2013 - Revoluţie de catifea la Arhiepiscopie
De sfântul Ciprian, în luna martie, a fost instalat noul arhiepiscop, în persoana tânărului IPS Ciprian Spiridon. Aşteptată ca o eliberare din sclavagismul religios al ”epocii Epifanie”, schimbarea de la Buzău este încă la primii paşi. Cel puţin pentru imagine modul de comunicare al Arhiepiscopiei cu lumea este altul. Au fost schimbaţi vătaful ştirilor, consilierii care au înrobit preoţii, şi ierarhul este din ce în ce mai prezent în parohiile din Vrancea. La capătul acestui an este prea devreme să tragem un bilanţ, mai degrabă câteva concluzii. În primul rând nu ştim cum va ieşi Arhiepiscopia din ruşinoasa afacere cu lemne în care a intrat în urma luării în administrare acum 10 ani a pădurilor Schitului Valea Neagră. Nici din seculara afacere cu vin bisericesc, prin care sfintele lăcaşuri au devenit ca templele evreilor din vremea Mântuitorului, de unde poţi cumpăra, la alegere, vin bisericesc sau ţuică de ”Săseni”, o ruşine pe obrazul Bisericii şi o ducere în derizoriu a slujitorilor care se ocupă de distribuţia vinului Arhiepiscopiei, în loc să se ocupe de mântuirea sufletelor. Niciodată în istoria Vrancea nu s-a pomenit ca vreo episcopie (Roman, Huşi sau Buzău) să stăpânească pădurile Vrancei, pentru că ele au fost donate de Obşte Schitului şi erau administrate de această Obşte, nu de vreo Episcopie. Bătălia juridică pe care Arhiepiscopia a dus-o cu obştile vrâncene aminteşte de procesele dintre vrânceni şi fanariotul Roznovanu. Exact acum 200 de ani, vrâncenii erau în proces cu roznovanii pentru pădurile Vrancei. Istoria se repetă şi vrâncenii sunt din nou în proces, dar nu cu roznovanii, ci cu Arhiepiscopia. Altă problemă este uriaşa cantitate de maculatură tipărită de fosta administraţie, pe care actuala conducere se chinuie să o valorifice. Multă lume nu ştie că s-a distribuit parohiilor în funcţie de venit, iar sumele obţinute sunt utilizate pentru plata preoţilor care nu au buget de la stat, iniţiativă lăudabilă a arhiepiscopului. Predici răsuflate, articole semidocte, pledoarii antisectare, albume omagii care sfidează ediţiile de lux ale caselor regale şi tot felul de materiale de mâna a doua nu pot justifica sumele halucinante plătite din banii credincioşilor. Este adevărat, o schimbare de imagine s-a produs şi preoţii de mir nu mai umblă terorizaţi cu gândul la vizitele inchizitoriale ale consilierului juridic de la Arhiepiscopie. Aşteptăm însă o schimbare profundă, iar barometrul acestei schimbări este, pentru mulţi dintre noi, opera părintelui Mihail Milea, acest preot al săracilor, care duce de 20 de ani o cruciadă împotriva sărăciei, excluziunii sociale şi pentru înduhovnicirea societăţii. Un om care a făcut în domeniul social mai mult decât toată Arhiepiscopia, iar exemplul său a molipsit şi pe ceilalţi. Deocamdată, părintele Mihail Milea, cel puţin văzut de la distanţă, pare încă marginalizat, iar opera sa filantropică rămâne singurul stindard al creştinismului apostolic într-o Arhiepiscopie bogată, cu preoţi săraci şi credincioşi lipiţi pământului. Sunt frumoase coralele catedralelor, veşmintele în fir de aur ale slujitorilor, muzica bizantină şi vocile diaconilor, dar viaţa veşnică se obţine, atenţie, numai prin credinţă şi fapte bune! Avem nevoie de duhovnici, Înalt Prea Sfinţite Părinte Ciprian, nu de manageri bisericeşti, care fac naveta la locul de muncă, o dată pe săptămână, aşa cum merg bucureştenii, duminica, la Mall! (Valentin MUSCĂ)