Politică

Gafele din discursul primarului de 9 mai

Ionel Sclavone
9 mai 2017 2374 vizualizări

Misăilă sărbătorește victoria împotriva nazismului după ora Moscovei

Primarul Cristi Misăilă sărbătorește Ziua Victoriei împotriva nazismului după ora Moscovei, pe 9 mai, în condițiile în care restul Europei marchează evenimentul pe 8 mai. Așa reiese din discursul pe care l-a susținut în Parcul Schuman din Focșani, cu ocazia manifestărilor ocazionate de Ziua Europei și care a fost postat pe pagina de Facebook a Primăriei:

„Și nu în ultimul rând, 9 mai 1945 reprezintă sfârșitul celui de-al doilea război mondial. La cartierul general sovietic din Berlin s-a semnat actul de capitulare necondiționată a Germaniei naziste, punându-se astfel capăt celei mai distrugătoare conflagrații din istoria continentului european“.

Pe 8 mai, la 23.01, ora Europei Centrale, respectiv 1.01 ora Moscovei, a intrat în vigoare actul de capitulare necondiționată a Germaniei. După cum se vede, deși se pretinde cetățean european cu drepturile aferente, primarul Misăilă preferă varianta sovietică a istoriei. Ceea ce nu este tocmai de mirare, având în vederePSD, partid din care face parte, își ia lumina, tradițional, de la Răsărit, de la Rusia Sovietică sau de la China Comunistă. Se întâmplă încă de pe vremea când la conducere se afla Ion Iliescu.

După ce fus orar sărbătorește Cristi Misăilă victoria împotriva nazismului, îl privește. Însă nici măcar istoricii sovietici nu ar fi de acord cu decalarea cu o zi a datei la care a fost semnat actul de capitulare a Germaniei naziste.

Un primar foarte riguros cu subalternii atunci când gafează, Misăilă a încurcat datele la care Aliații au semnat actele de capitulare cu Germania, preluându-le greșit de pe Wikipedia, de unde s-a inspirat. Din cuvântarea sa reiese germanii ar fi semnat actul de încetare a ostilităților în fața rușilor pe 9 mai 1945. Or, conform manualelor de istorie, inclusiv a celor oficiale sovietice, lucrurile stau un pic mai altfel.

Capitularea a fost semnată prima dată în dimineața zilei de 7 mai 1945, ora 02.41, la Cartierului General al Forțelor Aliate din Rheims, Franța. Cum însă Iosif Visarionovici Stalin a strâmbat din nas, actul a mai fost iscălit o dată în fața reprezentanților URSS, într-o suburbie a Berlinului, pe 8 mai, puțin după ora 00.00. Documentul stipula ca pe 8 mai la 23.01 ora Europei Centrale operațiunile armatei germane înceteze total.

Dar cum după fusul orar al Moscovei era ora 1.01, Rusia și Cristi Misăilă sărbătoresc Ziua Victoriei pe 9 mai.(Ionel Sclavone)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
ioan, acum 214 zile, 11 ore, 8 minute, 58 secunde
Wikipedia : "Ziua Victoriei în Europa este ţinută în Statele Unite, Marea Britanie şi majoritatea Europei de Vest. Este sărbătorită Ziua Victoriei în al doilea război mondial: la 7 mai citeste integral
cetateanu'', acum 214 zile, 16 ore, 57 minute, 30 secunde
Eu as pune alta intrebare: -Ce a castigat cetatenii din aceasta sarbatoare ? -Ce oras a mai investit in artisti,ce au cantat la niste umbrele,atatia bani?
Mihai, acum 214 zile, 17 ore, 53 minute, 47 secunde
daca la Berlin era 23:01 si la Moscova era 01:01....la Bucuresti cat era....ziarist scrupulos ce esti....
Seneca, acum 214 zile, 18 ore, 51 minute, 59 secunde
Un articol tras de par care ne arata ca nu mereu se poate " sa faci din rahat bici" si ca nu orice " critica de dragul criticii" la adresa adversarilor tai politici e citeste integral
Primar, acum 214 zile, 31 minute, 44 secunde
Un "ziarist" fără ocupație in București , mort de foame, care se da atoateștiutorul, nu stie ca statuia Independentei din Focsani nu se afla in parcul Schuman. Toată lumea serbează citeste integral
danb, acum 214 zile, 43 minute, 7 secunde
Si postul TV al SRI, Digi, tot 9 Mai da ca ziua capitularii Germaniei, asa ca este scuzabila confuzia. Si oricum si data de 8 Mai este falsa pentru ca din partea armatei germane nu avea cine sa citeste integral
Stefan, acum 214 zile, 9 ore, 43 minute, 35 secunde
Am cam uitat asta: pe 9 mai ar trebui să serbăm victoria împotriva unui monstru ideologic: Germania nazistă şi încheierea în Europa a celui mai teribil război mondial. Nu e deloc bine să citeste integral
Remus, acum 215 zile, 1 ora, 57 minute, 31 secunde
Ce sa iti spun ... mare stire
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.