Politică

Din neatenție sau ”atenție”, consilierul Filimon a ”greșit” în favoarea PSD

Ziarul de Vrancea
12 oct 2017 2074 vizualizări

Liberalul Ionuț Filimon a votat la ședința extraordinară de miercuri a Consiliului Local Focșani alături de consilierii PSD pentru achiziționarea unui imobil. Deși a cerut reluarea votului spunând că a votat din greșeală ”pentru”, proiectul a fost adoptat. PNL Focșani acuză că, de fapt, PSD a furat un vot astfel și a sesizat Prefectura să nu dea aviz de legalitate proiectului. Este pentru a doua oară când un liberal votează alături de PSD pentru un proiect important.

Consilierii social democrați au fost fericiți că la ședința extraordinară a aleșilor focșăneni de miercuri, au fost aprobate câteva proiecte importante, care au fost amânate de mai multe ori pentru că necesitau două treimi din voturi și liberalii nu au fost de acord cu ele. Nu doar că opoziția a fost convinsă cu argumente să voteze favorabil proiectul privind amenajarea unor sectoare de drum național, ceea ce este clar o victorie, proiectul având o valoare de 18 milioane de euro pentru care se va depune cerere de finanțare, ci a urmat și a doua victorie. Social-democrații au reușit să mai smulgă un vot de la liberali. Cu voie sau fără voie, s-a obținut numărul de voturi necesare pentru achiziționarea unui imobil în valoare de 1.202.000 lei, negociabil, care ar trebui să fie destinat pentru noul sediul al Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani, grație consilierului liberal Ionuț Filimon, care a votat alături de PSD. Imediat după aceea, liberalul a protestat, spunând că a votat din greșeală, dar votul nu a mai fost reluat, iar proiectul a fost aprobat.

 

Liberalii acuză PSD că fură voturi în Consiliul Local Focșani

 

PNL Focșani a emis joi un comunicat de presă în ceea ce privește situația din Consiliul Local, prin care și-a însușit punctul de vedere al lui Ionuț Filimon, acela că a votat proiectul din neatenție. Liberalii contestă faptul că au fost întrunite cele 14 voturi necesare din numărul de 21, pentru ca proiectul să fie aprobat, și susțin Filimon nu a știut ce votează, crezând că este vorba despre un alt proiect. Consilierul a cerut imediat reluarea votului, dar cererea lui nu a fost aprobată de către președintele de ședință. ”PSD fură voturi în Consiliul Local Focșani și nu respectă procedurile. La unul dintre proiectele cu două treimi (14 din 21), unul din consilierii locali PNL a ridicat mâna considerând că se discută despre alt proiect, deoarece președintele de ședință a trecut la propunerea de votare fără a nominaliza despre ce proiect este vorba, așa cum prevede legislația. Imediat, consilierii PSD au ignorat faptul că PNL a cerut în mod expres reluarea votului, mai ales că în numeroase alte situații și social-democrații au votat din greșeală proiecte la care și-au retras votul ulterior, anunțând că a fost vorba de o neînțelegere la mijloc. Chiar la ședința de ieri s-a reluat votul la un alt proiect, tot pentru erori de votare din partea unor consilieri PSD”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Focșani. Potrivit comunicatului, consilierii locali PNL au explicat, după incident, că nu a fost un vot care să reflecte voința PNL în ceea ce privește proiectul inițiat de PSD, însă PSD a ignorat procedurile în astfel de cazuri și n-a mai dispus reluarea sau neluarea în calcul a votului exprimat din greșeală. ”Astfel, PSD a ajuns să fure voturi în Consiliul Local Focșani, ignorând voința consilierilor PNL, lucru inacceptabil. PNL a contestat deja adoptarea proiectului respectiv, trimițând astăzi memorii la Instituția Prefectului și la secretarul municipiului Focșani, prin care solicită să nu se dea aviz de legalitate proiectului”, mai spun liberalii focșăneni. La mai puțin de trei luni după ce un alt consilier PNL, Irina Anca Panaite – Maria, a votat alături de PSD și a fost exclusă din PNL, un alt consilier PNL și-a dat votul decisiv alături de PSD pentru un proiect care avea nevoie de două treimi din voturi. Chiar dacă a fost exclus din PNL anul trecut, Ionuț Filimon a fost repus în drepturi de către Comisia de Arbitraj și a ajuns primvicepreședinte al organizației municipale PNL Focșani și președinte al organizației comunale PNL Soveja. (Z.V.)

Citiți și:Încă un consilier a votat cu PSD: Joaca liberalilor de-a opoziția în Consiliul Municipal;

PNL vrea să scape de consilierii cu condamnări;

A început curăţenia tardivă, cu iz de reglări de conturi interne, din PNL Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.