VIDEO | „Aritmetica Sunetelor” - Cronica unei cărți de excepție, scrisă de profesoara Ana-Maria Rusu din Focșani
Aritmetica sunetelor și locul educației muzicale în curriculum. Pledoarie pentru frumosul transpus pe note muzicale.
Peisajul cultural vrâncean nu este atât de des asaltat de lucrări cu caracter enciclopedic, așa încât o lucrare monumentală, precum cea profesoarei Ana-Maria Rusu, să poată trece mai puțin observată.
Recent, la Editura Corint a apărut, într-o ținută grafică de excepție, lucrarea Aritmetica sunetelor. Muzica pe care nu o înveți la școală. Autoarea este profesor de educație muzicală la Colegiul Național „Unirea” și la Școala Gimnazială „Anghel Saligny” din Focșani, cofondator al comunității „Mai multă educație muzicală în școli” și al site-ului www.edumuzicala.ro, iar în 2018 a primit distincția „Profesor Meritor”, fiind, din același an, formator în cadrul programului „Cantus Mundi România”.
Lucrarea este mai mult decât o istorie a muzicii, în care informațiile cronologice nu ar putea reda cititorului emoția. Lucrarea este un lexicon de educație muzicală care se poate constitui și într-un intro pentru formarea culturii muzicale, ca parte a culturii generale. În mod concret, cartea este clădită pe următoarele repere conceptuale: notația muzicală, instrumentele muzicale, dispozitive de redarea a muzicii, vocile, folclorul românesc, muzica și mișcările sociale, gusturile muzicale și genurile muzicale.
Din lucrarea colegei noastre aflăm, de pildă, că Imnul Hurrian nr. 6 este considerat a fi cea mai veche melodie a Umanității (închinat zeiței canaanene a livezilor, Nikkal), fiind scris în urmă cu circa 3 500 de ani pe 29 de tăblițe de lut, descoperite la începutul anilor ʼ50 în străvechiul oraș Ugarit din nordul Siriei :
VIDEO:DamianMusicChannel4
Cea mai veche compoziție muzicală care a ajuns până la noi în întregime este Epitaful Seikilos datând din secolul I d.Hr., fiind gravat pe o coloană de marmură descoperită într-un oraș din Turcia în 1883, în prezent expusă în Muzeul Național din Danemarca
VIDEO:Marjan Fawzi 2017
Nu suntem puțini aceia care ne-am întrebat: care a fost primul instrument muzical folosit de om? Cu o anumită certitudine, vocea a precedat interpretarea instrumentală și, cel mai probabil, melodia vocală a fost însoțită de mișcarea fizică, de acompaniamentul palmelor sau al corpului, de bețe sau pietre. Instrumentele de suflat, confecționate din oase de ren, au o vechime de peste 50 000 de ani, datând din paleoliticul mijlociu, conform cercetărilor arheologice, în vreme ce arcul muzical este socotit cel mai vechi instrument cu coarde. Din lucrare aflăm că vioara Mesia, creată în 1716 de Antoni Stradivari, este cea mai scumpă vioară, fiind estimată la un preț de 20 de milioane de dolari.
O secțiune semnificativă a lucrării este consacrată folclorului românesc. Autoarea arată, cu justețe, că folclorul se studiază în școală puțin, deși este o componentă a identității naționale românești: „Cred cu tărie că nu avem voie să excludem, să anihilăm și nici măcar să încercăm să influențăm patrimoniul cultural pe considerentul modernității cu orice preț, ci putem să îl repunem în funcțiune folosindu-l ca instrument de educație sau de incluziune socială”.
Capitolul dedicat raportului muzicii cu mișcările sociale pornește de la premisa că „muzica a reprezentat deseori un factor manipulator emotiv ce a marcat atitudinea, motivația și comportamentul pe mai multe niveluri și în multe contexte”. De pildă, să ne „imaginăm” că nu am ascultat piesa Imagine, compusă de John Lennonși Yoko Ono și lansată în 1971. În videoclip, Lennon e îmbrăcat în cowboy, iar Yoko Ono e îmbrăcată ca o soție de indian. S-a speculat, cu o oarecare îndreptățire, faptul că acesta ar putea fi un mesaj legat de necesitatea unei unități între culturi. S-a speculat mult despre o declarație a lui John, care a afirmat că aceastăpiesă e un „manifest comunist”, dar de fiecare dată acest lucru a fost scos din context, fiindcă el adăugase: „deși eu nu sunt un comunist și nu am aparținut niciodată acestui curent”. Versurile-ancoră ale piesei ne îndeamnă să ne „imaginăm” ceea ce dorim: „Imaginează-ți că nu există rai (...) Niciun iad sub noi (...)Imaginează-ți că nu există țări (...) Și nicio religie, de asemenea (...) Imaginați-vă că nu există bunuri (...)”.
Este evident că o prezentare in extenso a lucrării nu face altceva decât să oculteze lucrarea însăși. De aceea, las cititorului privilegiul spiritual de a citi cu mintea și cu inima această creație-eveniment a peisajului editorial românesc.
Cătălin Mocanu
