România întregită | Istoricii tecuceni omagiază Centenarul
În Anul Centenarului, istoricii tecuceni s-au reunit în frumoasa clădire a Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” pentru a-i omagia pe cei mulţi ştiuţi şi neştiuţi, care au contribuit prin lupta lor la crearea României Mari, pentru a trece în revistă bogata activitate a acestei remarcabile instituii de cultură care a atras de partea sa comunitatea locală: elevi, scriitori, jurnalişti. Momentul omagial a culminat cu premierea unuia dintre cei mai activi oameni de cultură, profesorul Ionel Necula, membru URS, prieten şi al scriitorilor vrânceni, pe care i-a apreciat în articole şi cărţi publicate de-a lungul anilor. Muzeul de Istorie din Tecuci are întotdeauna agenda plină, după cum spune însuşi directorul său, dar anul acesta au fost evenimente mai multe ca oricând, cu totul deosebite, care au atras de fiecare dată un public numeros.
„Suntem în al 83-lea an de activitate muzeistică la Tecuci. Sediul nostru, cu o foarte frumoasa arhitectură, a fost donat în urmă cu 84 de ani de către Teodor Cincu, pentru a găzdui Biblioteca şi Muzeul. În memoria acestei personalităţi tecucene am dezvelit o placă omagială, care să amintească de numele lui, de activitatea lui de filantrop şi de om politic în spaţiul tecucean şi nu numai”, a spus Viorel Burlacu, directorul Muzeului de Istorie - Tecuci.
Cu această ocazie a fost prezentată o conferinţă care se înscrie într-un şir mai amplu de conferinţe având la bază teme majore, evenimente importante din istoria naţională şi universală.
„Ca invitat l-am avut pe domnul Paul Octavian Nistor, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi, specialist pe perioada războiului rece, dar care a vorbit despre Centenar, despre modul în care se reflectă Marea Unire în ziarele şi manualele din timpul comunismului, anii 1948, 1968 şi 1988, fiind ani de referinţă. Tot acum a fost lansat şi prezentat publicului ultimul volum, al 11-lea, din ciclu „Uricar la Poarta Moldovei de Jos”, purtând semnătura eseistului şi publicistului Ionel Necula, un lider cultural important în Tecuci, un om care-şi leagă numele, viaţa, activitatea, de viaţa culturală a oraşului nostru”, a mai spus domnul Viorel Burlacu.
O mare surpriză, pe care Muzeul de Istorie, din Tecuci o face celor pasionaţi de subiect este un interesant volum legat de evenimente derulate în Primul Război Mondial. Este vorba despre un „Jurnal de luptă”, o frumoasă surpriză şi pentru mine să aflu că un tecucean, născut în anul 1888, care a luptat in Primul Război Mondial, a lăsat posterităţii un jurnal de front absolut fabulos, care limpezeşte multe fapte şi întâmplări, care pomeneşte de Mărăşti şi despre soldaţi care au luptat acolo in teribila zi de 11/24 iulie 1917.... Deocamdată a fost prezentat doar un fragment într-un volum care adună toate conferinţele ţinute cu ocazia Centenarului Marii Uniri pentru că, spune, cu umor, domnul Viorel Burlacu, directorul Muzeului de Istorie din Tecuci, „De regulă, memoria oamenilor este scurtă şi nu ţine la drum lung. Un eveniment ştiinţific, oricare ar fi el, care pune în dezbatere publică probleme esenţiale, referenţiale şi de mare interes, rămâne în memoria celor prezenţi câteva zile, după care totul este uitat... (...) Publicarea documentelor manifestării înseamnă printre altele, o îmbogăţire a listei bibliografice şi bineînţeles, o intrare în circuitul public a temelor puse în dezbatere”.
Curiozitatea m-a facut să răsfoiesc, apoi să citesc cu foarte mare atenţie, paginile de jurnal în care un subofiţer, născut în Tecuci, cu strămoş pe linia paternă în Vrancea Arhaică, pe nume Theodor Pâslaru, nota tot. Jurnalul său este fascinant, scris de parcă ar fi privit toată desfăşurarea de forţe de undeva din afară, fără să se gândească la pericolele care pândeau din toate părţile, cu o luciditate dezarmantă.
Nici n-apucasem să-mi trag sufletul după victoria zdrobitoare de la Mărăşi, care avea sa schimbe cursul istoriei şi, pe neaşteptate, ajungând la Tecuci, primeam veşti tulburătoare de la acest subofiţer în Armata Română care, după tată se trăgea din apriga familie a Babei Vrâncioaia. Cu el, prin cel mai tulburător Jurnal de luptă, „am ajuns” - o lună mai târziu - pe frontul Oituz - Sticlărie.
În timp ce Armata a II-a Română continua cu succes ofensiva de la Mărăşeşti, trupele ruseşti din Galiţia şi nordul Bucovinei, contaminate de ideile revoluţionare, sufereau o gravă înfrângere. Forţele germano-austriece cucereau Tarnopil ( 12/25 iulie 1918). Pentru întărirea trupelor ruseşti din zonă, generalul Scerbacev a decis trimiterea corpului 40 de armată rus, scos de pe poziţiile deţinute la dreapta Armatei a II -a, care prelua frontul de apărare. Iniţial, generalul Averescu a trimis acolo (nord-vest de Mănăstirea Caşin) divizia 7. După terminarea ofensivei de la Mărăşti, a trimis şi divizia a 6-a, din care făcea parte şi Theodor Pîslaru. Cel care a ţinut jurnalul, relatează faptele privind instalarea pe noile poziţii, atitudinea ostaşilor români faţă de germano-austrieci, în comparaţie cu atitudinea soldaţilor şi ofiţerilor ruşi, spune Teodor D. Lazăr, cel care a prezentat şi editat „Jurnalul de luptă” al eroului tecucean, jurnal pregătit pentru tipar la o editură din Iaşi. Totul se petrecea în vreme ce la Mărăşti se dădeau luptele care aveau să-i scoată pe nemţi din sat, şi nu numai, chiar cu riscul ca satul să fie făcut una cu pământul, aşa cum s-a şi întâmplat.
Theodor ( Toader) Pîslaru, subofiţer al Armatei Române, s-a născut la 16 aprilie 1888 în Tecuci, din tată ceferist şi mama fiică de preot. Pe linie paternă spunea că strămoşul lor cel mai îndepărtat era unul dintre feciorii Babei Vrâncioaia, de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Iată ce nota în jurnalul său, informaţii, fapte şi întâmplări greu de crezut, dar adevărate O informaţie m-a făcut să mă opresc asupra acestui pasaj, care întregeşte într-un fel imaginea frontului care se întindea până la Nămoloasa, faptul că avea un strămoş vrâncean get beget, pentru că a luptat cot la cot cu soldaţii aflaţi la un moment dat sub comanda generalului Alexandru Averescu.
„Frontul Oituz - Sticlărie. În ziua de 21 iulie/4 august 1917 o luăm din loc, crezând că ne vor scoate la refacere. Destul pentru noi atâta trudă omenească, de la 3 martie până la 21 iulie. E destul pentru o fiinţă omenească de a trudi şi suferi pentru scumpa sa ţară! Dar ne-am zis, ca români vom sta la datorie până la unul. Toţi aveam un gând şi o simţire: să murim apărând Moldova şi neamul nostru românesc!
Ajungem pe poziţie la gura Oituzului - Bahna şi Sticlărie. ( Corpul XL rus, care constituia aripa stângă a Armatei a II -a. La 20 iulie/2 august sosise divizia a 7-a Română, adusă de la Siret) Această poziţie era slab apărată. Trupă de-a noastră, românească, foarte puţină. Ruşii, pohota (infanterie) şi artilerie, nici tranşee nu avea, numai măşti provizorii, făcute. Nemţii se scăldau cu infanteriştii ruşi în Oituz, şi fraternizau unii cu alţii. Cum sosim începem a ne consolida pe poziţie făcând tranşee şi adăposturi. Nemţii observă şi încep a ciupi din bieţii infanterişti. Ei erau vârfuri, ai noştri în vale, pe coaste. Cum scotea unul capul îl pişca! Aşa, cu mare greutate s-au săpat tranşeele pe Bahna şi Castelul Negroponte, din gura Oituzului, deşi noi nu răspundeam la focurile lor, ce ucideau mulţi infanterişti, ci îi lăsam ca ziua să se scalde în apa Oituzului. Pe ruşi i-am „măritat” într-o noapte. Le-am luat toată armătura şi hrana, i-am făcut convoi şi „paşol na Rusia!” Nu făceau, pentru noi românii, atunci, nici cât o ceapă degerată. Nemţii, dacă ar fi ştiut slăbiciunea lor atunci, puteau să taie Moldova în două pe la Oituz şi ne capturau pe toţi. Dar le era frică şi lor de necunoscut. Cel Atotputernic le-a întunecat minţile şi le-a derutat planurile de cucerire şi preamărire pe pământ. Iar nouă, românilor, ne-a dat ajutor mâna Lui cea tare, de am mers din izbândă în izbândă, învingând pe toţi, pe toate fronturile. Noi am fost o mână de români faţă de puhoiul cu care ne-am luptat: împărăţia germană şi austro - ungară, turci şi bulgari pe frontul de la Nămoloasa - Mărăşeşti, apoi să scoţi ruşii afară, care numai stricăciuni făceau prin satele unde stăteau sau treceau. Acesta-i adevărul.
Nu-l poate nimeni contesta.
22 iulie/4 august (...) „ca să cunosc poziţiile bine şi să văd cum se mai comportă camarazii din regimentele de infanterie, ce au luat parte la luptele de la Mărăşti şi ce au făcut în timpul luptelor, m-am dus la ei. Toţi mi-au spus curat: noi am luptat, ofiţerii, care ne băteau înainte, se ascundeau ca şobolanii prin găuri, lăsându-ne pe noi de-a ataca şi înainta. Dar nu le-a mers de astă dată la nici unul. ( Faptul atesta influenţa sovietelor ruseşti ). I-am scos afară şi care nu mergea cu noi, glonţul era al lui. Aşa am scăpat de toate lichelele, aşa mi-au spus camarazi din diferite regimente.
Tot prin luna iulie, nu le-a dat (ofiţerilor ) solda pe iunie şi mai. Şi ei au început a le vorbi la ostaşi de Triunghiul Morţii, adică să ne retragem peste Trotuş. Dar toţi ostaşii din diferite regimente au spus hotărât: noi nu ne retragem de pe poziţiile acestea fără luptă şi nu respingem pe germani şi îi curăţăm de pe acest pământ scump şi sfânt. Acum mi-am adus aminte de cuvintele spuse nouă, la vreo câţiva, de Doamna Elena Al. I. Cuza, la castelul său de la Ruginoasa, cu ani în urmă, când am fost într-o manevră regală: „Băieţii Mamei, nu aveţi încredere în ofiţerii aceştia. Ei sunt fii de ciocoi, care au trădat şi pe Domnitorul Ţărilor Româneşti, Alexandru Ioan Cuza”.
Jurnalul lui Theodor Pîslaru, cel care avea în vine sânge de vrâncean, va vedea curând lumina tiparului şi atunci multe fapte neştiute, nici măcar bănuite, vor ieşi la iveală şi le vom afla. La 100 de ani de la acele momente de grea cumpănă pentru România, soldatul român nu s-a dat bătut, deşi purta în suflet teama că se va întoarce acasă pe scut şi nu sub scut...
A urmat, în prezenţa unui public numeros şi a fiicei domnului Ionel Necula, decernarea premiului „Constantin Solomon”, Domnul Viorel Burlacu a anunţat numele celui ales primit cu ropote de aplauze.
„Premiul „Constantin Solomon” se acordă scriitorului Ionel Necula pentru contribuţii deosebite la cercetarea istoriei şi culturii ţinutului tecucean, reflectată în lucrarea „Uricar la Poarta Moldovei de Jos”, vol I - XI. Felicitări.”
„Dl Necula mi-a fost director, mi-a fost prieten, mi-a fost coleg, îmi este prieten drag şi acum. Premiul îi este decernat şi pentru cercetarea operei lui Ioan Petrovici, a lui Cioran, pentru critica de întâmpinare pe care o face de ani buni, pentru nenumăratele cărţi publicate de-a lungul timpului”, ne-a mai spus domnul Viorel Burlacu, directorul Muzeului de Istorie „Teodor Cincu”, din Tecuci.
Scriitorul tecucean Vasile Ghica a ţinut să adauge, „Ionel Necula este un critic şi un istoric literar important în literatura noastra de azi.”
Emoţionat, premiatul a mulţumit pentru onoarea care i s-a făcut.
„Mulţumesc Muzeului şi personalului din Muzeu pentru această recunoaştere. Mulţumesc domnului director pentru frumoasele cuvinte care au însoţit acest emoţionant moment. Premiul pe care l-am primit azi va sta pe raftul cel mai de sus al bibliotecii mele”.
Scriitorul Ionel Necula, din Tecuci, este un mare prieten al scriitorilor vrânceni, despre care a publicat până acum două volume. (Janine VADISLAV )
