Educație

O familie de intelectuali vrânceni, mai multe destine

Ionel Budescu
18 aug 2022 5461 vizualizări

Printre profesorii pe care i-am avut la Universitatea din București, a fost și distinsul profesor doctor docent Ion Ionașcu, șeful catedrei de istorie medievală, cel mai mare medievalist al secolului trecut. S-a născut la 21 martie 1902, la Tulnici și a murit la 20 septembrie 1979, la București fiind înmormântat la Cimitirul Belu.

Mama sa, Măriuța, era o femeie simplă, dar înțeleaptă, iar tatăl, Neculai Ionașcu, se trăgea dinspre bunic din preotul Nicoară și presbitera Varvara, o adevărată personalitate a Vrancei, care timp de 20 de ani ca președinte al Obștii moșnenilor din Tulnici „cu grele jertfe” a înfruntat pretențiile de cotropire ale autorităților maghiare asupra drepturilor strămoșești ale vrâncenilor. După cum mărturisea peste ani, nu întotdeauna a găsit „respectul și prețuirea celor de acasă”.[1]

Mai târziu, fiul său, Ion Ionașcu a scris un documentat studiu „Lupta vrâncenilor pentru apărarea munților de cotropirea habzburgică”-, în care, cu dovezi istorice clare, demonstrează dreptul românilor din cele mai vechi timpuri asupra acestor teritorii.

Preotul Nicolae Ionașcu, suflet mare, blând și darnic, încă de mic a fost atras de studiu. După ce a absolvit liceul s-a preparat pentru cursul superior în particular, apoi s-a înscris la Universitatea din București unde a urmat doi ani de filozofie și un an de teologie, perioadă în care a fost coleg cu fiul său și el student. Pentru a se putea întreține la studii, Neculai Ionașcu este nevoit să predea la o școală din București, soția sa spunând despre el că „nu s-a mai săturat de carte”. De fiecare dată soția îl dădea exemplu copiilor, cărora le cerea să-l urmeze la învățătură. Pentru meritele și reputația sa este ales deputat de Vrancea în Parlamentul României, funcție pe care o deține până la sfârșitul vieții.

În concepția lui Nicolae Ionașcu „un învățător trebuie să fie la curent cu toată mișcarea lumii ca să înțeleagă rolul și locul în angrenajul social și pentru a se socoti conștient de misiunea sa”. Nicolae Ionașcu se pronunța pentru reformarea învățământului românesc, care era „o căsnire a dascălului de a îndopa memoria școlarului cu vorbe goale și cu foarte slabă înrâurire  asupra vieții post școlare”.

Nicolae Ionașcu a fost cel care a înființat  Banca populară din Tulnici, iar din 1918 a condus și societatea culturală „Sf. Apostoli Petru și Pavel”.

Dar cea mai importantă moștenire rămasă de la preotul și învățătorul Nicolae Ionașcu au fost cei șase copii, doi băieți și patru fete pe care cu sacrificii a reușit să-i vadă școliți la școli înalte. Ștefan a ajuns avocat, cele două surori Eleonora și Geta au făcut Școala normală din Sf. Gheorghe, Tincuța a urmat contabilitatea, iar cea mai mică, Margareta, a urmat Facultatea de Psihologie, plecând apoi în Franța după soț.

Primele clase primare Ion Ionașcu le face cu tatăl său, la Tulnici, după care se înscrie la Liceul Unirea din Focșani. După absolvirea liceului, profesorul Ionașcu ca și academicianul Valeriu Cotea, au funcționat pentru puțin timp ca învățători suplinitori, revizorul școlar apreciindu-i ca dascăli de elită.

După absolvirea Facultății de Istorie din București, în 1927, profesorul Ionașcu își susține doctoratul în 1942 cu teza „Antonie – Vodă din Popești”. În anul 1970 obține titlul de doctor docent în științe istorice.

În timpul vieții profesorul Ion Ionașcu și-a înscris numele la multe licee de prestigiu din țară: „Radu Greceanu” din Slatina, Seminarul din Buzău, Colegiul Sf. Sava, Școala normală de băieți nr. 1.

Distinsul profesor a îndeplinit și funcțiile: șef de  lucrări la Institutul de istorie a românilor (1942-1948), cercetător științific la Institutul de istorie a românilor (1948-1955), director al Arhivelor statului – București (1953-1958), director al Muzeului de Istorie a orașului București (1956- 1959).

Din 1968 este promovat profesor de istorie al Universității București și este ales Membru al Societății de Științe Istorice din România.

Pentru activitatea sa științifică a fost răsplătit cu mai multe premii ale Academiei României.

Profesorul Ion Ionașcu, un împătimit cercetător al perioadei medievale românești a publicat istoricul multor mănăstiri din țară: Hurez, Colțea, Mușetești-Olt, Cozia, Grăjdana și Arborele genealogic al familiei Cârlova.

Apreciat pentru riguroasa sa pregătire științifică profesorul Ionașcu a fost coordonatorul colectivului de redactare a Documentelor privind Istoria României din secolele XVI-XVII – Moldova și Țara Românească, 22 volume.

Ca specialist în domeniul slavisticii și arhivisticii a făcut parte din comisia care s-a deplasat la Moscova unde a cercetat documentele de istorie medievală.

În urma săpăturilor arheologice făcute în București publică în 1959, la Editura Științifică  interesanta lucrare Bucureștii de odinioară în lumina săpăturilor arheologice.

La aniversarea centenarului Universității din București, în 1964 vede lumina tiparului o apreciată lucrare dedicată acestei prestigioasei instituții de învățământ din România:

Universitatea din Bucuești 1864-1964

Opera sa științifică este îmbogățită cu noi lucrări de valoare:

Material documentar privitor la Istoria Seminarului din Buzău, București, 1937.

⁕București, pagini de istorie, București, 1961

⁕Relațiile internaționale ale României – document, 1368-1900, București, 1971

⁕Mihai Viteazul, București, 1979, ultima sa lucrare.

Profesorul Ion Ionașcu a lăsat moștenire istoriografiei românești peste 200 de valoroase lucrări și a colecționat peste 900 de documente care au fost achiziționate de colegul meu, Ionel Cândea de la Muzeul Brăilei „Carol I”.

Ca profesor universitar i-a susținut pe studenții săi coordonând multe lucrări de licență, doctorat și prefețe de monografii locale, printre care și Monografia comunei Cârligele, prima ediție din 1979.

Familia Ionașcu a deținut la Tulnici și o bogată bibliotecă distrusă de armata sovietică „eliberatoare”, cărțile fiind arse sub forma unui rug în curtea casei.

Prin aceste rânduri autorul a încercat să reînvie în conștiința generației de azi, valorile culturii vrâncene de altădată care nu trebuie date uitării.

Prof. Ionel Budescu

[1] Ionel Budescu, Istoria învățământului din Județul Vrancea de la origini până în anul 1945, lucrare în curs de apariție.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.