Astăzi despre Regina Maria și „Vrancea eroică“ în anii 1916-1918
18 iulie 1938 s-a stins Regina Maria (Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg), soția lui Ferdinand I, regele României (1914–1927) (n. 1875)
Epopeea militară românească 1916-1918
Principesă și apoi regină a României, Maria face parte din familia de Edinburg, născută la Kent, în Anglia, la 29 octombrie 1875. Prin căsătorie a devenit soția regelui Ferdinand al României, fiind nepoată a două capete încoronate: a reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Majestatea Sa Regina Maria a fost o personalitate reprezentativă a monarhiei românești, a dinastiei de Hohenzollern. A rămas în memoria poporului român ca regina care, alături de soțul ei, M. S. Regele Ferdinand și alte personalități precum savantul Nicolae Iorga, avocatul Tache Ionescu, omul politic Iuliu Maniu, Pantelimon Halipa, Simion Mehedinți și alții, a contribuit la desăvârșirea unității noastre naționale, la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Regina Maria a fost o proantantistă convinsă care a crezut în victoria Antantei asupra Puterilor Centrale, în reușita militară a campaniilor militare din anii 1916 și 1917.
A fost o bună soție și regină, fiindu-i alături soțului ei, Ferdinand de Hohenzollern, oferindu-i sfaturi și îndemnuri încurajatoare în marile decizii ce s-au luat: Unirea din 1918, înfăptuirea reformei agrare din 1921 sau aplicarea Constituției din 1923, cea mai democratică constituție românească.
Prin conduita sa, a influențat în bine marile decizii militare luate de ofițerii superiori, precum generalii Prezan, Al. Averescu, Eremia Grigorescu și alții, contribuind la ridicarea morală a poporului și a armatei, la obținerea marilor victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz din anul 1917.
A dovedit o mare dragoste și atașament față de poporul român, a învățat repede limba națională și datinile strămoșești ale românilor; a dovedit un respect deosebit față de religia creștin-ortodoxă a neamului, față de Biserică și obiceiurile religioase. A îmbrăcat cu toată dragostea costumul național românesc, identificându-se cu o fiică a neamului românesc, iar ia românească i-a înnobilat ținuta de excepție.
S-a făcut repede iubită de toate categoriile societății românești.Regina Maria se va face remarcată îndeosebi cu ocazia desfășurării războiului, în campaniile militare din anii 1916-1918. Pentru comportarea sa profund umană față de suferințele răniților, dar și ale orfanilor, invalizilor sau refugiaților, istoria a numit-o „mama răniților“ sau „regina soldat“. A contribuit la bunul mers al Serviciului Medical condus de guvernul de la Iași, prin directorul general, doctor Ion I. Cantacuzino, descoperitorul vaccinului antiholeric și a altor vaccinuri atât de necesare apărării vieții.
Încă din anii neutralității (1914-1916), în calitate de principesă și apoi de regină, și-a asumat activitatea de îndrumare a Societății de Cruce Roșie Română și buna coordonare a spitalelor din teritoriul liber al Moldovei.
Dovedind un curaj remarcabil, sfidând pericolul epidemiilor, „regina mamă a răniților“ a intrat în spitalele de campanie a bolnavilor loviți de crunte epidemii de tifos exantematic sau ale răniților cu grave afecțiuni, încurajând medicii, personalul sanitar, răspândind în jurul ei bunătate și îndemnuri către izbândă și depășirea greutăților. A contribuit efectiv la îmbunătățirea situației medicale, asigurând prin Crucea Roșie Română, dar și cu ajutorul aliaților, medicamente, instrumente medicale, echipamente sanitare, pregătind echipe de surori sanitare voluntare.
A contribuit, împreună cu oficialitățile locale, la spitalele mobile din imediata apropiere a liniei frontului, cum ar fi, spre exemplu, Spitalul Militar nr. 443 din Păncești-Putna, care purta numele reginei și era coordonat direct de aceasta.
Adesea era văzută mergând pe linia frontului, fiind însoțită de către destoinicul general Al. Averescu, comandantul Armatei a II-a, sau de generalul francez Mathias Berthelot, pentru a cunoaște situația din teren, drama trăită de refugiații ajunși pe pământurile generoase ale Moldovei sau situația orfanilor, invalizilor și văduvelor de război, pentru care a înființat adăposturi, asigurând un minim de hrană și medicamentație. A coordonat în Moldova acțiunea de înființare de orfelinate pentru copiii rămași orfani sau părăsiți, precum cele de la Păunești și Adjud-Putna, Piatra Neamț și Bacău. A fost alături de bravii medici și sanitari, pe care i-a incurajat și stimulat moral pentru dăruirea lor în lupta cu epidemia de tifos care a secerat viața a peste 80.000 de oameni, civili și militari.
Din inițiativa Reginei Maria au fost recompensați postmortem toți eroii sanitari căzuți la datorie: 331 medici, 37 farmaciști și 11 medici voluntari. Au fost răniți 41 de ofițeri sanitari. Din județul Putna, din Regimentul 10 Putna (50/46 Infanterie) au căzut la datorie răpuși de tifos exantematic căpitanul dr. Bălan Virgil și lt. dr. Ioneanu Victor.
A susținut cu multă responsabilitate activitatea de ocrotire socială, organizând la Focșani Societatea „Prințul Mircea“, de luptă împotriva temutei maladii de tuberculoză, izbucnită în rândul copiilor. La îndemnul acestei regine inimoase, s-a înființat după 1922 Societatea IOVR, de protecție și sprijin social acordat invalizilor, orfanilor și văduvelor de război.
În semn de respect față de eroii neamului, a participat la festivitățile de dare în folosință a Mausoleul Eroilor de la Mărăști, ridicat de Societatea veteranilor de război „Mărăști“, care avea președinte onorific pe eroul de la Mărăști, generalul Al. Averescu, devenit apoi mareșal al României.
Cu autoritatea sa augustă, a contribuit la ridicarea Mausoleului de la Mărășești, fiind alături de Comitetul Femeilor Ortodoxe din România. Aceste mausolee-osuar rămân adevărate altare ale conștiinței naționale peste generații.
Prin atitudinea sa fermă de proantantistă, a mers la Paris în timpul Conferinței de Pace (1919-1920), a vizitat Londra, leagănul copilăriei sale, unde își avea familia, iar în 1926 a vizitat SUA. Peste tot a impresionat oficialitățile prin grație, frumusețe, inteligență și dragoste pentru România și poporul său.
M.S. Regina Maria a fost o femeie instruită, cultă, vorbitoare a 5 limbi, iar din 1915 membră a Academiei Române și membru corespondent al Academiei Franceze.
A lăsat posterității o operă bogată – peste 32 de titluri, din care reținem „Crinul vieții“ (1912), „Patru anotimpuri“, „Povestea unei inimi“ (1915), iar în 1938 „Povestea vieții mele“ în patru volume. A lăsat peste 1200 de scrisori, o bogată mărturie documentar-istorică și de familie. Testamentul lăsat este impresionant:
„Te iubesc, România, țara bucuriilor și durerilor mele! Frumoasă țară care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate.“ A încetat din viață la castelul Pelișor – Sinaia, la 18 iulie 1938, fiind înmormântată la Catedrala de la Curtea de Argeș.
M.S. Regina Maria, prin faptele sale, rămâne o mare personalitate a neamului românesc. Pentru locuitorii acestui meleag istoric și eroic – Vrancea – a fost un mare prieten în zilele de răstriște ale Marelui Război.
Text republicat din ed ZdV 25,07,2017
Prof. Cezar Cherciu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
