Politică

Teneliştii vor să convingă parlamentarii să spună NU Roşia Montană

Iulia Crețu
6 oct 2013 791 vizualizări
Tinerii liberali din întreaga ţară, inclusiv cei de la Vrancea, şi-au propus să convingă cat mai mulţi parlamentari, indiferent de orientarea politică, să nu susţină exploatarea aurului prin cianuri la Roşia Montană. În urma întalnirii juniorilor liberali de la Sighetu Marmaţiei, unde a avut loc Şcoala Politică ”Gheorghe I. Brătianu”, „în urma dezbaterilor, BPN al TNL a adoptat prin vot Rezoluţia «Spune-i parlamentarului tău: NU – Roşia Montană».

Prin intermediul Rezoluţiei, tinerii liberali cer tuturor parlamentarilor, indiferent din ce partid fac parte, să voteze împotriva Proiectului Roşia Montană. De asemenea, TNL cere sprijinul cetăţenilor, pe care îi îndeamnă să le transmită parlamentarilor, din circumscripţia în care locuiesc, să voteze NU – Roşia Montană. Cetăţenii pot face acest lucru prin intermediul platformei www.facebook.com/spuneparlamentaruluitauNUrosiamontana”, se arată într-un comunicat de presă al TNL. Tinerii liberali susţin că vocea străzii trebuie luată în considerare de conducători. Proiectul Roşia Montană nu este oportun în condiţiile sociale, economice şi tehnologice actuale, drept urmare nu reprezintă un răspuns pentru niciuna dintre problemele reale ale locuitorilor, mai spun juniorii liberali. „Suntem de părere că Proiectul Roşia Montană Gold Corporation nu oferă suficiente garanţii de mediu pentru aria de exploatare şi împrejurimile Roşia Montană, cu atât mai mult cu cât efectele negative asupra mediului se vor întinde pe o perioadă nelimitată în timp”, conchid teneliştii. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3854 zile, 14 ore, 30 minute, 53 secunde
Poate PNL-istii inca n-or fi aflat dar ei sunt oficial le guvernare. Din aceasta pozitie pot bloca orice proiect al guvernului. Joaca asta sa fii la guvernare dar sa te manifesti public ca si cum ai citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.