Politică

VIDEO!!! Liberalii Trofin şi Pancu încep cursa pentru Primăria Focşani

Iulia Crețu
20 aug 2015 2444 vizualizări
Cei doi co-preşedinţi de la municipiu se leagă de inactivitatea viceprimarului Gabriel Necula şi îi acuză pe votanţii PSD de masochism

Liberalii încep campania electorală pentru Focşani şi încearcă să-şi înfigă colţii în administraţia locală PSD, condusă în aceste zile de viceprimarul Gabriel Necula, mai ales că primarul Decebal Bacinschi este în concediu şi a scăpat de atribuţiile importante. În cadrul unei conferinţe de presă, cei doi co-preşedinţi ai PNL Focşani, Tudorel Trofin şi Daniel Pancu au criticat felul în care arată oraşul şi reacţia autorităţilor după ploile din această săptămână. Fostul viceprimar Tudorel Trofin l-a atacat pe Gabriel Necula, despre care a spus că nu poate face administraţie serioasă în Focşani numai o oră pe zi, în timp ce restul programului şi-l petrece în campania agricolă. Necula are preocupări de acest fel, grosul veniturilor sale venind din agricultură. “Administraţia nu se face o oră şi restul programului să ţi-l petreci în campania agricolă. Mă refer la domnul viceprimar Necula care are o activitate foarte susţinută în agricultură”, a spus Trofin. Liberalul a mai “lovit” în fostul său coleg din fruntea municipalităţii, pe care-l trimite să plimbe căruţul copiilor pe trotuarele distruse din oraş. “Ce să facem dacă domnul Bacinschi nu are copii mici să vadă cum sunt trotuarele? Şi nici domnul viceprimar nu merge pe ele”, a mai spus Trofin.

"30% dintre persoane sunt indiferente cu privire la cine este primar"

La rândul său, Daniel Pancu, co-preşedinte PNL Focşani, este de părere că focşănenii trec mult prea uşor peste dezastrul urban din oraşul de pe Milcov. Acesta a completat că, potrivit sondajului intern al PNL, 26,8% dintre focşănenii chestionaţi au declarat că ar mai vota încă o dată primarul în funcţie, adică pe Decebal Bacinschi. În plus, potrivit lui Pancu, aproape 30% dintre respondenţi s-au declarat indiferenţi cu privire la cine este primar al oraşului. “26,8% dintre persoanele întrebate au spus că ar vota acelaşi primar. De ce merg pe aceeaşi mână? Este o dovadă de masochism, iar această atitudine se întâlneşte şi la nivel naţional. De asemenea, aproape 30% dintre persoane sunt indiferente cu privire la cine este primar. Sunt nepăsători. Noi vrem să ne îndreptăm spre aceste categorii de persoane şi să le demonstrăm că avem tineri, printre care mă număr şi eu şi Tudorel, care le pot asigura un viitor. În acest an, administraţia PSD a finanţat aproape zece manifestări, bâlciuri publice, în loc să facă investiţii”, a spus şi Daniel Pancu. (Iulia CREŢU)

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
fanel, acum 3169 zile, 9 ore, 35 minute, 39 secunde
„Nu demisionez din functia de viceprimar.......colaborarea cu colegii din USL a decurs normal, chiar foarte bine” tudorel trofin, martie 2014. pai acum, mah lichea, cum dracu vii si spui ca nu citeste integral
mimemu, acum 3170 zile, 15 ore, 7 minute, 13 secunde
PIC si POC! Cine sa va voteze?
lars, acum 3170 zile, 18 ore, 10 minute, 49 secunde
mai baieti cucuieti!schimbati-va limbajul acesta de lemn putred,sarbat fara nuanta!gata!nu mai merge sa-i acuzati pe altii poate pe buna dreptate!veniti CU SOLUTIIII!,,sa- inundat strada cutare citeste integral
coleg, acum 3170 zile, 18 ore, 38 minute, 40 secunde
Dane ,tu si cu Tudorel faceti o echipa de milioane sunteti ca tusea si junghiul,ca cititor si observator ma minunez cat de vocal esti tu acum ,pai la militie incasai salariul si te plimbai toata citeste integral
un focsanean, acum 3170 zile, 20 ore, 21 minute, 28 secunde
Domnule fost viceprimar, acuzati pe altii de lucruri pe care le-ati facut asa cum povestiti. Nu stiu cate persoane v-au gasit dimineata la birou cand erati viceprimar. Dar de ce nu spuneti si faptul citeste integral
Giovani, acum 3170 zile, 20 ore, 42 minute, 24 secunde
http://www.timesnewroman.ro/monden/s-a-lansat-prima-marca-de-prosecco-la-pet-pentru-muncitorii-necalificati-cu-dare-de-mana
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.