitate. Atâta timp cât nu poţi trăi din creşterea animalelor, nu se mai ocupă nimeni de zootehnie. Dacă se merge în ritmul acesta, în 3-4 ani efectivul de bovine scade cu 30-40 la sută. Dacă am intrat în competiţie cu fermierii din UE, ar trebui să fim sprijiniţi, aşa cum sunt cei din UE", spune inginerul Petrică Avram.
Nenea Dudu ascultă şi numai dă din cap, el ştie mai bine ca oricine cum stau lucrurile.
„L-aţi sfătui pe fiul dumneavoastră să se lase de silvicultură si să se ocupe de fermă?” îl întreb.
- "Mă sfătuieşte el pe mine să mă las de animale! .... Dar nu pot, m-am ataşat atât de mult, că nu pot să mă las.
„N-are cine prelua ferma... ”
- Nici vorbă, cât mai pot eu, nu văd ca fiul meu să preia... Când n-am să mai pot, gata! Poate mă ţine Dumnezeu sănătos."
Ce se întâmplă cu generaţiile care ajung acum la maturitate şi nu mai pot face ce făceau bunicii lor şi munci cum muncesc părinţii lor, nu mai au dragoste de sat şi de ocupaţiile cu tradiţie? Contează mai mult banul, viaţa trepidantă din oraşe, cu tentaţiile, satisfacţiile şi problemele zilnice? Nu mai doresc să-şi crească pruncii la ţară? Nu văd oare cum rămân satele goale, nu văd casele părăsite, cu acoperişuri sparte, cu geamurile prăfuite, semn ca acolo nu mai stă nimeni, cu grădinile pline de bălării vara şi de troiene iarna? Cui îi mai este milă de viaţa care se retrage din aceste locuri altădată înfloritoare? Veţi spune, unii dintre dumneavoastră, că astea sunt vremurile, dar omul nu trebuie să fie sub vremi, omul trebuie să crească, să clădească, să dea viaţă, să-si facă datoria, să înmulţească talantul primit la naştere. Cum vom explica oare copiilor şi nepoţilor că am lăsat de izbelişte tot ce am avut mai scump pe lume? Ne rugăm pentru sănătatea bunicilor care se încăpăţânează să reziste pe „baricade” ceas de ceas, zi de zi, dar cât vor mai putea şi ei să reziste? Când nu vor mai fi ei, ce-o să se întâmple? (Janine VADISLAV)
...................
P.S. Fac cuvenita rectificare, Dl. Ion Ţuţu, crescătorul de oi, poate fi găsit în comuna Slobozia Ciorăşti.
Citiţi şi: MESERIA, BRĂŢARĂ DE AUR
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
Aurelia, acum 2606 zile, 23 ore, 37 minute, 38 secunde 
