Longineștii, acești cărturari ai Focșaniului
La anul 1640 - Focșani a fost declarat târg, de către autoritățile Moldovei, ne spune Nicolae Iorga în lucrarea sa „Odobeștii - un sat de oieri”. Acest statut social și economic i-a asigurat o largă perspectivă de dezvoltare. Prin înființarea Vămii de la Focșani, târgul de odinioară devine și un important centru vamal, prin care luau drumul străinătății importante mărfuri.
Astfel, prin schelele porturilor dunărene, Brăila și Galați, erau încărcate mărfuri care veneau din Moldova, dar și din Putna precum cereale, vin, cherestea, lemn de construcții, sare, seu, miere de albine, silitră, dar și animale precum oi și cai, bovine, căutate în lumea Levantului și a Mediteranei.Treptat, până la Unirea din 1859, Focșaniul a devenit al treilea oraș din sudul Moldovei, după Brăila și Galați.
Străzile Dogăriei și Ulița cea Mare (devenită, după 1918, Strada Mare a Unirii) ce își trag obârșia din vechiul „drum a lui Rotompan” care venea dinspre Mărășești, au devenit un adevărat Lipscan focșănean.
Înființarea vestitelor și bogatelor piețe (Moldovei, Munteniei și Fânăriei), adăugau un plus de dezvoltare și înflorire a negoțului, practicat de o mulțime de negustori și meșteșugari locali, dar și evrei, armeni, greci, aromâni, turci sau italieni.
În anii îndepărtați ai copilăriei mele revăd, prin pânza timpului, unele locuri și prăvălii de pe Strada Mare, cum ar fi cișmeaua veșnic curgătoare din fața spitalului „Profetul Samoil”, vestita covrigărie cea ademenitoare, de lângă Daracul de lână al familiei Romanoaie, alături de care se afla renumita farmacie și spițerie (ce prepara medicamente) a farmacistului Ion Huzum, starostele farmaciștilor focșăneni, iar peste drum era atelierul de mezeluri a lui Nicolau, ce umplea strada cu mirosuri ademenitoare. Pe aceeași Stradă Mare, colț cu strada Locotenent C. Țanu, se afla casa vestitului meșter lumânărar „maistru și fabricant” Gheorghe Longinescu.
Aici se afla magazinul de prezentare, dominat de obloane mari metalice, a feluritelor tipuri de lumânări, frumos ornate și sculptate în ceară aurie, potrivit nevoilor cumpărătorilor. Priceputul meșter își desfăcea marfa în cinci județe vecine județului nostru. Prăvălia era așezată cu o latură pe Strada Mare și o latură pe strada C. Țanu, oferind cumpărătorilor grăbiți două uși de deservire. Astăzi, această casă aparte, din lumea negustorilor de odinioară, a fost demolată, dar din dorința de a nu o uita, îi rememorăm trecutul cu lumea ei ilustră de neuitat.
Meșterul Ghe. Longinescu moștenea, după soția sa Ruxandra (1843-1925), un alt rând de case, primit ca zestre în cartierul Tăbăcari, unde s-au născut și trăit cei 19 copii ai familiei. Mama Ruxandra „nu știa carte”, doar la 60 de ani a învățat a se iscăli, dar era de o hărnicie de neîntrecut, cu spirit de organizare și cuprindere a treburilor, o bună creștină, cu un simț patriotic de lăudat. Această femeie destoinică a intrat în memoria colectivă a târgului „ca mamă de profesori”, despre care fiul Gheorghe a avut o venerație aparte, spunând: „Tu, mamă, ne-ai învățat să iubim ce-i drept și ce-i frumos în lume! Mamă, ne-ai învățat să iubim florile și natura!” Se mândrea cu faptul că mama sa a primit, de la Regina Elisabeta „Crucea comemorativă de război” ce o purta cu respect la rever, pentru serviciile aduse oștirii prin procurarea „de fașă și scamă” pentru nevoile răniților de război din 1877-1878.
Din această familie s-au distins doi profesori universitari, ajunși academicieni, un inspector general pentru învățământul românesc și două profesoare pentru învățământul secundar (Maria la Tg. Măgurele și Ruxandra la Focșani).
Ștefan Gh. Longinescu
Ștefan Gh. Longinescu, fiul cel mare al familiei s-a născut la Focșani, la 5 octombrie 1865 și a decedat la 2 august 1931, la București. A fost profesor universitar de Drept și academician. A absolvit Liceul Internat (Național) din Iași și Facultatea de Drept cu teza „Garanția de evicțiune în dreptul roman și român”. Și-a dat doctoratul la Berlin, devenind profesor de Drept la Iași, apoi la București din 1908, unde va preda cursul de „Istoria dreptului românesc”. A lăsat urmașilor săi o operă bogată: „Elemente de drept roman” (2 volume), „Istoria dreptului românesc din vremurile cele mai vechi și până astăzi”, „Studiul Dreptului roman în literatura de specialitate” dar și studii asupra pravilelor lui Vasile Lupu și Alexandru cel Bun. Din 1910 a devenit membru al Academiei Române.
În 29 august 1882 îi moare tatăl, astfel că devine un adevărat tată pentru frații săi, fiind numit, în semn de respect „Bădița Fany”.
Locuitorii comunei Vizantea au avut, în persoana profesorului și savantului Ștefan Gh. Longinescu, un prieten desăvârșit. În petiția semnată de 18 gospodari ai satului, aceștia au deplâns decesul savantului survenit la 2 august 1931: „Ne-am bucurat și ne-am mândrit întotdeauna că am avut în mijlocul nostru pe acest mare dascăl, de la care ne-au rămas amintiri neșterse. Timp de 38 de ani și-a petrecut vacanțele la Vizantea, fiind găzduit la început la gospodarul Vasile Cudalbu, apoi la Mihai Gonguță, la badea Miha,i timp de 36 de ani”.
Cu sprijinul fratelui său, Gheorghe Gh. Longinescu, profesor la Universitatea din București, a făcut analize tuturor izvoarelor și apelor de la Vizantea, ajutând medicii balneologi, el a constatat marea importanță a apelor minerale și puterea lor tămăduitoare. A contribuit cu bani la captarea și întreținerea diferitelor izvoare de apă minerală de băut și la construirea unui bazin de îmbăiat pentru public.
A făcut reclamă localității prin articolul „Omul și pomul” din revista Natura Nr.1/2 ianuarie 1927, descriind legendarul stejar de la Vizantea Răzășească, a cărei viață trecuse, la acea vreme, de 600 de ani. Vorbește de Biserica Sfintei Cruci, ctitorie a domnitorului Irimia Movilă, adevărat monument arhitectural de prestigiu din Moldova de sud.
În ședința Consiliului primăriei din Vizantea Mănăstirească, din data de 23 august 1931, s-a hotărât ca parcul din centrul comunei să poarte numele distinsului profesor.
Marți, 4 august 1931, focșănenii conduceau pe ultimul drum pe profesorul universitar Ștefan Longinescu, iar la 23 iunie 1934, Facultatea de Drept din București inaugura în Cimitirul Nordic, troița din piatră, la mormântul marelui profesor.
Monumentul era opera sculptorului I. Dumitriu-Bârlad, piesă omagială de toată frumusețea. A vorbit, din partea Facultății de Drept, profesorul Corodeanu, care a spus despre marele defunct: „drept recunoștință pentru acela care a sfințit catedra de Drept roman și care va fi un imbold de muncă și conștiinciozitate”.
Profesorul Spulber de la Universitatea din Cernăuți a trimis o rugăciune: „prin care troița va aminti de-a lungul anilor de un mare învățător al țării mele, în lupta sa fără preget pentru adevăr și cinste!”
Unul din foștii săi elevi, Vasile I. Țiroiu, prefect al județului Putna a vorbit despre demnitatea acestui om și despre știința rege - Dreptul Roman: „Îl așez, astăzi, în galeria iluștrilor fii ai județului nostru, alături de Duiliu Zamfirescu, de artistul Liciu, de juristul Gh. Apostoleanu, de scriitorul Ion Slavici, de generalul Lupașcu... Sfântă și eternă să-i fie amintirea profesorului Ștefan Gh. Longinescu!”
Gheorghe Gh. Longinescu, viitor profesor universitar, chimist de prestigiu, s-a născut la Focșani la 12 septembrie1867. În întreaga sa viață a fost dominat de ideile: „două puteri sunt în lume: Dumnezeu în Cer și mama pe pământ”. A fost preocupat de răspândirea „științei în popor”, „știință pentru popor”. Clasele primare le-a făcut la Școala primară de băieți nr.1, la învățătorul Ichimescu, cu care a avut câteva incidente. Școala a primit mai târziu numele fratelui mai mare, care și el a învățat la această școală. Primele două clase secundare le-a făcut la Liceul „Unirea” în localul vechi de pe bulevardul central (azi Arhivele Statului) unde erau profesori ardeleni,
D. F. Caian, Nicolae Tipeiu, Nicolae Codreanu și Pamfil Maiorescu. Împreună cu colegii săi a frecventat teatrul „Lupescu”, unde l-a văzut pe actorul Matei Millo în „Lipitorile satului” și în „Barbu Lăutaru”. În grădina publică a ascultat orchestra lui Lucio Vecchio, consemnând multe amintiri despre Focșani.
Își va continua studiile la Liceul Internat din Iași, cu o bursă modestă, unde va avea colegi pe viitorul actor Petre Liciu și pe istoricul de mai târziu, Nicolae Iorga. Cu Iorga a suportat frigul și hrana proastă a internatului. Liciu era extern, fiind susținut de oameni de suflet din Focșani și Iași. După ce și-a luat bacalaureatul în 1888 s-a înscris la Facultatea de Chimie, amintindu-și cu recunoștință despre iluștrii săi profesori: dr. Constantin Istrati, prof. Emil Bacaloglu și Spiru C. Haret. Licența și-a luat-o la Universitatea din București în Științe fizico-chimice, la 21 octombrie 1892. Și-a continuat studiile la Berlin, unde își va lua doctoratul la 18 iulie 1896.
Fiind un student sărac, a fost sprijinit de mari personalități precum profesorul Grigore Tocilescu, în a cărui casă a locuit gratis. „I-am fost recunoscător și i-am purtat în suflet amintirea”. Este nevoit a intra în învățământ pentru a se susține, începându-și carierea didactică la Institutul de fete orfane „Dumitru Bolintineanu” din București.
Sprijinit de mentorul său dr. C. Istrate, obține o bursă Hillel de 50 lei/lună, pentru a-și continua studiile la Berlin. Este ajutat de fratele său mai mare, „bădița Fany” care a primit o bursă de studiu de la Fondul Simonide, din care trăiau amândoi frații. La Berlin s-a bucurat de atenta pregătire a profesorului chimist Emile Fischer, laureat al premiului Nobel. Din 1896 se reîntoarce în țară ca profesor la Liceul „Gh. Sava” din București.
În plină ascensiune științifică și didactică a fost lovit de o nenorocire cumplită a orbirii. A suferit mult, suportând 17 intervenții chirurgicale, fiind întovărășit de „bădița Fany”. Cei doi frați și-au închinat viața unul celuilalt, în stimă, dragoste și iubire.
Cu sprijinul generos al asistenților săi a vorbit la radio și de la pupitru universitar. Împreună cu profesorii Ghe. Țițeica, Octav Onicescu și I. Simionescu au scos revista „Natura”, popularizând științele și scriind, ori de câte ori avea ocazia, despre orașul său drag, mândrindu-se cu titlul de a fi focșănean.
A fost un profesor generos, tot ce a câștigat în viață a împărțit elevilor și studenților săraci dar meritoși. A crezut că „România va fi tare numai prin știință și credință”. La 7 aprilie 1939, în Vinerea Patimilor, Gheorghe Gh. Longinescu „domnul profesor” a revenit acasă, în pâmântul natal al orașului său drag, fiind înmormântat în Cimitirul Nordic.
A lăsat o operă științifică și didactică uriașă, intrând în panteonul elitei didactice românești și străine. A pregătit generații de viitori profesori printre care și pe studenta de excepție, Stela Rădvan, profesor doctor de chimie de la Liceul „Unirea”, pe care am avut bucuria să o cunosc și să-i ascult prelegerile și să-i urmăresc experiențele de laborator.
Împreună cu dr C. I. Istrate a întocmit Cursul metodic de chimie și mineralogie, manual de bază pentru viitorii oameni de știință. Pentru marele public a lăsat lucrările: „Aerul lichid pe înțelesul tuturor” și „De vorbă cu un strop de apă!”. Putem spune că întreaga sa viață a fost o viață de erou și de martir!
NICOLAE GH. LONGINESCU
La 9 martie 1873 în familia Longinescu s-a născut Nicolae Gh. Longinescu, viitor eminent profesor de psihologie și pedagogie. După ce și-a încheiat studiile la Focșani și Iași, în 1894 a absolvit Facultatea de Filozofie și Litere din București. Cu sprijinul lui Spiru C. Haret și-a desăvârșit studiile la Universitatea din Iena, unde a avut profesori emeriți precum Wilhelm Wundt și Rudolf Emken. În 1912 a obținut titlul de doctor în științe pedagogice cu tema „Psihologia gândirii”. Încă de la etatea de 19 ani a debutat în prestigioase reviste cu poezii și proză, cu pseudonimul „Ginel”. A semnat în „Convorbiri literare”, „Revista generală a învățământului”, în „Neamul românesc”, în „Școala” și „Natura”. S-a bucurat de aprecierea și simpatia lui Titu Maiorescu și Al. Odobescu, care i-au fost profesori.
Și-a început cariera didactică la Brăila și Călărași, iar între anii 1901-1905 și 1907-1909 a îndeplinit funcția de director al Școlii Normale „Costache Negri” de la Galați. Și-a adus contribuția directă la ridicarea și consolidarea acestui edificiu didactic, care a dat generații de învățători pentru comunele din sudul Moldovei, răsăritul Munteniei și Dobrogea.
În 1912 s-a transferat la Școala Normală din București. În colaborare cu învățătoarea Eliza Alecsandrescu a elaborat Abecedarul tip model și manuale accesibile elevilor. Și-a adus contribuția la introducerea „Pedagogiei” în programa școlilor normale și extinderea metodelor de predare pe discipline școlare. A fost promovat ca inspector școlar general pentru învățământul școlar și gimnazial, unde s-a remarcat ca un om de acțiune și strălucit pedagog.
S-a stins din viață la 12 februarie 1935, iar colaboratorii săi și lumea școlii i-au adus un vibrant omagiu – „un om de o rară bunătate sufletească și rară distincție intelectuală”.
Colegul său, inspectorul general N. D. Petrescu semna articolul ”Doliu școlii românești”, arătând că „defunctul nostru coleg a deservit patru decenii învățământul românesc cu adevărată sfințenie”.
Foștii elevi, în chip de omagiu i-au eternizat chipul în bronz, așezând bustul dascălului în fața clădirii Liceului Pedagogic „C. Negri” din Galați (1937) spre neuitare.
Administrația municipiului Focșani a dat numele familiei unei străzi din fostul cartier Tăbăcari, iar Liceul Tehnologic din Focșani poartă numele G.G. Longinescu.
Ilustrul neam al Longineștilor, cu faptele și opera sa aleasă, a rămas un model demn de urmat.
Prof. Cherciu Cezar
Profesorul Cherciu Cezar este colaborator la Ziarului de Vrancea
Articol republicat în Ziarul de Vrancea.Prima publicare ianuarie 2023
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
