Politică

Liberalii vor reducerea TVA la carne la 9%

Iulia Crețu
10 mar 2014 1130 vizualizări
Comisia de Agricultă din Camera Deputaţilor, condusă de Nini Săpunaru, propune un proiect de lege în acest sens

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri de Grupul Parlamentar al PNL, deputatul Nini Săpunaru a anunţat că la Comisia de Agricultură a Camerei s-a realizat un proiect de lege prin care se propune reducerea TVA la carne pentru a ajunge la 9%. În acest sens, Săpunaru susţine că s-au purtat discuţii cu marii procesatori de carne. Discuţiile fac parte dintr-o serie de dezbateri referitoare la reducerea TVA la produsele de bază, având în vedere faptul că deja a fost implementată reducerea TVA la pâine cu rezultate bune pentru bugetul de stat, susţin liberalii. Măsura se doreşte a aduce TVA la carne în Romania la nivelul taxei practicate de Ungaria. “Am avut întalniri cu Pro Agro, cu procesatorii de carne, crescători de păsări şi s-a ajuns la ideea unui proiect de reducere a TVA la 9%, la acelaşi nivel cu TVA-ul din Ungaria. Proiectul de lege presupune să mergem cu această măsură de reducere a TVA pe tot lanţul de carne şi produse din carne. Există posibilitatea susţinerii acestui proiect. El va intra în dezbatere la Senat luna viitoare”, a declarat Nini Săpunaru. Liberalii şi-au motivat proiectul prin faptul că măsura este cerută de mediul de afaceri în domeniul cărnii. PNL ar vrea ca acest proiect să intre în vigoare din vara acestui an şi solicită Guvernului Ponta 3 să îşi respecte promisiunile făcute atat în privinţa reducerii TVA la produsele alimentare, dar şi reducerea CAS cu 5% de la 1 iulie 2014. “Sectorul de carne din România este controlat în prezent de către 10 mari fabricanţi  care acoperă 70% din piaţă. Prin acest TVA redus vor scădea preţurile şi se va reuşi stoparea aşa numitelor exporturi false spre ţările vecine, având în vedere că Moldova va intra în Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, iar Ungaria a scăzut deja TVA-ul la această categorie de produse. Piaţa cărnii poate fi controlată şi este posibil să avem preţuri mai mici. Totuşi, avem probleme la evaziunea fiscală făcută la micile magazine care nu dau bonuri fiscale. Mica ciupeală n-am rezolvat-o”, a mai completat deputatul Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice din Camera Deputaţilor. Într-un comunicat de presă, liberalii susţin că, în cadrul audierilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a dat asigurări membrilor comisiilor de specialitate că măsura de reducere a TVA la carne va beneficia de „susţinere reciprocă”, lăsând să se înţeleagă că Guvernul doreşte implementarea acestei măsuri în cursul anului 2014. "Având în vedere că Guvernul Ponta III, prin programul său, nu oferă garanţii  că măsurile fiscale, precum reducerea de TVA la produsele agoalimentare de bază, se vor pune în aplicare în acest an – condiţionate fiind de „spaţiul fiscal necesar”, parlamentarii liberali oferă, prin iniţiativa lor, concretizarea angajamentelor asumate în cadrul USL. Partidul Naţional Liberal constată că, la nivel guvernamental nu există voinţă politică pentru materializarea acestui obiectiv, dar are convingerea că, la nivel parlamentar, propunerea PNL de reducerea a TVA-ului la carne va beneficia de consens politic şi de susţinere la vot.", se arată într-un comunicat de presă al Biroului de Comunicare al Grupului Parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.